Scriitoarea Ileana Toma și legăturile cu unioniștii

Pentru scriitoarea Ileana Toma, împlinirea celor 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu România este un moment emoţionant, mai puternic decât poate fi pentru mulţi dintre noi, şi asta pentru că un strămoş al său este unul dintre cei care au votat această unire. Prozatoarea este fiica preotului basarabean Alexie Bârcă, al cărui unchi după tată, Teodor Bârcă, tot preot, a participat la actul Unirii de la 27 martie 1918. Autoarea a aflat lucrul acesta recent, dintr-un articol semnat de filozoful Mihai Şora în revista „Memoria”. Articolul vorbeşte despre deputaţii din Sfatul Ţării care au votat Unirea acum un veac. Când a citit lista completă a votanţilor, a rămas uimită: unionistul Teodor Bârcă era fratele bunicului său!

„Nimeni din familia noastră nu s-a afișat cu acest frate al bunicului, am auzit de el în momentul în care tata a primit prima scrisoare de la bunicul. Era în 5 decembrie 1955. În această scrisoare îi comunică despre faptul că este bătrân, că este încercat de sănătate, că murise bunica și că s-a întors Elena, nepoata lui, adică vara tatălui meu, fiica lui Teodor. Este vorba despre acest Teodor Bârcă de aici, din fotografia cu membrii din Sfatul Țării de la Chișinău care au votat Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918. Fiica lui Teodor Bârcă se întorsese din Siberia. Eu auzeam pentru prima dată numele acesta Teodor Bârcă, care era deci fratele bunicului meu”, povesteşte scriitoarea. „Atât i-a spus bunicul lui tata despre Teodor. Am înțeles că murise și el, iar că fiica lui s-a întors din al doilea loc de unde fusese deportată în Siberia. N-am înțeles bine atunci când ne-a spus tata, de altfel, nici nu ne-a mai arătat scrisorile, eu le-am văzut mai târziu, după ce a murit el, în 1986”, continuă povestea. Ileana Toma s-a întrebat mereu de ce nu s-au spus în familie lucruri, întâmplări, de ce nu au povestit părinţii despre acest unchi care participase la Unire. Răspunsurile vin pe rând, dar sunt mai mult presupuneri, nu certitudini, fiind vorba de atâta vreme petrecută sub regimurile comuniste de la noi şi de la ruşi.

Refugiaţi din calea ruşilor

Familia scriitoarei s-a refugiat în 1940 din Basarabia din calea ruşilor. Au rămas acolo bunicul, adică preotul Alexie, şi acel frate unionist despre care nu se ştie ce a ajuns, întrucât a dispărut pentru totdeauna în 1940. Cel mai sigur este că a fost deportat, aflându-şi sfârşitul în Siberia. „Am aflat că absolut toţi cei din Sfatul Ţării au sfârșit care în Siberia, care prin închisorile din România... Cum a fost cazul lui Pan Halippa. Până în Unire, se introdusese limba rusă și în biserică, preoții nu aveau voie să vorbească în română. Cum să nu se ducă acest frate al bunicului în Sfatul Țării și să voteze Unirea cu România? Vreau să vă spun că așa au fost toţi preoții basarabeni, dornici cu toată inima de unire și au fost toți martirizați după aceea”, mai spune doamna Toma. Tatăl său, părintele Alexie, refugiat în România, s-a dus mai întâi în Oltenia, încă era război, apoi a venit foametea, şi se stabilea pe unde puteau cu familia formată din patru copii. Ne-a arătat scrisorile de la bunicul rămas la Chişinău: „Toate scrisorile au fost confiscate de poliție și au fost restituite bloc în 1955... Când am scris biografia tatălui meu („Părintele Alexie, preotul lui Dumnezeu”- n.r.) nu am ştiut să fac legătura cu fratele bunicului participant la Unire”.

Vizita misterioasă a lui Pantelimon Halippa

În comunism i s-a întâmplat ceva care capătă o importanţă mare abia acum, când reuşeşte să dezlege misterul ei. Pe cercetătoarea de atunci Ileana Toma a vizitat-o la Observatorul Astronomic, în 1972, Pantelimon Halippa. Adică unionistul din Basarabia. Scriitoarea relatează despre ciudata vizită: „M-a chemat directorul într-o zi şi mi-a cerut să-l duc pe domnul acela să viziteze observatorul. Ceruse în mod expres să merg eu peste tot cu el. Pantelimon Halippa, pe care îl vedeam prima dată, a stat trei ore cu mine şi mi-a povestit viaţa lui. Cum pătimise, cum a fost arestat de români în 1945 și băgat la închisoare la Sighet, cum de acolo rușii le-au cerut la Constanța, unde aveau un tribunal rusesc, cum l-au judecat şi condamnat la 25 de ani și l-au trimis în Siberia. Mi-a povestit cum în Siberia a fost o epidemie de febră tifoidă și că el a încercat să asaneze modul de aprovizionare cu apă a lagărelor în care știa că sunt basarabeni. L-au mutat din lagăr în lagăr, folosindu-se de cunoștințele lui. Mi-am dat seama că voia ca eu să-l întreb ceva anume, numai că eu nu știam ce să-l întreb”, spune nepoata celui care a fost coleg în Sfatul Ţării cu Halippa. Când a făcut cunoştinţă cu el, doamna Toma şi-a amintit numele Halippa din „radiojurnal”, adică acele discuţii de taină ale părinţilor dinainte de culcare, pe care copiii le prindeau fără să le înţeleagă. „Le-am povestit părinţilor mei despre vizita lui Halippa, iar ei n-au scos nici un cuvânt, au rămas stană de piatră. Cred că tata a considerat că Pantelimon Halippa a vrut să-i transmită un mesaj, anume că ştie cine suntem, urmaşii cui suntem...”

Nepoata unionistului de la 27 martie 1918 începe să înţeleagă că anumite lucruri din trecutul familiei au legătură cu participarea aceea la actul Unirii. Altfel cum să fie trecut pe lista deportărilor din 1940 tatăl ei, care era al doilea preot în orăşelul Râșcani, din județul Bălți, iar al doilea preot îndeplinea şi funcţia de profesor de religie și de director al Gimnaziului de Băieți „Mihai Eminescu” din localitate? A fost de neînţeles pentru că deportaţii erau din rândurile celor care făcuseră politică înainte, dar el nu făcuse. Este posibil, aşadar, ca unchiul unionist să fi fost trecut în dosarul preotului Alexie Bârcă.

Dincolo de greutăţile pe care un dosar cu probleme le-a creat în comunism familiei ajunse în România, rămân emoţia şi bucuria că atâtea generaţii de preoţi din familie şi-au făcut datoria faţă de Dumnezeu, dar şi faţă de ţară. Ba chiar, o străbunică, tot soţie de preot, ajunsă la 100 de ani, a murit rugân­du-se la Dumnezeu să nu-i îngăduie să-l voteze pe Stalin. Au găsit-o cu Psaltirea în mâini, cu uşa încuiată, în ziua votării.

Romanele unei conştiinţe puternice

Centenarul României Mari o găseşte pe scriitoarea Ileana Toma cu cărţi publicate, romane puternice, inspirate din istoria poporului nostru, oferind noi perspective asupra vieţii Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu şi a lui Vlad Ţepeş, cu lucrări impregnate de duh creştin şi cu amintiri despre comunism. Distinsa doamnă, ajunsă la o vârstă venerabilă, a publicat literatură după 1990, întrucât împrejurările politice din trecutul ţării şi implicit al său personal au făcut-o să nu aleagă în viaţă drumul literelor. A studiat matematica şi a lucrat toată viaţa la Observatorul Astronomic din Bucureşti. Scrierile sale, „Singurătatea lui Vlad Ţepeş”, „Părintele Alexie, preotul lui Dumnezeu”, Ultimul Constantin, romanul Brâncovenilor”, „Marea fugă”, „Coloana”, vă aşteaptă să descoperiţi o autoare demnă de înaintaşii săi şi care îmbogăţeşte literatura română cu valoare autentic românească şi ortodoxă.