Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Apel către părinţi
Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov a făcut un apel către părinţi să oprească strângerea de bani pentru „fondul clasei” şi i-a încurajat ca, împreună cu copiii, să pună „presiune pe autorităţi”, astfel încât acestea să asigure toată baza materială necesară pentru desfăşurarea procesului didactic: „Chiar şi în aceste momente, când echipamentele necesare ar trebui acordate din bugetele primăriilor, părinţii, din grijă pentru copiii lor, doresc să recurgă la forma nelegală, şi anume strângere de bani pentru a achiziţiona diverse obiecte ce nu stau în sarcina acestora. Menţionăm faptul că, potrivit Legii Educaţiei Naţionale, art. 102, cheltuielile cu baza materială trebuie suportate de primării, acestea făcând parte din finanţarea complementară. Readucem la cunoştinţă faptul că «fondul clasei» este o practică ce trebuie stopată, astfel încurajăm părinţii şi elevii să facă front comun pentru a pune presiune pe autorităţi”. Totodată, asociaţia face un apel şi către toţi primarii din Bucureşti şi judeţul Ilfov să asigure baza materială necesară pentru desfăşurarea orelor de curs.
(Oana Nistor)