Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Guvernatorul BNR a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a primit, miercuri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, în cadrul unei festivităţi la care au participat câteva sute de profesori şi studenţi ai instituţiei. Distincţia a fost oferită de către rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Vasile Işan, decernarea titlului având loc la propunerea Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, „ca semn al recunoaşterii meritelor deosebite în dezvoltarea culturii economice româneşti, pentru succesele remarcabile în domeniul politicii monetare şi al progresului sistemului bancar“.
„Meritele guvernatorului Mugur Isărescu în transformarea Băncii Naţionale a României într-o veritabilă bancă a băncilor şi în obţinerea unei monede rezonabil de sănătoasă au fost esenţiale. Dacă în prezent starea sistemului bancar din România este printre cele mai bune din Europa, aceasta se datorează într-o măsură considerabilă guvernatorului BNR. Sirenele boom-ului financiar global nu i-au influenţat judecata lucidă şi dreapta măsură“, a spus rectorul Vasile Işan, în discursul rostit în faţa participanţilor la festivitate. La rândul său, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a mulţumit pentru distincţia primită, adăugând că este onorat şi emoţionat. Totodată, Mugur Isărescu a susţinut o prelegere pe teme economice, în care s-a referit, printre altele, la impactul mişcărilor capitalului privat, dar şi la criza economică din România. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a mai primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova (octombrie 2003), al Universităţii din Piteşti (decembrie 2006), al Universităţii „George Bacovia“ din Bacău (august 2007) şi al Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca (26 februarie 2009). Din iunie 2007, Isărescu este cetăţean de onoare al municipiului Sibiu.