Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Festivalul Internaţional de Film „Toamnă la Voroneţ“
35 de filme de scurt şi mediu metraj realizate în România, Republica Moldova, Germania şi Canada, precum şi 21 de filme studenţeşti au intrat în competiţia celei de a XXIX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film „Toamnă la Voroneţ“ care începe mâine la Gura Humorului. Festivalul Internaţional de Film „Toamnă la Voroneţ“ se va desfăşura în perioada 11-14 octombrie la Gura Humorului şi va avea în acest an trei componente: film documentar, diaporamă şi artă fotografică, conform Mediafax. La ediţia a XXIX-a, marele premiu al festivalului este de 1.000 de euro şi va fi însoţit de Trofeul „Toamnă la Voroneţ“. Componenta de film documentar va avea secţiunile scurt şi mediu metraj şi film documentar studenţesc - scurtmetraj la care au fost selectate, după prejurizare, 35 de filme de scurt şi mediu metraj realizate în România, Republica Moldova, Germania şi Canada şi 21 de filme studenţeşti de scurt metraj din centrele universitare Cluj Napoca şi Bucureşti. Invitatul de onoare este regizorul Andrei Blaier, în prezenţa căruia vor fi proiectate filmele „Urgia“, realizat în localităţile Pârteşti şi Costişa din judeţul Suceava şi „Prin cenuşa imperiului“, film de referinţă în filmografia europeană. Vor fi proiectate şi filmele „Poliţist, adjectiv“ al regizorului Corneliu Porumboiu, „Amintiri din epoca de aur“, regizat de Cristian Mungiu, şi „Francesca“, realizat de Boby Păunescu.