În anii de școală, copiii au nevoie nu doar de cunoștințe, ci și de repere care să îi ajute să își înțeleagă alegerile, emoțiile și relațiile cu ceilalți. Ora de religie poate crea un astfel de spațiu
Competiţie pentru Bursele Fulbright
Comisia Fulbright din România deschide competiţia anuală pentru granturile postdoctorale Fulbright Senior destinate profesorilor, cercetătorilor şi profesioniştilor români cu diplomă de doctorat sau echivalent al acesteia. Bursele sunt destinate activităţilor de cercetare şi predare în orice domeniu (exceptând medicina clinică) în instituţii din State-le Unite, cu o durată între 3 şi 6 luni. Data limită de înscriere este 5 noiembrie 2009. Bursa acoperă integral costurile de transport, asigurare medicală şi cheltuielile de cazare. Programul Fulbright este cel mai important program de schimburi culturale, ştiinţifice şi educaţionale desfăşurat de Statele Unite ale Americii în întreaga lume.



.jpg)