Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Festival folcloric la Șimleu Silvaniei
Ansambluri folclorice din Republica Moldova, Ucraina şi Serbia, alături de artişti populari din întreaga ţară, au fost prezente la Şimleu Silvaniei la cea de-a 17-a ediţie a Festivalului internaţional de folclor pentru românii de pretutindeni „La fântâna dorului”, încheiat duminică. Manifestarea a adus în fața publicului formaţii artistice ale românilor din diasporă, dar şi din ţară, scopul fiind prezentarea portului, cântecului şi jocului popular specific fiecărei comunităţi. Festivalul a fost și un bun prilej de cunoaştere a tuturor participanţilor între ei, gazdele pregătind un program cultural-artistic şi unul de recreere.
Anul acesta, la festival şi-au dat întâlnire formaţii artistice din Ucraina - Regiunea Cernăuţi şi Transcarpatia, Republica Moldova - Chişinău şi Câşliţa Prut, Serbia - Banatul Sârbesc, Mehedinţi, Olt, Focşani, Mureş, Maramureş, Satu Mare, Alba, Brăila şi Sălaj.
Festivalul a debutat vineri seara, cu „Parada Portului, Jocului şi Cântecului Popular Românesc”, eveniment ce a avut loc pe străzile oraşului, urmat de deschiderea festivă, pe stadionul din Şimleu Silvaniei, şi un spectacol artistic susţinut de formaţiile participante.


