„Biserica este datoare să valorifice entuziasmul şi sinceritatea tinerilor“

Vârsta tinereţii este prezentată în Sfânta Scriptură ca fiind o etapă importantă în efortul către desăvârşire al fiecărui om. Caracteristicile specifice acestei vârste - puritatea sufletească, capacitatea de învăţare şi de perfecţionare - sunt transpuse în modele pentru viaţa omului, care dau posibilitatea cunoaşterii învăţăturii de credinţă şi uşurează drumul către mântuire. Într-o lume în care modalităţile de petrecere a timpului liber şi diversitatea mijloacelor de informare constituie prilejuri de descoperire a unor modele şi valori diferite, apare riscul nerespectării poruncilor divine şi al căderii în păcat. Despre legătura şi ajutorul reciproc dintre tineri şi Biserică ne va vorbi, în interviul următor, părintele diacon Bogdan Mihai Hrişcă, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei“ din Suceava.

Tinereţea este o perioadă mar­cată de sinceritate şi entuziasm, dar şi de dorinţa de libertate. Consideraţi că ti­nerii sunt o problemă sau o re­sursă pentru Biserică?

Când mă gândesc la sinceritate, entuziasm şi libertate, la care aş adăuga şi marea virtute a iubirii, parcă vrând nevrând mintea mea se duce la ima­ginea femeilor mironosiţe, care, după punerea Mântuitorului în mormânt, nu au putut fi constrânse nici de teama de a nu fi prinse de iudei, nici de straja întărită de Pilat şi nici de faptul că piatra de la uşa mormântului era prea mare încât să o poată da la o parte. Nimic nu le putea îngrădi libertatea şi do­rul sincer după „Domnul“ lor, aşa cum îl numea, cu un e­lan mărturisitor extraordinar, Ma­ria Magdalena pe Mântuitorul, în acele clipe în care nădejdea şi credinţa multora scăzuse. Dacă aceste femei mironosiţe rămân peste veacuri modele ale mărturisitorului autentic, care nu poate fi constrâns de nimeni şi de nimic în acţiunea sa sinceră şi plină de entuziasm de a-L mărturisi pe Dum­ne­zeu, de ce nu am crede în entuziasmul, sinceritatea şi do­rin­ţa de libertate de care dau dovadă tinerii. Cred că într-adevăr tinerii sunt şi trebuie să fie mereu o sursă pentru Bise­rică, iar Biserica este datoare să valorifice entuziasmul şi sinceritatea lor şi să corec­teze atunci când entuziasmul şi li­bertatea sunt confundate cu li­bertinajul.

„Biserica îi ţine departe pe tineri de tot ceea ce le-ar periclita libertatea, binele şi frumosul“

Ce credeţi că aşteaptă tinerii de la Biserică?

Întrebarea pe care tânărul bogat o adresează Mântuitoru­lui, şi anume „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“ (Marcu 10, 17 ), cred că rămâne actuală în orice societate, oricât de laicizată ar fi ea. Printre întrebările fră­mân­tătoare pe care le are un tânăr, se regăseşte la un anu­mit moment şi aceea referitoare la scopul existenţei sale pământeşti. Cine sunt? De unde vin? Încotro mă îndrept? Ce trebuie să fac? Toate acestea sunt câteva dintre între­bările fundamentale cu care fiecare dintre noi intrăm în contact în anumite împrejurări concrete ale vieţii. Fie că dorim să le aprofundăm, fie că dorim să le amânăm, cred că fiecare le avem. Iar singurul răspuns mulţumitor nu poate fi dat decât de Biserică, singura care este „stâlp şi temelie a adevă­rului“ (I Timotei 3, 15). Alături de aceste răspunsuri, consider că tinerii aşteaptă adesea un sprijin şi o călăuzire în problemele şi neajunsurile cu care ei se confruntă şi care nu sunt puţine, începând de la discuţiile privitoare la întemeierea unei familii, căutarea unui rost în viaţă şi ajungând până la neînţelegerile pe care le au uneori cu diferiţi prieteni sau chiar cu propria familie. În faţa tuturor acestor provocări, Biserica poate oferi răspuns şi călăuzire, fiindcă ea este - aşa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur - locul din care Dumne­zeu ne vorbeşte fiecăruia, potri­vit nevoilor noastre. Rămâne uneori o carenţă. Mulţi tineri, deşi sunt asaltaţi de astfel de neajunsuri, nu caută răspunsul în Biserică, iar în acest caz noi, slujitorii Bisericii, trebuie să fim cei care suntem datori să-i căutăm pe ei.

Credeţi că tinerii ezită să răspundă mesajului Biseri­cii pentru că nu sunt încli­naţi spre religiozitate sau pentru că religia le îngră­deşte anumite lucruri?

Probabil că uneori tinerii au o oarecare reticenţă faţă de mesajul Bisericii pentru că îl percep într-un mod eronat. Biserica nu este acea instituţie care îngrădeşte tot ceea ce este bine şi frumos în viaţa unui tânăr, ci, dimpotrivă, oferă posibilitatea permanentizării a tot ceea ce este bine şi frumos. Şi pentru a mă face mai bine înţeles, voi apela la o discuţie pe care am avut-o cu nişte liceeni, plecând de la o întrebare a unuia dintre ei: „De ce Biserica nu face altceva decât să ne pună interdicţii?“. Am mers mai departe pe firul acestei discuţii şi le-am cerut să-mi ofere câteva exemple de interdicţii pe care le face Biserica şi care, dacă ar fi acceptate, le-ar oferi ceva pozitiv în viitor. A­pro­fundând împreună dife­rite păreri, tinerii au ajuns la concluzia că într-adevăr Biserica nu le îngrădeşte libertatea, binele sau frumosul, ci, dimpotrivă, îi ţine departe de tot ceea le-ar putea periclita libertatea, sau binele, sau frumosul.

Cât de mult contează pentru tineri disponibilitatea preotului?

Enorm. Mă gândesc uneori la tinerii care îşi duc existenţa departe de Biserică şi care - după cum spuneam anterior - trec prin frământările vieţii şi caută răspunsuri şi soluţii. Poate că nu au fost prea des la biserică sau poate că nu au fost deloc, dar vine ziua când, motivat de conştiinţă sau de vreun prieten, un astfel de tânăr îşi depăşeşte incertitudinea de până atunci şi calcă pragul bi­sericii. Dacă noi, slujitorii altarului, nu suntem deschişi în acea zi în care ei s-au deschis către noi, îmi pun retoric întrebarea: Oare când vor mai reveni? Cu siguranţă că Dum­nezeu le va mai deschide şi alte căi, dar noi vom trăi cu regretul că nu am fost următori cuvântului Mântuitorului: „Pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afară“ (Ioan 6, 37).

Cum poate face preotul „adecvarea la tinereţe“?

„Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea faceţi-le şi voi lor“(Luca 6, 31), dar să nu uităm să gândim şi din perspectiva lor, căci şi noi am fost ca ei şi ne-am confruntat cu probleme similare. Să încer­căm să ne punem în locul lor, să căutăm răspunsurile adecvate problemelor lor şi mai apoi să ne străduim să le explicăm care ar fi finalitatea unor alegeri sau a unor situaţii critice în faţa cărora sunt puşi.

„Haina tip tunică reprezintă jumătate de reverendă“

Este limbajul religios o ba­rieră ce-i împiedică pe tineri să se apropie de Biserică?

Nu cred că limbajul religios ar fi o barieră între tineri şi Biserică, întrucât este un limbaj firesc, neîncărcat de cuvinte greu de înţeles şi în ace­laşi timp este un limbaj care ne provoacă spre aprofundarea lui. Un text religios pe care îl auzim sau pe care îl citim re­pre­zintă o sursă de învăţături pe care le putem aplica în diferite situaţii. Important este să medităm asupra lui şi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne lumineze mintea pentru a-l înţelege, sau, atunci când textul este mai dificil, să căutăm o călăuză fie în operele Sfinţilor Părinţi, fie adresându-ne du­hov­nicului sau altui preot a­propiat. Scriptura era conside­rată de Sfântul Ioan Gură de Aur asemenea unei comori. Da­că pentru a găsi o comoară este nevoie de un efort susţi­nut, înseamnă că trebuie să depu­nem un efort şi în aprofundarea textului scripturistic, gândin­du-ne mereu că bucuria înţele­gerii textului inspirat este mult mai mare decât bucuria găsirii unei comori, după cum ne încuviinţa acelaşi sfânt părinte.

Ce lecturi duhovniceşti le recomandaţi tinerilor?

Le recomand să progreseze pe frumosul drum al cunoaş­terii lui Dumnezeu, citind acele opere care sunt mai aproape de sufletul lor, căci fiecare dintre noi suntem înclinaţi spre un anume fel de lectură. Condiţia obligatorie este ca opera pe care o citim să fie una care păs­trează nealterată învăţă­tura de credinţă şi morală a Biseri­cii Ortodoxe. Ne putem încre­din­ţa de aceasta fie cerând sfatul unei persoane abilitate, fie citind acele cărţi care sunt tipărite cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române sau cu bine­cuvântarea unui ierarh al Bise­ricii noastre. Sfânta Scriptură, operele Sfinţilor Părinţi, Vieţile sfinţilor sau Patericul rămân peste veacuri cărţi de o deosebită actualitate şi de aceea nu le putem ocoli dacă dorim să progresăm in­telectual şi du­hovniceşte.

Care este misiunea elevilor seminarişti printre tineri?

Consider că misiunea elevi­lor seminarişti, dar şi a noastră a preoţilor, sau chiar a fiecărui creştin în lumea contemporană este fidel conturată în textul de la Matei 5, 16: „Aşa să lumine­ze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă fap­tele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri“. Elevii seminarişti sunt chemaţi să lumineze generaţia lor şi pentru a putea lumina trebuie să trăiască în Hristos, „Lumina lumii“ (Ioan 8, 12). Misiunea devine ceva fi­resc. Trăieşti şi te bucuri de comuniunea cu Dumnezeu, iar această trăire a ta devine model vrednic de dorit şi de urmat de către alţii. Le spun uneori elevilor seminarişti, aşa cum şi dascălii noştri ne spuneau când eram pe băncile şcolii, că uniforma lor, prin hai­na tip tunică pe care o poartă, reprezintă jumătate de reverendă. Dacă un preot trebuie să fie un model pentru întreaga parohie, înseamnă că şi un elev seminarist trebuie să fie un model pentru tinerii din parohia sa. Să lumineze prin cuvânt şi prin faptă, măcar jumătate cât preotul. Şi în acest context îmi amintesc cu drag de experienţa părintelui Virgil Gheorghiu, care, copil fiind, fiu de preot şi cu dorinţa de a deveni el însuşi preot, a vrut într-o zi să se joace alături de copiii din vecinătate. Probabil că, în jocul lor, copiii mai strecurau şi câte o vorbă mai puţin cuviincioasă şi de aceea nu l-au primit şi pe Virgil în jocul lor, motivând că „tu vei fi preotul nostru“. Cred că aceasta este misiunea elevilor seminarişti. Să fie în legătură permanentă cu elevii altor şcoli, cu tinerii de vârsta lor, dar să nu înceteze să fie lumină şi model pentru generaţia lor.