Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
„Itinerar prin religiile lumii” - suport educaţional pentru liceeni
Inspectoratul Școlar Judeţean Iași a lansat, în contextul pandemic actual, „care pune la încercare fiinţa morală şi spirituală a fiecăruia dintre noi”, volumul „Itinerar prin religiile lumii”, un proiect destinat tuturor factorilor implicaţi în educaţie și în special liceenilor. La realizarea suportului educaţional, care oferă informaţii despre conceptul de viaţă viitoare prezent în toate marile religii, au contribuit profesori de religie de la licee din municipiul Iaşi şi din judeţ.
O echipă de valoroşi profesori de religie din judeţul Iaşi, coordonată de inspectorul de specialitate Denisa Elena Mănoiu şi inspectorul şcolar general Genoveva Farcaş, a întocmit un ghid dedicat liceenilor şi profesorilor care predau la ciclul liceal, însă volumul poate fi utilizat de către toţi factorii implicaţi în educaţie. „Itinerar prin religiile lumii” reprezintă un veritabil periplu spiritual, care oferă informaţii despre conceptul de viaţă viitoare, prezent în toate marile religii, fie ele monoteiste sau politeiste. Temele abordate în volumul dedicat amintirii renumitului istoric al religiilor, pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu, vizează familiarizarea elevilor din ciclul liceal cu învăţătura despre credinţa în viaţa viitoare, prezentă în religiile studiate conform programei școlare. „Din experienţa acumulată la catedră am constatat că spiritualitatea ocupă un loc important între preocupările tinerilor și un reper de bază în formarea personalităţii lor”, a declarat, într-un comunicat, prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaş, inspector şcolar general al ISJ Iaşi.
Despre necesitatea apariţiei unei astfel de resurse educaţionale a scris, în argumentul volumului tipărit la Editura „Spiru Haret” a Casei Corpului Didactic Iaşi, şi inspectorul şcolar la disciplina Religie, prof. dr. Denisa Elena Mănoiu: „Contextul pandemic actual pune la încercare atât facultăţile morale și spirituale ale umanităţii, cât și relaţiile interumane în ansamblul lor. Conjunctura impusă de «distanţarea socială» a condiţionat redimensionarea priorităţilor, astfel încât studiul de acasă a devenit o oportunitate de explorare intensă a spaţiului virtual. În acest sens, Inspectoratul Școlar Judeţean Iași a lansat un proiect destinat tuturor factorilor implicaţi în educaţie, cu scopul de a oferi alternative pentru continuarea procesului de învăţare în afara mediului formal, acoperind majoritatea disciplinelor din învăţământul preuniversitar”. Inspectorul școlar subliniază, totodată, că „incursiunea noastră vine să sprijine un adevăr incontestabil: sensul vieţii oamenilor, din Antichitate până în zilele noastre, este influenţat de credinţa în viaţa viitoare”.
Volumul este structurat în 11 capitole: Mesopotamia, Egiptul antic, Grecia antică, Roma antică, Geto-dacii, Hinduism, Confucianism, Budism, Iudaism, Creştinism şi Islam. În introducerea fiecăruia sunt prezentate sursele cunoașterii, particularităţile și încadrarea istorico-geografică a religiei, iar rubrica „Știaţi că…” vine nu doar cu informaţii relevante, ci și inedite despre fenomenul religios. „Momentul de reflecţie” este destinat utilizatorilor pentru a face analogii cu Creștinismul. Totodată, la finalul fiecărui capitol sunt prezentate, pentru cei care doresc să aprofundeze studiul, atât bibliografia utilizată, cât şi linkuri utile către cercetări ori filme.
„Credem că maniera grafică deosebită și cromatica imaginilor sugestive constituie un motiv în plus pentru a acorda atenţie conţinuturilor care îi vor îmbogăţi spiritual şi le va oferi o perspectivă inedită în orizontul cunoaşterii”, după cum a adăugat, în comunicatul citat, prof. dr. Denisia Elena Mănoiu. Materialul educaţional poate fi accesat la adresa: http://isjiasi.ro/documente/RED/religie/Itinerar%2021%20iulie%20f.pdf.
(Oana Nistor)