Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Premiul Patriarhiei Ruse pentru literatură
Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse a conferit, de curând, pentru prima oară, "Premiul Sfinţilor Kiril şi Metodie pentru literatură". Un juriu de literaţi şi oameni ai Bisericii a desemnat primul laureat, scriitorul Vladimir Krupin (n. 1941), un clasic al literaturii naţionale, impus în anii â80. Premiul, care se acordă doar pentru literatură de ficţiune, încurajează scriitorii care, prin opere de înaltă ţinută artistică, au contribuit considerabil la susţinerea valorilor morale şi spirituale în societate. Prin acest premiu, Biserica Ortodoxă Rusă încurajează renaşterea tradiţiei marii literaturi ruse, definită de împletirea organică a esteticului cu eticul, ca alternativă la domnia globalizării şi consumismului în cultură.


