Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Fonduri europene pentru cercetare în horticultură
La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj a fost inaugurat, recent, Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei, cel mai mare de acest tip din ţară. Institutul este dotat cu echipamente şi tehnică de înaltă clasă, iar studenţii, doctoranzii şi profesorii se vor putea folosi de cele 46 de laboratoare, de bibliotecă și de serele interioare pentru cercetare aplicată.
În prezența mai multor oficialități, inclusiv a premierului Dacian Cioloș, la Cluj s-a inaugurat, recent, Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei, din cadrul USAMV, reprezentând o investiţie totală de 42,4 milioane de lei, cea mai mare parte asigurată din fonduri europene, în timp ce 10 milioane de lei reprezintă contribuția universității. Institutul are o suprafaţă desfăşurată de 9.732,70 mp și este cel mai mare de acest gen din ţară.
„Dotarea institutului cu echipamente şi tehnică de înaltă clasă, care răspunde standardelor naţionale şi internaţionale în domeniu, are o contribuţie importantă la creşterea capacităţii de cercetare a USAMV Cluj-Napoca, prin dezvoltarea infrastructurii de cercetare şi atragerea de tineri şi de specialişti de înaltă calificare”, au declarat reprezentanţii universităţii clujene.
Institutul este dispus pe 4 etaje, cuprinde 46 de laboratoare de cercetare, 23 de spaţii depozitare ce deservesc, în mod direct, aceste laboratoare, 35 de birouri pentru cercetători - mici laboratoare de diseminare şi prelucrare date, o sală de conferinţe pentru diseminarea rezultatelor cercetării, biblioteca şi baza de date, un centru de valorificare a cercetării, sere interioare pentru cercetare aplicată, precum şi alte spaţii tehnice şi administrative necesare funcţionării.
„Principalii beneficiari ai acestui proiect sunt studenţii, masteranzii, doctoranzii, postdoctoranzii, actualii şi viitorii cercetători ştiinţifici din USAMV Cluj-Napoca, precum şi cadrele didactice, dar și alți cercetători, din ţară sau din străinătate, participanţi la programele de cercetare, derulate în cadrul unor proiecte naţionale și internaţionale, fermierii și întreprinderile de profil, în calitate de beneficiari ai consultanţei şi rezultatelor cercetărilor (reţete, control calitate, monitorizare activitate etc.), institutele și staţiunile de cercetare cu profil horticol etc.”, au mai spus reprezentanţii universităţii.
Printre direcţiile de cercetare ale proiectului se numără tehnologiile noi în domeniul plantelor şi metode de ameliorare a plantelor, iar scopul declarat al conducerii universității, prin vocea actualului rector, prof. univ. dr. Cornel Cătoi, este ca institutul să producă știință, brevete, transfer de tehnologii, dar și bani pentru a se putea întreține.
Unul dintre absolvenții, cu ani în urmă, a USAMV Cluj-Napoca este și primul-ministru Dacian Cioloş, care, prezent fiind la inaugurare, a remarcat evoluţia din ultima perioadă a infrastructurii educaţionale. „România nu trebuie să încerce să recupereze decalajul pe care îl are faţă de ţările vecine în domeniul horticulturii, ci să încerce să inoveze şi să aibă curajul de a face lucruri pe care alţii nu le-au făcut”, a afirmat premierul Cioloş, citat de Agerpres. El le-a recomandat, totodată, celor de la USAMV Cluj-Napoca să încerce să beneficieze şi de aportul altor industrii, menţionând domeniul IT, prin care Cluj-Napoca este recunoscut la nivel naţional.