„Doamne, bine este nouă să fim cu Tine aici...” (Matei 17, 4). Să fim acum și aici cu Tine, doar pentru Tine. Acum, în prezentul acesta ca o poezie vie cuprins între neînceputul și nesfârșitul Timpului spre care ne înalți din zdrobirea inimilor spre răcoarea izvoarelor ce mărginesc dorita nemărginire a curților Tale înflorite. Aici, în cetatea străveche împlinătoare a Cuvântului, botezată în sânge de sfinți mucenici români, așezată temeinic pe malurile apei cu lină curgere deasupra căreia plutește, prin mătasea norilor, dulcele vals al lui Johann Strauss, Frumoasa Dunăre albastră.
Medalii la inventică pentru Universitatea Suceava
Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a câştigat trei medalii de aur şi una de argint la cea de a XIII-a ediţie a Salonului Internaţional al Inventicii şi Inovării INTARG, organizat în luna iunie sub patronajul Ministerului Cercetării şi Ministerului Economiei şi Dezvoltării din Polonia. Potrivit Biroului de presă al USV, manifestarea a reunit invenţii de la peste 70 de institute de cercetare, universităţi şi firme din 15 ţări, jurizarea desfăşurându-se on-line. Studenţii, cercetătorii şi cadrele didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul USV au participat cu patru lucrări. Medalii de aur au obţinut lucrările: „Device for continuous skeletal traction”, „Automatic ice remover device for aerial power lines” şi „System for monitoring the activity of a person in the office”. O medalie de argint au obţinut cercetătorii suceveni cu lucrarea „Automatic command control system”.
(Cristina Zamfirescu)



.jpg)