Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Campania „Restaurare“ aduce în atenţia românilor alte trei monumente
Al doilea episod al Campaniei „Restaurare“, în care vor fi prezentate trei monumente din zona Banat-Gorj - Sinagoga veche din Cetatea Timişoarei, Calea ferată Anina-Oraviţa şi Cula de la Şiacu-Gorj -, va fi difuzat de TVR 1, mâine, de la ora 17:10, publicul putând vota ca acestea să fie restaurate.
În fiecare săptămână, la TVR 1 sunt prezentate câte trei monumente dintr-o zonă a ţării, iar telespectatorii pot vota care dintre cele trei să intre în finala pentru câştigarea fondurilor necesare restaurării. Pe 27 septembrie, monumentele alese sunt din zona Banat-Gorj: Sinagoga veche din Cetatea Timişoarei, Calea ferată Anina-Oraviţa şi Cula de la Şiacu-Gorj. Cătălin Sava, prezentatorul emisiunii, va dezvălui toate secretele legate de aceste monumente, iar surpriza ediţiei va fi legată de identitatea „avocaţilor“ care vor pleda pentru fiecare. Cătălin Sava va face cunoscut şi monumentul prezentat în episodul anterior care a obţinut cele mai multe voturi de la public şi care va intra în finala din 1 decembrie. Sinagoga veche din Cetatea Timişoarei a fost ridicată în jurul anului 1880, foarte aproape de actuala Piaţă a Unirii. Nemaifiind folosită de mulţi ani pentru cult, s-a început restaurarea şi transformarea ei într-un centru cultural cu bibliotecă şi sală de concerte, după un proiect al arhitecţilor Ioan Andreescu şi Vlad Gaivoronski. Anina-Oraviţa este una dintre puţinele căi ferate înguste de la sfârşitul secolului al XIX-lea care se mai păstrează în România. Are două gări cu arhitectură specifică austro-ungară din acea epocă. Cula Cioabă-Chinţescu, situată în satul Şiacu, este una dintre cele mai recente construcţii de tip culă, fiind ridicată în 1822. Construcţia are un plan dreptunghiular dezvoltat pe trei niveluri. La etaj se urcă pe o scară îngustă care porneşte din beci. Pridvorul se deschide la ultimul nivel şi permite o bună vizibilitate asupra împrejurimilor. Toate laturile au prevăzute metereze, folosite pentru tragerea cu armă, în caz de nevoie. Ca sistem de construcţie şi după amplasarea în teren, Cula de la Şiacu aparţine tipului de veghe, semnalizare şi alarmă. Proiectul „Restaurare“ a fost lansat în data de 20 septembrie şi deja au fost înregistrate peste 2.000 de voturi din partea telespectatorilor. În plus, pe site-ul www.tvr.ro/ restaurare a fost creat un spaţiu în care publicul larg poate să îşi exprime opiniile şi să pledeze pentru un monument sau altul.