Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educaţie Adolescenți pe marea vieții

Adolescenți pe marea vieții

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Educaţie
Un articol de: Prof. Marinela Modiga - 27 Iun, 2022

Dragii mei, frumoşii mei, copiii mei de suflet, aţi mai încheiat o etapă a vieţii… poate cea mai frumoasă, cea mai facilă sau poate, pentru cei care-şi doresc să crească mai repede, cea mai dificilă. Dacă până mai ieri vă jucaţi fericiţi în nisipul fierbinte de pe plaja copilăriei, iată că azi, când v-aţi trezit, aţi descoperit că vasul speranţelor voastre, ancorat de multă vreme la ţărm, dă semne de plecare. Oare de ce se grăbeşte aşa? Cât de neîndurător e Timpul - Căpitanul! Dar ce mai contează? Nu mai e vreme de întrebări şi nici timp de aşteptare…

Urcaţi, dragii mei! Urcaţi cu speranţă în suflete şi îndreptaţi cârma vasului spre direcţia în care vă fac semn mintea şi inima laolaltă! Şi nu uitaţi: priviţi drept înainte cu speranţă! Atenţie, însă, la pericole! Marea vieţii este străbătută de curenţi puternici, de furtuni… Din loc în loc se va ivi şi câte un aisberg… nu mai vorbesc de norii care se vor strădui din răsputeri să vă întunece calea spre lumea visurilor… Dar voi trebuie să fiţi puternici şi să nu lăsaţi nici un impediment să străpungă lumina din voi.

Eu, dragii mei, voi rămâne pe mal, pentru că rostul meu, ca dascăl, în această lume a fost să vă ajut să vă clădiţi visurile aici, pe nisip, pentru ca apoi, înarmaţi cu virtuți, să mergeţi şi să le zidiţi pe terenuri mai solide, acolo unde nimic şi nimeni să nu le poată dărâma.

De aici, de pe ţărmul visurilor, eu vă voi urmări mereu paşii… Mă voi ruga fierbinte și neîncetat să vă fie bine, iar mersul vostru pe valurile vieţii să fie lin. Cu siguranţă, veţi avea şi eşecuri, dar am încredere că întotdeauna veţi găsi soluţii să vă ridicaţi şi să mergeţi mai departe, pentru că aşa am fost creați noi, oamenii: să fim verticali. Oricâte lovituri am primi şi oricât de mult ne-ar îngenunchea durerile, modelul hristic al ridicării de pe Golgota trebuie să ne fie icoană.

Dacă veţi avea vreodată nevoie de mine, de sfaturile mele, eu voi fi întotdeauna aici, pentru voi. O să vă ies în întâmpinare cu o vorbă bună şi voi avea mereu un zâmbet pus deoparte pentru voi, copiii mei!

Să vă fie viaţa o mare liniştită! Să nu uitaţi de pericolele care vă pândesc la orice pas! Marea vieţii, câteodată învolburată, se va strădui să vă sufoce idealurile… Dar nu uitaţi, dragii mei, că, dacă vă doriţi într-adevăr ceva, veţi reuşi. Important este să nu vă lăsaţi doborâţi de eşecuri. Să nu vă abandonaţi niciodată visurile! Orice impediment şi orice lovitură a sorţii să vă întărească, nu să vă nimicească...

Înarmați-vă cu platoșa răbdării, a credinței, a nădejdii și a dragostei, şi oricât de adânc ar fi abisul sau oricât de înalt ar fi everestul spre care tindeţi, îl veţi trece, dacă aveţi încredere în Dumnezeu şi în voi.

Tot ce este mai de preţ: părinţii, patria, limba, credinţa

Dragii mei, în lupta voastră, în ascensiunea voastră, în bucurie şi în durere, să nu uitaţi de tot ce aveţi mai de preţ pe lume: părinţii, patria, limba sfântă românească şi credinţa dreaptă în Dumnezeu Care vi le-a dăruit pe toate.

Să nu uitaţi că vă veţi numi „copii” atât timp cât veţi avea părinţi. Să-i iubiţi şi să-i respectaţi, pentru că sunteţi ceea ce sunteţi datorită lor. Poate că acum vă aflaţi la vârsta la care credeţi că ei nu vă înţeleg, poate-i consideraţi imperfecţi şi nepotriviţi pentru vremurile în care trăiţi voi. Credeţi-mă când vă spun că ei vă înţeleg şi vă acceptă micile revolte, tocmai pentru că au fost ca voi, iar dacă vă ceartă o fac pentru a nu repeta şi voi greşelile lor. Nu uitaţi să le mulţumiţi pentru tot ceea ce fac sau ar dori să facă pentru voi, dar nu pot din diverse motive: nu au timp sau nu au posibilităţi materiale.

În zborul vostru, copiii mei, să nu-i abandonaţi pe ţărmul uitării atunci când veţi fi fericiţi sau când o să vi se pară că sunteţi stăpânii lumii. Să nu uitaţi de unde aţi plecat şi câte eforturi au depus ei pentru ca vouă să vă fie bine, pentru ca voi să ajungeţi Oameni. Nu uitaţi că părinţii sunt singurii care vă iubesc necondiţionat şi care vă iartă, oricât de mult aţi greşi, devenind orbi şi amnezici la greşelile voastre.

Copiii mei frumoși, să nu vă uitaţi niciodată ţara, patria-mamă! Mulți dintre voi veţi ancora, poate, peste ani, pe ţărmuri străine. Vă vor încânta, cu siguranţă, multe lucruri pe care nu le-aţi avut aici, acasă. Veţi simţi, poate, că nisipul altor plaje este mai fin, că soarele altor zări e mai prietenos, că marea e mai limpede, iar valurile altor ţărmuri cântă mai melodios, că perlele sunt mai sidefate prin alte locuri. Dar să nu uitaţi, dragii mei, că niciodată nu vă puteţi rupe de amintirile voastre, de copilăria voastră, de sărăcia, de modestia, de bunul-simţ, de simplitatea patriei voastre. Cei de departe sunt, poate, mai frumoşi, mai deştepţi, mai curaţi, dar voi sunteţi stăpâni aici, şi dorul, și doina, şi inima, şi rădăcinile, și străbunii, și sfinții, şi primele iubiri, şi dragostea mamei, şi palmele muncite ale tatei sunt aici, în marea noastră tulbure şi zgomotoasă… Dacă simţiţi că vă veţi realiza visurile departe de casă, atunci… eu vă doresc să vă fie bine! Să nu uitaţi, însă, drumul de întoarcere şi, dacă puteţi, şi eu am încredere că aveţi această putere, reveniţi cu forţe şi cu idei geniale şi demonstraţi voi, tinerii de mâine, că şi noi putem avea o mare limpede şi un soare frumos şi perle sidefate...

Copiii mei, între valorile cele mai puternice pe care străbunii noștri le-au plătit cu sânge și ni le-au lăsat ca testament, ca binecuvântare, se află și limba română. Când rostesc aceste două cuvinte sfinte - limba română - sufletul meu lăcrimează de dor, de recunoștință, de iubire cerească... Nu putem despărți niciodată limba de patrie. Ele s-au clădit împreună... și cu ce preț! Cu preț neprețuit de lacrimă și sânge... Trupul limbii, sfârtecat de atâtea cuvinte străine de neam, săgetat de atâtea injurii, batjocorit de atâtea nedreptăți îmi oferă, deseori, imaginea trupului lui Hristos însângerat, lovit, schingiuit, scuipat, dar mustind de bunătate, de iubire, de iertare și de răbdare și rugându-se cu lacrimi pentru cei ce o rănesc: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac...” (Luca 23, 34).

Dragii mei, L-am lăsat la urmă pe Cel Dintâi... pe Dumnezeu. A vă sfătui să-L luați cu voi în corabie, pe marea vieții, e un nonsens, pentru că El e cu voi și în voi întotdeauna. Să nu uitați că nimic nu există fără voia Lui. Cele pe care le veți socoti dureri, eșecuri sau furtuni ar putea fi încercări prin care Dumnezeu Își dorește să vă amințiți de El, să-L scoateți din mrejele uitării. Cele pe care le veți socoti succese sunt daruri revărsate cu bucurie asupra voastră, talanți cu care Dumnezeu vă potopește, cerându-vă să-i înmulțiți.

Să aveți dragoste curată, copiii mei, față de tot ce e curat, frumos, bun și adevărat. Să aveți înțelepciunea de a deosebi sămânța de neghină, adevărul de minciună, binele de rău, valoarea de nonvaloare... Să vă păstrați pacea inimii în vreme de furtună, să fiți îngăduitori și răbdători față de cei mai mici și mai neputincioși decât voi, să fiți iertători, blânzi și plini de compasiune pentru cei în durere, căutând din răsputeri să vă adunați comori acolo unde nimeni nu le fură și nu le strică... Și învăluiți în atâtea podoabe, să fiți cu mare băgare de seamă să nu se strecoare în sufletul vostru întunericul mândriei, singurul păcat ce se naște din virtuți.

Dragii mei, corabia voastră nu mai poate aştepta! Mergeţi, copii, şi nu uitaţi că pentru o clipă, mare cât opt ani, aţi ancorat şi aici, într-un port modest, dar primitor, unde aţi întâlnit oameni care v-au iubit până la jertfă și v-au dăruit tot ce au avut ei mai de preț - lumina învățăturii.

Noi, dascălii voștri, cei care rămânem repetenţi de fiecare dată, de parcă nu ne-am fi învăţat lecţia vieţii, vă urăm: vânt bun din pupa!

(Modiga Marinela este profesoară la Școala Gimnazială „Miron Costin”, Galați)