Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Filme din 13 ţări la festivalul de film NexT
Ediţia 2009 a Festivalului internaţional de film de scurt şi mediu metraj, NexT, va aduce în competiţie 25 de filme din 13 ţări, ce se vor întrece, în perioada 1-5 aprilie, pentru câştigarea Trofeului NexT. Anul acesta, cinefilii vor avea parte de o paletă generoasă de producţii cinematografice, de la filme uşor accesibile, până la filme austere şi epurate stilistic. „Sunt absolut convins că în privinţa unora dintre filme publicul îmi va da dreptate în mod spontan şi sper ca altele să-l lase mut şi chiar să-l zgândăre, dar într-un mod fertil“, a spus criticul de film Andrei Gorzo, directorul artistic al festivalului. Pe lângă Trofeul NexT, de 4.000 de euro, se oferă Premiul „Cristian Nemescu“ pentru regie (2.000 euro), Premiul „Andrei Toncu“ pentru coloana sonoră (2.000 euro) şi Premiul pentru cel mai bun film românesc (3.500 euro în servicii de DI, oferit de Abis Studio).



.jpg)