Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Eseurile lui Thomas Stearns Eliot
Humanitas a iniţiat seria de autor T.S. Eliot, oferind cititorilor săi cărţi de o maximă ţinută grafică spre a-i desfăta pe iubitorii poetului britanic. T. S. Eliot este cunoscut la noi foarte bine încă din timpul comunismului. În respectiva perioadă el a fost tradus aproape integral. Cele „Patru Cvartete” şi „Omor în catedrală” sunt titluri obligatorii din bibliografia unui tânăr anglist. Nu poţi să te consideri cunoscător al culturii şi civilizaţiei britanice dacă nu ai pătruns adânc în opera lui Shakespeare şi a lui Eliot. Aceştia sunt capetele de pod ale unei mari culturi. T.S. Eliot este însă celebru şi prin eseistica sa în care formulează adevăruri indestructibile privind raporturile dintre tradiţie şi inovaţie. Spirit conservator ca tot englezul care se respectă, el a respins modernismele facile şi a pledat mereu pentru o inovare doar în duhul tradiţiei. Nu putem uita ce este înaintea noastră şi facem din aceasta o garanţie a visurilor şi realizărilor din prezent. Deviza aceasta poate fi aşezată pe fruntea oricărui scriitor care crede în cultură mai mult decât în umorile personale. Eseurile din acest volum sunt traduse de regretatul Petru Creţia şi de profesorul clujean Virgil Stanciu. Cei doi şi-au pus la bătaie toată pregătirea pentru a reda cât mai fidel nuanţele unei limbi meşteşugite în care scriitorul britanic a condensat întreaga sa înţelepciune. Urmărim cu sfială şi atenţie firul unei gândiri de o deosebită fineţe. Eliot nu a fost vanitos şi poate de aceea a şi părăsit America pentru a se instala în bătrânul Albion, unde ispitele sunt totuşi mai mici decât în Lumea Nouă. Aici şi-a desăvârşit opera ca un urmaş demn al lui Shakespeare. A trăit spre 80 de ani, a văzut două războaie, a înţeles deşertăciunea universului, a fost o făptură a ideilor eterate şi a simţirilor distilate. Cultura sa funcţionează ca un blazon în orice vremuri, mai ales în acestea ale noastre înşelătoare, în care suntem dispuşi să preferăm iluziile parfumate adevărurilor seci. Eliot a iubit adevărul, dar fără să neglijeze nuanţa. Sufletul său a urcat în minte şi a produs un relief fără pereche. Este bine ca fiecare dintre noi care ne ocupăm de scris să avem în T.S. Eliot un model călăuzitor pe toată durata vieţii. (Dan Stanca)