Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Au început înscrierile pentru ocuparea funcţiilor de director
Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat a fost lansat ieri în mod oficial, Ministerul Educaţiei anunţând că „pentru eficientizarea şi transparentizarea procesului de înscriere” va fi utilizată platforma https://concursdirectori.edu.ro.
Aici, cei interesaţi îşi pot crea cont, se pot înscrie şi pot încărca (în format digital) actele necesare dosarului până în data de 26 septembrie. „Contul de utilizator poate fi creat simplu, prin introducerea unei adrese de e-mail, urmând ca instrucţiunile de acces să fie primite rapid la acea adresă. Odată logat pe platformă, candidatul are apoi acces la formularul Înscriere, unde va completa numele, prenumele, CNP-ul, numărul de telefon şi şcoala la care este titular. O recipisă va fi primită pe e-mail cu datele introduse, precum şi confirmarea acceptării sau respingerea cererii de înscriere”, arată un comunicat al ministerului.
Din momentul în care candidatul va primi confirmarea acceptării înscrierii, acesta poate accesa secţiunea Dosar, unde, conform Metodologiei, trebuie să încarce 14 documente, două fiind opţionale. „Candidatul poate adăuga, şterge şi modifica documentele încărcate la dosar, până la finalul perioadei de înscriere (26 septembrie, ora 23:59), atât timp cât nu apasă butonul Trimite. Pentru verificare, în platformă au fost prevăzute etape de revizuire înainte de a trimite datele finale, unde vor fi remarcate rapid documentele/datele lipsă”, mai precizează sursa citată.
Evaluarea dosarelor se va face în perioada 27-29 septembrie de către comisiile formate la nivel judeţean sau naţional.
Proba scrisă va avea loc în format fizic în 15 octombrie 2021, urmând ca în perioada 15 noiembrie - 8 decembrie 2021 să se desfăşoare interviurile.
Candidaţii trebuie să obţină cel puţin nota 7 la fiecare probă (proba scrisă şi proba de interviu), iar rezultatele finale ale concursului vor fi validate în data de 17 decembrie. (O. N.)