Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Bustul lui Eminescu, într-un parc din New York
Un bust din bronz al poetului Mihai Eminescu a fost transportat, marţi, spre Statele Unite ale Americii, unde va fi amplasat într-un parc din New York, a spus preşedintele Grupării Colecţionarilor de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu“, Mihai Costin, conform Agerpres.
„Este primul bust al lui Eminescu care trece Oceanul şi, până în prezent, poate fi primul monument românesc din SUA. Este un proiect foarte îndrăzneţ, dar şi important pentru românii care trăiesc pe acele meleaguri, departe de ţara natală“, a spus Mihai Costin. El a precizat că este vorba de un bust din ipsos, realizat în anul 1969, care a aşteptat foarte mulţi ani să fie turnat în bronz şi să fie amplasat într-un loc public. Gruparea Colecţionarilor de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu“ din cadrul Societăţii Numismatice Române a colaborat permanent cu Societatea Română Creştină „Dorul“ din New York în demararea acestui ambiţios proiect. Preşedintele Societăţii Române Creştină „Dorul“, Cristian Florin Pascu, a comandat turnarea, în bronz, a bustului şi amplasarea lui într-un parc din New York. Amplasarea bustului face parte dintr-o serie de activităţi dedicate comemorării a 120 de ani de la moartea poetului naţional Mihai Eminescu. Pe 3 iunie, la Palatul Parlamentului a fost vernisată o expoziţie de medalii, plachete, insigne, carte veche, pictură şi sculptură, dedicate poetului naţional, conform Agerpres.