Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
20 Dec, 2024
Din istoria Arcului de Triumf
Arcul de Triumf din Bucureşti este unul dintre monumentele cele mai îndrăgite, dar, înainte de a fi aşa cum îl ştim astăzi, a avut mai multe variante provizorii. După momentele istorice din anii 1848, 1859, 1878, 1906 şi 1918, edilii Bucureştilor s-au gândit să ridice câte un arc de triumf, însă toate erau construite din materiale nerezistente. Nici varianta dedicată Marii Uniri nu era construită dintr-un material prea rezistent, de aceea primarul Matei Gh. Corbescu a propus să fie ridicat un nou Arc de Triumf din lemn. George Enescu îi scria atunci primarului: „Dar adevăratul Arc de Triumf, pe când?”
Prin urmare, în 1922, comisia care se ocupa de organizarea serbărilor încoronării regilor României a apelat la arhitectul Petre Antonescu. Scheletul noii construcţii a fost turnat în beton armat, iar frumoasele basoreliefuri în ipsos. În jurul monumentului, inaugurat cu ocazia încoronării, a avut loc un spectacol grandios care evoca lupta poporului nostru pentru unitate statală.
Dar monumentul s-a degradat treptat, astfel că, în 1932, în urma unui articol apărut într-un ziar bucureştean, cu titlul „O datorie imperioasă” (semnat Mihail Mora), începe o largă conştientizare a nevoii de renovare. S-a luat decizia înlocuirii basoreliefurilor din stuc cu unele dăltuite în marmură de Ruşchiţa, cooptându-se şi artiştii potriviţi: Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Constantin Baraschi, Dimitrie Paciurea şi Costin Petrescu. În 1935, pentru renovarea Arcului de Triumf s-a strâns, prin subscripţie publică, uriaşa sumă de 7 milioane de lei.
