Opera maicii Teodosia (Zorica) Lațcu, reeditată la Galați

La împlinirea a 109 ani de la trece­rea la cele veșnice a maicii Teodo­sia Lațcu, Editura Arhiepiscopiei Du­nării de Jos a tipărit volumele de poezie pe care Zorica Lațcu le-a publicat în timpul vieții: „Insula albă”, apărută inițial la Editura Dacia Traiană, Sibiu (1944); „Osana luminii”, Editura Episcopiei Române, Cluj-Napoca (1947), și „Poemele iubirii”, Tipografia Colegiului Popular „N. Bălcescu“, Craiova (1948). Demersul s-a bucurat de binecuvântarea Înaltprea­sfin­ți­tului Părinte Arhiepiscop Casian și a fost posibil grație efortului mo­na­hiilor de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din comuna gălă­țeană Tudor Vladimirescu.

Volumele poetei Zorica Lațcu, devenită ulterior monahia Teodosia Lațcu, reproduc fidel, inclusiv la nivel grafic, edițiile antume. Tocmai pentru că s-a dorit reeditarea anastatică a volumelor, acestea nu au integrat și informații biografice, prefețe sau aprecieri critice. „După cum se știe, maica Teodosia a scris foarte mult și după anul 1948, însă condițiile istorice neprielnice nu au mai permis ca aceste versuri să vadă lumina tiparului. Abia după Revo­luție și, din păcate, după trecerea sa la Domnul, au apărut volume de tip antologie care au inclus atât poezii din volumele antume, cât și versuri inedite, preluate din manuscrisele care au circulat clandestin în perioada comunistă. Aceste antologii sunt însă un produs subiectiv - rezultatul unei selecții estetice și ideatice proprii îngrijitorilor de ediții -, care nu reflectă neapărat intenția inițială a autoarei. Mai mult, nici măcar cele trei volume apărute în timpul vieții, concepute de însăși maica Teodosia dintr-o perspectivă unitară, nu au mai fost republicate ulterior în formă integrală, multe poezii fiind omise din diverse motive”, a declarat pentru Ziarul Lumina istoricul George Enache, implicat în procesul editorial, împreună cu monahiile obștii amintite.

„Aceste volume invită la o întâlnire nemediată cu maica Teodosia. Un fotoliu confortabil, o carte nouă care poartă în ea duhul de altădată - coperta volumului Osana luminii fiind concepută de Sfântul Arsenie de la Prislop - și lectura unor poezii ce îmbină într-un mod unic emoția omenească, simțirea duhovnicească și întâlnirea dintre Dumnezeu și creația Sa prin dragoste. Nu este vorba nici despre sentimentalism, nici despre teologie scolastică, ci despre o experiență ființială care îl apropie pe om de Creator. Poezia maicii Teodosia nu are nevoie de explicații secundare: ea este cheia care deschide sufletele pentru a experimenta dragostea lui Dumnezeu”, a mai spus George Enache.

Zorica Lațcu s-a născut la 17 martie 1917. În perioada 1936- 1940, a urmat studii de limbi clasice și franceză la Universitatea din Cluj-Napoca, a lucrat la Institutul Român de Lingvistică din același oraș, unde a colaborat la realizarea „Dicțio­na­ru­lui Limbii Române” al Academiei Române, coordonat de Sextil Puș­ca­riu. Începând cu 1941, a început să publice poeme în revista „Gândirea”. La îndrumarea Sfântului Părinte Arsenie de la Prislop, poeta a in­trat în obștea Mănăstirii Vladi­mi­rești, Galați. N-a scăpat de prigoana comunistă: în anul 1956 a fost arestată și închisă la Miercurea Ciuc și, vreme de trei ani, a îndurat anchetele și mizeriile din închisoare. Suferind de coree, o gravă afecțiune neurologică, a fost eliberată în 1959. Decretul 10 din 1959 i-a interzis întoarcerea în mănăstire, astfel că a locuit o vreme la Gurguiești, lângă Brăila, apoi s-a retras la Brașov, unde mai era cineva din familie. În februarie 1990 a putut reveni în Mănăstirea Vladimirești, reînființată, la câteva luni părăsind lumea aceasta.