Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Filme documentare româneşti la „DocumentaMadrid“
„Decreţeii“, de Florin Iepan, şi „Război pe calea undelor“, de Alexandru Solomon, se numără printre documentarele care vor rula la Festivalul Internaţional de Film Documentar „DocumentaMadrid“ (1-10 mai), conform Institutului Cultural Român (ICR) Madrid. Peliculele rulează în cadrul programului special „România prin ochii documentariştilor săi“, care se desfăşoară în perioada 5-8 mai 2009. Celor două filme li se alătură „Blestemul ariciului“, de Dumitru Budrala, „Fanfaron, fanfaron“, de Corneliu Gheorghiţă, „Asta e“, de Thomas Ciulei, o poveste despre viaţa dură pe care o duc oamenii din Deltă, şi „Podul peste Tisa“, de Ileana Stănculescu. „DocumentaMadrid“ este cel mai mare festival internaţional de film documentar din Spania. Printre invitaţi se numără Csilla Kato, organizator al Festivalului Internaţional de Film Documentar Astra Sibiu, membră în juriul „DocumentaMadrid“. Piesele „Mansardă la Paris cu vedere spre moarte“, de Matei Vişniec, montată de Radu Afrim, şi „Scaunele“, de Eugen Ionescu, în regia lui Alain Bonneval (Franţa), se numără printre spectacolele care vor fi prezentate la Festivalul Comediei Româneşti, care are loc între 6 şi 13 mai, la Bucureşti, conform Mediafax. „Mansardă la Paris cu vedere spre moarte“, o producţie a Centre Culturel „Kulturfabrik“ din Luxemburg, va deschide festivalul. Spectacolul montat de Afrim a câştigat, anul trecut, premiul presei la Festivalul „Avignon Off“. În program mai sunt spectacole precum „Steaua fără nume“, de Mihail Sebastian, în regia lui Aurel Palade (Teatrul „Jean Bart“, Tulcea), „Şapte dintr-o lovitură“, de Lia Bugnar, în regia lui Ion Caramitru (Teatrul Naţional Bucureşti), „Buzunarul cu pâine“, de Matei Vişniec, un spectacol de Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, şi „Ioana şi focul“, de Matei Vişniec, în regia Cătălinei Buzoianu.