Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Roaba de cultură se răstoarnă în parcul Herăstrău
Bucureştenii vor avea ocazia, în această toamnă, să se întâlnească pe pajiştea "Pescăruş" din parcul Herăstrău, în cadrul proiectului "Roaba de cultură", unde vor putea alege cum să-şi petreacă timpul liber cât mai relaxant, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia "Green Revolution". Până pe 15 octombrie, programul propune publicului concerte de muzică clasică, electronică, cursuri de dans, ateliere de pictură şi olărit şi diverse activităţi sportive. De asemenea, vor fi prezentate piese de teatru şi proiecţii de filme în parteneriat cu institutele culturale. Pasionaţii de lectură vor putea închiria cărţi gratuit, pe care le pot citi numai în spaţiul amenajat. Cei care vor dori să continue lectura a doua zi pot face o rezervare a cărţii pentru 24 de ore. Accesul în zona "Roabei de cultură" este liber şapte zile pe săptămână, de luni până joi, în intervalul orar 10:00 - 22:00, iar de vineri până duminică, orele 10:00 - 02:00.