În anii de școală, copiii au nevoie nu doar de cunoștințe, ci și de repere care să îi ajute să își înțeleagă alegerile, emoțiile și relațiile cu ceilalți. Ora de religie poate crea un astfel de spațiu
Festival de Dramaturgie Contemporană la Braşov
Festivalul de Dramaturgie Contemporană, ediţia a XXI-a, a început ieri la Braşov, seara de gală fiind programată pentru 20 noiembrie. La singurul festival dedicat exclusiv dramaturgiei contemporane, organizat în România, spectacolele vor fi însoţite de dezbateri, spectacole-lectură, lansări de carte de gen şi evenimente legate de preocupările, tendinţele, problematica lumii contemporane, reflectate prin textul şi spectacolul de teatru, după cum susţin organizatorii, Teatrul „Sică Alexandrescu“, în parteneriat cu Primăria Braşov, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Cultural şi UNITER, conform Agerpres. Printre actorii prezenţi pe scena festivalului se află Dana Dogaru, Emilia Popescu, Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru. La festivalul de la Braşov partcipă mai multe teatre din ţară.



.jpg)