Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Studenţii solicită taxe de şcolarizare mai mici
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) pledează pentru reducerea taxelor de şcolarizare în condiţiile desfăşurării activităţii didactice în sistemul on-line şi solicită universităţilor să prezinte clar mecanismele prin care se stabileşte cuantumul acestora. Sursa citată motivează că, acolo unde activitatea se desfăşoară exclusiv on-line, studenţii nu mai beneficiază de baza materială oferită de universitate. „Reducerea taxei de şcolarizare în contextul educaţiei on-line trebuie privită însă şi din perspectiva dificultăţilor financiare ale studenţilor ale căror familii sunt afectate financiar de criza economică generată de pandemie. Sprijinirea acestora reprezintă un punct-cheie în combaterea fenomenului de abandon universitar”, subliniază ANOSR.
(Oana Nistor)



.jpg)