Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Scutiri de la taxa de admitere la Universitatea Bucureşti
Media minimă de admitere la studii de masterat a crescut de la cinci, în 2016, la şase, conform unei decizii adoptate de Senatul Universităţii din Bucureşti, care a aprobat Metodologia organizării şi desfăşurării concursului de admitere 2017, pentru studii universitare de masterat.
„Noutatea majoră a metodologiei de admitere la studiile de masterat 2017 o reprezintă creşterea mediei minime de admitere, de la cinci (5), în 2016, la şase (6), în 2017. „Media minimă de admitere va fi stabilită de consiliul facultăţii, dar nu poate fi mai mică de 6 (şase)”, se arată în documentul Senatului Universităţii din Bucureşti, transmis presei.
O altă noutate este faptul că, pentru facilitarea procesului de admitere, facultăţile îşi vor putea dezvolta propriile platforme online pentru înscriere. Mai mult, înscrierea la concursul de admitere se va putea face, în numele candidatului, şi de către o altă persoană, pe bază de procură.
De asemenea, a fost introdusă scutirea de la taxa de înscriere la concursul de admitere. Astfel, vor fi scutiţi de plata taxei de înscriere la admitere, o singură dată, în cadrul Universităţii din Bucureşti, candidaţii orfani de ambii părinţi, cei proveniţi din casele de copii sau din plasament familial, dar şi copiii personalului didactic în activitate sau pensionat, precum şi copiii personalului încadrat în cadrul instituţiei.
Nici la admiterea din acest an candidaţii nu vor mai depune copii legalizate ale diplomelor şi ale celorlalte acte necesare, acestea urmând să fie certificate prin confruntarea cu documentele originale de către membrii comisiei de admitere, a informat universitatea.
Admiterea la programele masterale se desfăşoară în sesiunea iulie - septembrie 2017, pe locuri finanţate de la buget şi pe cele cu taxă, atât pentru învăţământul cu frecvenţă, cât şi pentru cel cu frecvenţă redusă, informează Universitatea Bucureşti.
La concursul de admitere se pot înscrie absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentul acesteia, iar admiterea este deschisă atât cetăţenilor români, cât şi cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, în condiţii prevăzute de lege.
Structura examenului de admitere, pe facultăţi, precum şi calendarul admiterii la studii de masterat vor fi aprobate într-o şedinţă viitoare a Senatului Universității București.