Am dorit ca acum, în prag de mai, să vă scriu despre primăvară. E atât de plăpândă, atât de pură și de parfumată. Trăiesc cu emoție, în fiecare an, sosirea ei... primul copăcel înflorit, amintirea copilăriei mele frumoase, petrecută între atâtea petale de vise, de culori, de îngeri, în chiliuța sărăcăcioasă și atât de primitoare a bunicilor mei de la țară. Nu mă mai satur să-mi scald privirea în culorile ei: roz pal, verde crud, alb inocent. Parcă-mi vine să strig lumii întregi: „Oameni buni, a sosit primăvara!” Viața ar putea fi considerată o minune, doar dacă am trăi puternic şi viu o singură primăvară.
Astăzi, în drumul meu spre şcoală, am întâlnit primăvara. I-am sărutat petalele de catifea şi am pornit cu sufletul inundat de iubire spre „bordeiul” meu făcător de genii, aşa cum îmi place să numesc şcoala în care Dumnezeu m-a hărăzit să-mi înmulţesc talanţii de peste 25 de ani, să torn din cupa prea plinului meu suflet îmbătat de iubire câte un strop de primăvară în fiecare inimă. Am intrat păşind timid în cancelarie şi radiind o bucurie divină... Salutul meu avea parfum de flori: „Dragi colegi, a venit primăvara!” Dar, curios! Numai eu văzusem minunea... Ceilalţi colegi nu întâlniseră încă primăvara. Emoţionată şi încântată de corola florilor care-şi făcuseră culcuş cald în inima mea, le-am stârnit curiozitatea de a privi mai insistent către Cer şi le-am smuls blând promisiunea de a-mi împărtăşi experienţa atingerii pupilei de prima minune pe care o vor întâlni în această primăvară. Am intrat, apoi, păşind îndrăzneţ în sala de clasă. Acelaşi salut şi aceeaşi întrebare. De data aceasta, glasurile copiilor s-au întrecut cu cele ale păsărilor. Bucurie: copiii au întâlnit primăvara chiar înaintea mea!
M-am gândit de multe ori că, pentru a simţi frumuseţea adevărată, pentru a putea atinge sfinţenia şi pentru a putea trăi fiecare clipă ca pe o minune, trebuie să ne încărcăm sufletul cu bucuria şi puritatea copilăriei. Copilul nu are griji, aşa cum spunea dragul nostru Creangă, sau nu ar trebui să aibă, aşa că sufletul său, neatins de poverile, temerile şi ambiţiile pe care le avem noi, adulţii, vede şi simte mai mult decât poate cuprinde sufletul nostru, în care noi înşine am permis să se înghesuie tot felul de griji, de frici şi de dureri...
„Gândul îmi zboară spre Înviere”
Primăvara renaşte în noi dorul de frumos, de bine, de Dumnezeu. Ne deschide sufletul spre credinţa cât un bob de muştar care poate muta munţii... Primăvara ne poate readuce starea de pruncie a sufletului, prin pocăinţa sinceră şi prin potopul de iubire cu care ne putem învălui semenii.
Am iniţiat cândva un proiect drag sufletului meu - „Caravana anotimpurilor”, şi am avut curiozitatea să ştiu şi eu care este anotimpul cel mai drag copiilor. Toate anotimpurile au fost numite, dar pe primul loc s-a clasat primăvara. Atunci, am dorit să aflu de ce? Unii copii au ales primăvara pentru că atunci s-au născut, alţii pentru reînvierea naturii, iar unii au răspuns cu sinceritate că nu ştiu de ce... M-am strecurat şi eu tiptil în cămăruţa sufletului meu şi am descoperit că tot primăvara îmi era şi mie cea mai dragă... şi m-am întrebat de ce. Puzderie de răspunsuri s-au îngrămădit în mintea mea, urcând pe scara ce venea dinspre inimă. Acel „nu ştiu de ce iubesc primăvara” a deschis cerul din mine...
Gândul îmi zboară spre Înviere. De aceea iubim primăvara, noi, muritorii, pentru că ea are darul de a suprima în noi gândul că moartea este veşnică. El, Fiul lui Dumnezeu, S-a smerit pe Sine şi S-a făcut Fiu de Om... El, Mântuitorul nostru, a biruit legăturile morţii şi a deschis Raiul. Când? Primăvara... El ne aduce mereu primăvara în inimă şi în natură pentru a vedea nu numai cu ochii inimii, ci şi cu ochii noştri trupeşti cum moare şi cum învie natura.
Anotimpurile dăruite de Dumnezeu sunt, de fapt, tot atâtea experienţe ale morţii şi ale învierii noastre... Trecem prin primăvara vieţii, prin copilărie, curaţi, frumoşi, cruzi; intrăm apoi pe poarta verii, a tinereţii calde, a bucuriei de a trăi, de a iubi, de a ne realiza visurile; toamna, frunzele îngălbenesc, asemenea visurilor noastre... toamna, cămările sunt pline de bogăţii, aşa cum ar trebui să fie şi cămările sufletelor noastre, încărcate de virtuţi pecetluite de experienţe de viaţă. Toamna, natura îşi pregăteşte atât de frumos sfârşitul, prohodită de vânt, de frunze moarte... toamna ne oferă modelul desprinderii atât de line şi de fireşti de această viaţă, de această tindă a veşniciei, pentru ca sufletul nostru, înveşmântat în albul pur al zăpezii, să păşească frumos şi curat în lumea primăverii veşnice... De aceea, noi, creştinii, trebuie să trăim şi aici, pe pământ, o primăvară eternă. Trupul plăpând, templu al Duhului Sfânt, este, dacă voieşte Dumnezeu, supus tuturor anotimpurilor vieţii, dar sufletul... sufletul trebuie să trăiască într-o primăvară perpetuă, potopit de lumină, de frumuseţea şi de nevinovăţia pruncilor, de bucuria eternităţii, de dorul de Dumnezeu... Da, acesta este răspunsul meu: iubesc primăvara, pentru că îmi ostoieşte dorul de Cer, de Rai, de Lumina venită din Lumină.
Fie-ne, dar, primăvara poartă spre veșnicie, spre virtute, bine, adevăr, valoare... Să ne deschidem cerul inimilor noastre ca să intre în el credința, speranța, dragostea, facerea de bine, blândețea, smerenia, liniștea pruncilor, căldura brațelor părintești, pacea mării ostoite de Dumnezeu după furtună... Să înghesuim în tolba sufletelor noastre atâta primăvară cât să ne prisosească și să mai dăruim și altora din primăvara noastră! Să ne învățăm de mici copiii să aleagă liber drumul strâmt, învăluit în lumina divină și în muzica îngerilor ce duce spre mântuire și să-i ferim de căile tapetate cu lumini artificiale și înțesate de zgomote sinistre care duc spre hăul pieirii...
Oameni buni, oameni frumoși, oameni calzi... noi, învățătorii, purtăm pe umerii noștri o dulce povară: aceea de a duce mai departe misiunea de „Învățător” a Mântuitorului Hristos. El e modelul nostru și El ne-a spus că este „Calea, Adevărul și Viața”. El e primăvara vieții noastre... Bucurii și lumină, dragii mei! Vă îmbrățișez cu petale de flori, dragi lectori ai umilei mele misive... Să ne fie tuturor viața o eternă Primăvară și o permanentă zi de Paște!
Marinela Modiga este profesoară la Școala Gimnazială „Miron Costin” din Galați.
