„Doamne, bine este nouă să fim cu Tine aici...” (Matei 17, 4). Să fim acum și aici cu Tine, doar pentru Tine. Acum, în prezentul acesta ca o poezie vie cuprins între neînceputul și nesfârșitul Timpului spre care ne înalți din zdrobirea inimilor spre răcoarea izvoarelor ce mărginesc dorita nemărginire a curților Tale înflorite. Aici, în cetatea străveche împlinătoare a Cuvântului, botezată în sânge de sfinți mucenici români, așezată temeinic pe malurile apei cu lină curgere deasupra căreia plutește, prin mătasea norilor, dulcele vals al lui Johann Strauss, Frumoasa Dunăre albastră.
Planetariul din Timişoara, în circuitul internaţional
Primul planetariu înfiinţat în România, cel de la Facultatea de Fizică a Universităţii de Vest Timişoara (UVT), a fost înscris în baza de date internaţională a planetariilor, „ceea ce deschide oportunităţi pentru viitoare programe comune de pregătire, alături de partenerii internaţionali din reţea”, au afirmat reprezentanţii universităţii. Dotările planetariului sunt utilizate în regim gratuit pentru elevi şi studenţi, oferind 24 de locuri, proiectorul original fiind de tip Zeiss ZKP-1 (foto), se mai arată în comunicatul citat de Agerpres. Planetariul poate servi cu succes pentru instruirea elevilor şi a studenţilor în domeniul astronomiei. Primul planetariu din România a fost adus de la firma Zeiss şi a fost instalat la Universitatea de Vest din Timişoara în 1964. (O. N.)



.jpg)