„Tronos” la Sala Dalles

Apostolul zilei

Fraților, eu am primit de Ia Domnul ceea ce v-am dat și vouă: că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și, mulțumind, a frânt și a zis: Luați, mâncați; acesta este trupul Meu care se

Patristica

Sf. Teodor Studitul, Cateheza 73, Catehezele mici, Doxologia, Iași, 2018, pp. 297-299 Frați și părinți, amintindu-ne Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos, pururea ne străpungem sufletul, dar mai ales

An omagial

Sfințirea, pentru întâia dată, în Catedrala Mitropolitană din București, a Sfântului și Marelui Mir, a avut loc în ziua de 25 martie 1882. Documentul oficial, semnat de regele Carol I al României, de

Editorial

De când ne știm pe lumea asta, noi, oamenii, fugim de moarte cu o frică instinctivă, animalică. Numai că moartea aleargă mai tare decât noi. Cei mai mulți dintre dumneavoastră cunoașteți povestea emirului

Documentar

La Sărbătorile Împărătești poetul și jurnalistul Sandu Tudor, viitorul Părinte Daniil de la Rarău, publica în periodicele pe care le-a condus o serie de pagini și articole creștine dedicate. Frământat

Theologica

Femeia cea păcătoasă și Iuda sunt două ima­gini care ne sunt puse înainte în chip antitetic, invitați fiind să vedem unde ne aflăm ca atitudine față de Dumnezeu și, apoi, să optăm și să vedem cui vrem să ne asemănăm prin alegerea noastră, cel puțin ca inten­ționalitate. Dar încă mai avem timp în săptămâna aceasta să ne reașezăm, dacă ne regăsim într-o stare de infidelitate față de Dumnezeu. În Săptămâna Sfintelor Pătimiri, Domnul nostru Iisus Hristos este desemnat ca Mire. Noi suntem invitați să fim în cămara cea de nuntă, ospățul cel de taină, dar, în același timp, Domnul Hristos este numit - mai ales în imnografia zilei de Miercuri, ca fiind „mirul cel fără de moarte”. Avem, așadar, un mir material cu care a fost uns Hristos de către femeia care s-a întors, care s-a pocăit, și avem pe Domnul Hristos, ca mir ceresc, „nesecat mir”.

In memoriam

Acum 40 de ani, la mijloc de martie, în zi de duminică geroasă, paralizantă pentru vremuri în care stăpânirea nu ardea a se îngriji atât de mult de cele ale vieții personale ale cetățenilor țării, pe străzile Fălticenilor străbătea un car tras de boi, cu cetină frumos împodobit, presărată de zăpadă, care purta spre cimitirul din Oprișeni, trupul mult ostenitor, dar niciodată biruit de osteneală, al preotului Ilie Ilisei. Puțin trecut de 71 de ani, părintele plecase pe neașteptate, grăbindu‑se oarecum, la ceas când ar mai fi putut să se bucure de cele ce rodise mâinile sale necruțate, cugetul său statornic întru acrivia rânduielii și inima sa aprinsă de dorul după Casa lui Dumnezeu.