Elevii Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş au participat la un workshop susţinut de pilotul Bogdan Marişca, în cadrul campaniei de siguranţă rutieră „Be Cool. Keep it Safe!”,
Dan Grigore, pe scena Festivalului „George Enescu“
Pianistul Dan Grigore, dublu laureat al Concursului „Enescu“, concertează astăzi pe scena Sălii Palatului. Dan Grigore va fi prezent în actuala ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu“ în compania Philharmonia Orchestra, dirijată de Vladimir Ashkenazy, interpretând Concertul pentru pian şi orchestră în La minor op. 54 de Schumann. Marele interpret Dan Grigore a spus pentru Agerpres că „Enescu înseamnă zodia sub care m-am născut. Este muzica pe care am făcut-o din copilărie, am debutat cântând muzică de Enescu şi am primit primele mele încurajări de la oameni care au fost apropiaţi ai compozitorului şi care erau discipoli ai marelui Enescu. Am primit chiar o bursă, sub forma pianului lui Enescu, acel pian roşu pe care acum îl puteţi vedea la Muzeul „Enescu“. Acel pian a fost, în perioada adolescenţei mele, pianul pe care eu am studiat şi asta pentru că acei oameni, împreună cu principesa Cantacuzino Enescu, au socotit că au o responsabilitate faţă de un tânăr care, după părerea lor, promitea să devină un pianist de valoare“. Dan Grigore a mai subliniat că se poate face mult mai mult pentru a-l promova pe Enescu: „Cum spunea Cioran despre Eminescu, Enescu este şi el o cauţiune a noastră, o cauţiune morală şi una spirituală. Ar trebui să-i edităm din nou opera, pentru că n-am mai făcut-o de mult. Mă uitam acum la juriul concursului de pian (n.r. - juriul Concursului Internaţional „George Enescu“) cum urmărea concurenţii după partituri editate în 1957-1958.“
Dan Grigore crede că „l-am putea merita şi ne-am putea mândri cu Enescu şi dacă am face o sală de concert adecvată acestui festival, care a început să capete prestigiu. Ateneul este o sală minunată, dar mult prea mică“. Este o „onoare pe care o avem, de a fi posesorii unui tezaur muzical genial al lui Enescu în patrimoniul universal care să fie la rândul lui onorat de noi prin cunoaşterea adevărată, profundă a acestei muzici“, a menţionat Dan Grigore.