Cămașa cu ciupag

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș (MJEAPM) prezintă, în luna februarie, „obiecte cu poveste”, „pe firul meșteșugit al portului tradițional din Țara Lăpușului”.

Din bogata colecție de port popular din zonele etnografice ale Maramureșului, „cămașa cu ciupag”, aflată în patrimoniul instituţiei muzeale din 1965, este considerată o adevărată „capodoperă a artei populare”. Povestea ei, spusă de muzeograful Gabriela Filip, începe cu mulţi ani în urmă în casa unei femei harnice din comuna Lăpuș, care a realizat-o. Ea păstrează cel mai vechi tip de croi al cămășii românești, și anume cămașa cu ciupag, întâlnită în prezent doar în Țara Lăpușului, Munții Apuseni și Câmpia Transilvaniei.

Regional, mai este cunoscută și sub denumirile de „cămașă cu tiept”, „cămașă cu tieptuț”, „cămașă cu chept”, „cămașă cu chept pe încrețele”. Pânza folosită este țesută în două ițe, dintr-un amestec de fire de cânepă și bumbac. Pieptul din față și cel din spate sunt realizate din câte un lat de pânză, iar mânecile, dintr-un lat și jumătate. Fața și spatele cămășii sunt legate pe ambele părți printr-o „păhuță” (un sfert dintr-o bucată de pânză din care se realizează piepții). Cele două mâneci, împreună cu pieptul din față și cel din spate, se încrețesc pentru a forma gura cămășii, care se încheie la spate. Pe piept are un ornament de formă trapezoidală cusut pe crețuri, inspirat din natură: soarele (redat în formă geometrizantă), rombul, furca etc.