Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Festival internaţional de folclor în Argeş
Ansambluri folclorice din Franţa, Italia, Bulgaria, Spania, Rusia, Turcia şi România participă la Piteşti, la ediţia a XXVI-a a Festivalului Internaţional de Folclor „Carpaţi“, manifestare înscrisă în calendarul Consiliului Internaţional al Organizatorilor de Festivaluri Folclorice, sub înaltul patronaj al UNESCO. Mai multe spectacole sunt susţinute la Topoloveni (13 august), Mioveni (14 august) şi Curtea de Argeş (15 august), urmând ca spectacolul de închidere a festivalului să se desfăşoare tot la Piteşti, pe 16 august. Fiecare spectacol va fi precedat de o paradă a portului popular. Festivalul „Carpaţi“ a debutat în anul 1975, la Curtea de Argeş, iar din 1990 are caracter internaţional. Festivalul marchează debutul ediţiei a treia a „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului“, ansamblu de manifestări cultural-artistice şi ştiinţifice, care au loc între 11 august şi 13 septembrie, conform Agerpres.



.jpg)