„Doamne, bine este nouă să fim cu Tine aici...” (Matei 17, 4). Să fim acum și aici cu Tine, doar pentru Tine. Acum, în prezentul acesta ca o poezie vie cuprins între neînceputul și nesfârșitul Timpului spre care ne înalți din zdrobirea inimilor spre răcoarea izvoarelor ce mărginesc dorita nemărginire a curților Tale înflorite. Aici, în cetatea străveche împlinătoare a Cuvântului, botezată în sânge de sfinți mucenici români, așezată temeinic pe malurile apei cu lină curgere deasupra căreia plutește, prin mătasea norilor, dulcele vals al lui Johann Strauss, Frumoasa Dunăre albastră.
Proiect pentru integrarea studenţilor ucraineni
Universitatea „Ovidius” din Constanţa lansează un proiect Erasmus Plus ce vizează „facilitarea integrării studenţilor ucraineni în universităţile europene”. Programul „EIUS - European Inclusion of Ukrainian Students” beneficiază de o finanţare de 400.000 de euro şi va fi implementat pe o perioadă de trei ani. „Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului EIUS vor consta în colectarea de date, realizarea de sondaje şi organizarea de conferinţe, având ca scop final îmbunătăţirea procedurilor de integrare a studenţilor din zone de conflict”, au transmis reprezentanţii universităţii constănţene.
Proiectul este implementat în cadrul unui consorţiu din care mai fac parte, alături de Universitatea „Ovidius” din Constanţa (România), Universitatea „Mateja Bela” din Banska Bystrica (Slovacia) şi Universitatea „Rzeszowski” (Polonia), respectiv Universitatea Naţională „Yuriy Fedkovych Chernivtsi” (foto) din Cernăuţi-Ucraina.



.jpg)