La Biblioteca Academiei Române a avut loc, zilele acestea, lansarea ultimei ediții în limba română a volumului „Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune”, coordonat de istoricul francez
22 Noi, 2024
O nouă ediţie a lucrării „Chipul nemuritor al lui Dumnezeu“
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a fost reeditată anul acesta, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea părintelui Dumitru Stăniloae intitulată „Chipul nemuritor al lui Dumnezeu“. Publicată în contextul Anului comemorativ Dumitru Stăniloae, cartea reprezintă cel de-al cincilea volum din colecţia „Opere complete“ a părintelui Dumitru Stăniloae.
„Chipul nemuritor al lui Dumnezeu“ destăinuie cititorului specificul teologiei părintelui Dumitru Stăniloae, care este unul filocalic. Relaţia omului cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi prezenţa chipului nemuritor al Lui în om se împletesc în mod natural cu teologia Sfinţilor Părinţi, căreia părintele Stăniloae îi este fidel. Lucrarea, publicată pentru prima dată în 1987, este în strânsă relaţie cu volumul „Iisus Hristos sau Restaurarea omului“, publicat în 1943.
În prima parte a cărţii autorul vorbeşte despre caracteristicile generale ale omului ca fiinţă nemuritoare şi despre relaţia sa cu semenii şi cu Creatorul său. Omul rămâne nemuritor atâta vreme cât este însetat de cunoaştere, până când se află într-o conştiinţă a legăturii cu Dumnezeu Cel infinit. Omul trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu cel personal şi nu poate să-L cunoască decât dacă se află în relaţie iubitoare cu El. Numai iubind pe Dumnezeu şi fiind iubit de Acesta omul înaintează în viaţa spirituală.
Este tratată învăţătura dezvoltată de Sfântul Grigorie de Nyssa referitoare la epectaze. Omul e nemuritor deoarece tinde să cuprindă infinitul. Însă nu poate cuprinde niciodată infinitul, deoarece mereu dă de o margine peste care vrea să treacă. Omul trăieşte paradoxul: mereu se află lângă o margine, dar mereu are în sine puterea de a continua să trăiască, oarecum trecând peste fiecare nouă margine pentru a da de o alta. Marginea peste care a trecut omul fiind despărţit de Dumnezeu este una iluzorie. Trecerea lui pare viaţă, dar ea e moarte sufletească eternă, ca trăire neîncetată lângă margine. În continuare, părintele Dumitru Stăniloae dezvoltă învăţătura referitoare la componentele contrastante ale firii umane, dintre care vom aminti: omul este o persoană unitară, dar în acelaşi timp nespus de complexă. Unitatea persoanei umane şi în acelaşi timp complexitatea sa se arată în faptul că un sine unitar se manifestă într-o multiplicitate nesfârşită de gânduri, simţiri, acte, prin care vrea să ajungă la exprimarea sa integrală, dar niciodată nu ajunge la capăt. Omul participă la infinit, dar nu este infinitul. Omul este creatură a lui Dumnezeu şi participă la viaţa lui Dumnezeu, dar nu la fiinţa Lui. Omul nu face parte din fiinţa lui Dumnezeu, dar nici nu e separat de ea.
În continuare sunt tratate aspecte privind responsabilitatea omului care îl face transparent pe Dumnezeu şi raportul între eu, tu şi el şi transparenţa Sfintei Treimi în acest raport de cunoaştere reciprocă. Nu se poate vorbi de responsabilitate fără să fie libertate. Dacă omul n-ar fi liber, n-ar fi responsabil. La baza împlinirii responsabilităţii stă, de fapt, iubirea.
În partea a doua a lucrării, părintele Stăniloae vorbeşte „despre Sfânta Treime ca plinătate a existenţei şi cauză a existenţei temporale, prin creaţie, şi a mişcării ei spre Sine, despre creaţia lumii din nimic, în timp, având permanent în prim plan chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca reunificator al creaţiei în El pentru veci“, după cum arată Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Cuvântul-înainte al cărţii.
