Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Bucharest Music Film Festival
Bucharest Music Film Festival, eveniment dedicat muzicii clasice, va avea loc, anul acesta, în Piaţa „George Enescu“, între 17 şi 21 iunie şi include proiecţii ale unor concerte celebre, dar şi reprezentaţii live ale unor piese lirice cunoscute, conform Mediafax. În deschiderea evenimentului, pentru a-l omagia pe marele compozitor Franz Joseph Haydn la celebrarea celor 200 de ani de la moartea sa, festivalul include un recital extraordinar susţinut de Raluca Enea la clavecin şi Irina Năstase la pian, apoi va avea loc un recital al cvintetului Florin Niculescu. Grădina înflorită va fi animată, în fiecare zi a festivalului, de concerte live susţinute de prestigioşi artişti ai momentului: Romanian Piano Trio, Maite Maruri (mezzosoprană), Josu Okinena, Irina Năstase şi Toma Popovici (pian), Adrian Duminică (clarinet), grupul vocal Acapella, Bucharest Summer Orchestra and Choir. În fiecare seară, de la ora 21:00, publicul va putea vedea concerte celebre şi importante opere filmate pe marile scene lirice ale lumii: „Flautul fermecat“ (Orchestra Filarmonicii din Viena), „Bal mascat“ (Orchestra Simfonică din Viena), „Traviata“ (Orchestra Operei din Zürich) şi Concertul de Anul Nou de la Viena (Orchestra Filarmonicii din Viena).



.jpg)