Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Angela Gheorghiu şi Dan Grigore, aplaudaţi frenetic la TNB
Soprana Angela Gheorghiu şi pianistul Dan Grigore au fost ovaţionaţi şi aplaudaţi minute în şir la spectacolul pe care l-au susţinut, sâmbătă seară, la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB). Spectacolul muzical, presărat cu momente poetice, a fost deschis de Ion Caramitru, directorul TNB. Printre invitaţii care s-au aflat pe scenă au fost Radu Beligan, Horaţiu Mălăele, Victor Rebengiuc, Johnny Răducanu, pianistul Mihai Ungureanu, violonistul Gabriel Croitoru. Angela Gheorghiu a spus că a avut un schimb foarte puternic de emoţii cu publicul. „Eu nu pot să o descriu (reacţia publicului, n.r.), pentru că a fost un schimb de emoţii atât de puternic, în care simţeam la toată lumea nu numai un «Bine ai venit!», ci şi un fel de recunoştinţă. Nu mi s-a întâmplat să văd public care a venit pentru artă şi nu a venit neapărat pentru nume, pentru publicitate inutilă. A venit pentru pur-sânge, care există în România şi în afară şi de care voi (presa, n.r.) habar nu aveţi“, a spus Angela Gheorghiu, conform Mediafax. Şi Dan Grigore a fost impresionat de reacţia publicului. „Reacţia publicului a fost una normală, de public normal, civilizat, care nu numai că are nevoie de asemenea manifestări, dar le duce dorul“, a spus Dan Grigore.



.jpg)