Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Aproape jumătate din biletele pentru Festivalul Enescu sunt rezervate
▲ Peste 40% din cele 94.400 de bilete pentru concertele programate în Festivalul „George Enescu“ (30 august-26 septembrie), care va avea loc la Bucureşti şi în ţară, sunt deja rezervate ▲ Dintre cele 175 de manifestări programate la această ediţie a Festivalului Enescu, 37 vor merge şi în ţară, la Iaşi, Cluj, Timişoara, Braşov şi Sibiu ▲
Mihai Constantinescu, directorul agenţiei Artexim, care se ocupă de organizarea Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu“, a precizat că gradul de rezervare a locurilor pentru ediţia din 2009 a evenimentului - 40,01%, la data de 15 mai - este mai mare decât cel din aceeaşi perioadă de dinaintea ediţiei 2007, însă acest lucru este determinat de reducerea numărului de locuri, conform Mediafax. Pentru ediţia de anul acesta a fost redus cu o mie numărul de locuri de la Sala Palatului, care va găzdui 19 concerte. Numărul de locuri din sala de concerte, la care urmează să se facă unele transformări de ordin acustic, va fi redus cu 19.000. Dintre cele 57.000 de locuri de la Sala Palatului, pentru concertele din Festivalul Enescu s-au făcut, până pe 15 mai, rezervări pentru 38,37% dintre ele. La Ateneul Român vor avea loc două serii de concerte - de la ora 17:00, fiind disponibile 13.600 de locuri, dintre care 48,13% sunt deja rezervate, şi de la ora 22:30, cu 12.800 de locuri, dintre acestea fiind rezervate 52,74%. La ediţia 2007 a festivalului, concertele de noapte de la Ateneu au fost sold-out, a precizat Constantinescu. Celelalte locaţii din Capitală care vor găzdui concertele din festival sunt: Sala Radio, cu seria de jazz (6.000 de locuri, dintre care 19,95% rezervate), Opera Naţională Bucureşti (7.600 de locuri, dintre care 30,18% rezervate) şi Teatrul Naţional Bucureşti (2.200 de locuri, fiind rezervate 50,59%). Programul celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului „George Enescu“, anunţat din octombrie 2008, nu a suferit modificări, întrucât nu au existat anulări ale angajamentelor făcute de orchestre sau de interpreţii invitaţi, a anunţat directorul artistic al festivalului, Ioan Holender, marţi, la o conferinţă care a avut loc la Muzeul „George Enescu“ din Capitală. La cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu“ vor participa 13 orchestre mari din Europa, printre care Royal Philharmonic Orchestra şi Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino, 14 orchestre de cameră, 19 formaţii camerale, şase coruri, 41 de solişti în concerte şi şase solişti în recital. Ediţia a XIX-a a festivalului include şi o secţiune nouă, care cuprinde prelucrări de jazz ale unor piese clasice. Concertele din această secţiune vor avea loc la Sala „Mihail Jora“ a Societăţii Române de Radiodifuziune. Dintre cele 175 de manifestări programate la această ediţie a Festivalului Enescu, 37 vor merge şi în ţară, la Iaşi, Cluj, Timişoara, Braşov şi Sibiu, conform Mediafax.