Astăzi a început Postul Adormirii Maicii Domnului. Avem la dispoziţie două săptămâni în care putem să ne curăţim de păcate pentru a ne uni cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie. Dar ştim oare cu adevărat ce implică această primire a lui Hristos în trupul nostru? Un răspuns ne dă Înalt Preasfinţitul Mitropolit Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, care ne-a vorbit despre vrednicia şi posibilitatea unirii cu Hristos prin Sfintele Sale Taine.
Înalt Preasfinţite Părinte Mitropolit Serafim, ce este Sfânta Împărtăşanie pentru un ortodox?
Sfânta Împărtăşanie este Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos pe Care le primim la Sfânta Liturghie "spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci". După ce a săturat mulţimile în pustie cu cinci pâini şi doi peşti şi cunoscând că iudeii au să vină să-L ia cu sila ca să-L facă rege pentru a-i hrăni mereu în chip minunat, Mântuitorul le vorbeşte oamenilor despre "pâinea vieţii", "pâinea cea vie" sau "mâncarea cea nepieritoare" din care cine mănâncă nu va mai flămânzi în veci. Apoi le spune: "Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu" (Ioan 6, 5-55). Mai târziu, la Cina cea de Taină, Mântuitorul instituie Taina Euharistiei, prefăcând, prin binecuvântare, pâinea şi vinul în trupul şi sângele Său cu care îi împărtăşeşte pe ucenici: "Luaţi mâncaţi, acesta este trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu…" şi-i îndeamnă să facă aceasta spre pomenirea Sa. Este ceea ce au făcut Apostolii şi primii creştini şi ceea ce facem şi noi astăzi la fiecare Sfântă Liturghie, când prin rugăciunea preotului şi a credincioşilor Duhul Sfânt transformă ofranda de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului cu care ne împărtăşim. Astfel Hristos îşi continuă prezenţa în lume nu numai duhovniceşte, ci şi în chip văzut, sub forma pâinii şi a vinului euharistic.
Care este efectul împărtăşirii cu Sfintele Taine asupra noastră? Ne putem mântui fără Sfânta Împărtăşanie?
Fără împărtăşirea cu Sfintele Taine nu putem trăi cu adevărat în Hristos, nu putem avea viaţă în noi. "Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi" (Ioan 6, 53-54). Nu ne putem deci mântui fără să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului. Tocmai de aceea copiii, după Botez şi ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, primesc imediat şi Sfânta Împărtăşanie. În acelaşi timp, Sfânta Împărtăşanie este pentru creştini adevărată mâncare şi adevărată băutură care ne ajută să creştem în Hristos şi să devenim una cu El. Mântuitorul zice: "Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el" (Ioan 6, 55-56). Dacă nu ne hrănim mereu cu Hristos din Sfânta Împărtăşanie nu putem creşte duhovniceşte şi, cu atât mai mult, nu putem deveni una cu El. Sfânta Împărtăşanie ne transformă, încetul cu încetul, în Hristos Însuşi. Căci "firea celui mai tare schimbă firea celui mai slab", zic Părinţii. Cei care nu vor să se împărtăşească - şi aceştia, din păcate, sunt majoritatea credincioşilor noştri de astăzi - rămân departe de Hristos, chiar dacă li se pare că-L urmează. Când Mântuitorul vorbea despre pâinea cea vie care este Trupul Său şi zicea că cine nu mănâncă din această pâine nu are viaţă în el însuşi, mulţi din cei ce-L urmau L-au părăsit căci spuneau: "Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte" (Ioan 6, 60). Aşa şi astăzi, mulţi nu înţeleg rostul Sfintei Împărtăşanii şi stau departe de ea, spre marea lor pagubă.
"Împacă-l şi-l uneşte cu Sfânta Ta Biserică"
Cât de des trebuie să primim Sfânta Împărtăşanie? Vă rugăm să ne explicaţi dacă regula de 40 de zile între cuminecări este corectă.
În mod normal, toţi cei care participă la Sfânta Liturghie, care este Jertfa nesângeroasă şi Cina Domnului, trebuie să se împărtăşească. Nimeni nu se duce la o cină fără să mănânce ceea ce i se pune înainte. Altfel jigneşte pe cel ce oferă cina. Canoanele (8 şi 9 ale Sfinţilor Apostoli, 2 al Sinodului VI Ecumenic, 1 al Sinodului VII Ecumenic…) condamnă pe cei ce participă la Sfânta Liturghie şi nu se împărtăşesc. Împărtăşirea la 40 de zile este o tradiţie recomandată de mulţi dintre duhovnicii noştri, dar ea nu poate fi susţinută teologic. Dacă suntem consecvenţi cu teologia euharistică, toţi membrii Bisericii, deci toţi creştinii, sunt ţinuţi să participe în fiecare duminică la Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine. În cazul în care săvârşim păcate grave, de moarte, cădem din starea de har şi ne pierdem calitatea de membri ai Bisericii, deci nu mai putem participa la Sfânta Liturghie şi nu ne mai putem împărtăşi cu Sfintele Taine decât după ce ne spovedim şi împlinim un canon de pocăinţă. În rugăciunea de după spovedanie, preotul duhovnic se roagă lui Dumnezeu, zicând "… împacă-l şi-l uneşte (din nou) pe dânsul cu Sfânta Ta Biserică…" Spovedania deci ne repune în starea de har sau de membri ai Bisericii. În vechime, cei opriţi de la Sfânta Împărtăşanie părăseau biserica odată cu catehumenii, la ectenia "cei chemaţi ieşiţi…" Mulţumim lui Dumnezeu că foarte mulţi din credincioşii noştri, în primul rând copiii şi cei în vârstă, nu trăiesc în păcate de moarte. Aceştia ar trebui încurajaţi de preoţii duhovnici să se împărtăşească cât mai des, chiar regulat. Iar dacă nu fac aceasta preoţii, credincioşii înşişi trebuie să ceară să se împărtăşească cât mai des cu putinţă.
Care sunt condiţiile şi obligaţiile pentru a primi Sfânta Împărtăşanie?
Singura condiţie pentru a primi Sfânta Împărtăşanie este aceea de a nu trăi în păcate de moarte care alungă de la noi harul Duhului Sfânt, ne despart de Hristos şi de Biserică. Păcatele cele mai grele sunt lepădarea de Hristos sau necredinţa, crima (inclusiv avortul, dar şi folosirea anticoncepţionalelor pentru că acestea toate provoacă avorturi timpurii, până la 14 zile după zămislirea pruncului, sau a altor mijloace care împiedică naşterea de prunci), desfrâul, ura, asuprirea semenilor (prin neplata muncii sau munca necinstită), iubirea de arginţi, beţia, fumatul…
Pentru aceste păcate trebuie neapărat să ne spovedim şi să facem un canon de pocăinţă, după care ne putem împărtăşi cu binecuvântarea duhovnicului. Desigur că de fiecare dată când ne împărtăşim trebuie să încercăm să avem pace în suflet, să cerem iertare de la cei pe care i-am putut supăra cu voie sau fără voie şi să citim canonul de rugăciune pentru Sfânta Împărtăşanie. Cei căsătoriţi sunt ţinuţi să se abţină de la relaţiile conjugale cel puţin o zi înainte şi una după primirea Sfintei Împărtăşanii.
Postul şi spovedania
Fiecare împărtăşire trebuie să fie precedată de post şi spovedanie?
Spovedania este legată de păcatele săvârşite, îndeosebi de păcatele mari, de moarte. Cum toţi păcătuim, este foarte bine să ne spovedim cât mai des cu putinţă, chiar dacă nu avem păcate mari. În fond, păcatul cel mai mare este cel care ne robeşte, chiar dacă nu-l găsim printre păcatele mari. Tocmai de aceea călugării şi credincioşii evlavioşi se spovedesc dacă nu săptămânal, cel puţin odată pe lună. Dar nu trebuie să aşteptăm săptămâna sau luna ca să ne spovedim, ci trebuie să ne spovedim de fiecare dată când am săvârşit un păcat pentru care conştiinţa ne mustră. Spovedania s-a legat de împărtăşire atunci când aceasta a devenit rară sau chiar foarte rară, cum se întâmplă din păcate şi astăzi. Se înţelege de la sine că dacă cineva se împărtăşeşte foarte rar trebuie să se spovedească de fiecare dată înainte de a se împărtăşi. Dar cel ce se împărtăşeşte des, săptămânal sau chiar zilnic, acela nu trebuie să se spovedească neapărat de fiecare dată. Păcatele ni se iartă şi prin Sfânta Împărtăşanie. Important este să fim sinceri cu noi înşine şi în faţa lui Dumnezeu, să nu ascundem vreun păcat şi să ne socotim mereu nevrednici.
În legătură cu postul, trebuie să spunem că nici el nu este legat de împărtăşire, deşi este bine să ne pregătim pentru Sfânta Împărtăşanie şi cu post. Aceasta depinde iarăşi de frecvenţa împărtăşirii. Cei care se împărtăşesc rar trebuie să postească înainte de a se împărtăşi, mai cu seamă dacă nu ţin posturile rânduite de Biserică. Cei care respectă întru totul regulile postului, aceştia se vor reţine înainte de împărtăşire de la carne şi de la viaţa conjugală (dacă este perioada dulcelui). Dar nimeni nu ne opreşte să postim chiar mai multe zile de fiecare dată când ne împărtăşim, chiar dacă este sâmbăta sau duminica. Însă sâmbăta şi duminica nu se ajunează.
Putem spune că suntem vrednici să primim Sfânta Euharistie?
Nimeni nu este vrednic să primească Sfintele Taine ale lui Hristos. Dar faptul că nu suntem niciodată vrednici să ne împărtăşim nu înseamnă că nu ne mai împărtăşim deloc. Nu înseamnă nici să păcătuim în continuare, pentru că oricum suntem nevrednici de Sfânta Împărtăşanie. Viaţa creştină este exigentă şi înseamnă o luptă permanentă cu păcatul şi cu patimile pentru dobândirea virtuţilor sau a deprinderilor bune. Când păcătuim grav, ne spovedim, facem canonul de pocăinţă şi apoi ne reintegrăm în Biserică prin primirea Sfintelor Taine. Conştiinţa păcătoşeniei şi a nevredniciei, nu numai de a ne împărtăşi, ci chiar şi de a trăi şi de a ne bucura de atâtea daruri ale lui Dumnezeu, trebuie s-o avem toată viaţa. Dar această conştiinţă nu ne paralizează voinţa de a face binele, ci dimpotrivă o potenţează, ne dă şi mai multă râvnă de a duce o viaţă cât mai curată. Aşa cum am spus, Sfânta Împărtăşanie este adevărată mâncare şi adevărată băutură pentru suflet şi ni se dă "spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci". Dacă trupul nu poate trăi fără mâncare şi fără băutură, nici sufletul nu poate trăi cu adevărat fără Sfânta Împărtăşanie.
Nu trebuie să ne fie teamă de Sfânta Împărtăşanie
Ce putem face pentru a trece peste ispitele vieţii cotidiene ca să ne unim cât mai des cu Hristos?
Să dorim din toată inima să ne unim cu Hristos euharistic. Să ne formăm treptat conştiinţa că o Liturghie la care nu ne-am împărtăşit rămâne pentru noi nedeplină. Nu trebuie să ne fie teamă de Sfânta Împărtăşanie. Teamă trebuie să avem faţă de păcat. Este adevărat că atunci când preotul ne cheamă la împărtăşire zice: "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi". Însă frica de Dumnezeu înseamnă frica de păcatul prin care-L supărăm pe Dumnezeu. Când iubim pe cineva cu adevărat, ne temem să nu facem ceva care să-l supere. Este vorba de frica sfântă despre care înţeleptul spune că este începutul înţelepciunii (Pilde 1, 7), şi nu de frica de pedeapsă. Căci Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni. Suferinţele şi încercările vieţii pe care noi le numim pedepsele lui Dumnezeu sunt de fapt consecinţele fireşti ale păcatelor noastre. "Căci ce seamănă omul, aceea va şi secera" (Gal. 6, 7), chiar dacă noi nu vedem întotdeauna legătura directă între păcatul săvârşit şi necazul sau boala care vin asupra noastră. Există o lege a compensaţiei duhovniceşti: tot răul săvârşit se întoarce, mai devreme sau mai târziu, asupra noastră.
Credinţa şi iubirea lui Dumnezeu din toată inima ne salvează din orice ispită. Dacă spunem că noi credem în Dumnezeu şi-L iubim, atunci vom lucra totul ca pentru Dumnezeu şi nu ca pentru oameni (Col. 3, 23), adică vom face totul din inimă: vom gândi cu inima, vom vorbi cu inima şi vom lucra cu inima. Iar Dumnezeu Care locuieşte în inima noastră va lucra toate spre binele nostru al celor ce-L iubim (cf. Rom 8, 28). El ne va apăra de tot răul, ne va feri de ispite sau dacă am căzut în ispită ne va scoate grabnic din ea, ne va da curaj în lupta cu greutăţile inerente ale vieţii. Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată dacă noi nu-L părăsim pe El. Trebuie să încercăm să conştientizăm mai mult prezenţa lui Dumnezeu în noi şi prin aceea că ne încredinţăm Lui, zi de zi, în toate situaţiile concrete ale vieţii, încercând să descoperim voia Lui pentru ca să nu facem nimic după voia noastră. Dacă ne străduim să fim mereu cu Dumnezeu şi ne ferim de păcatele mari opritoare de la Sfânta Împărtăşanie, atunci ne putem împărtăşi la fiecare Sfântă Liturghie.
Ce se întâmplă cu cei care "fură" Sfânta Împărtăşanie? Mai este tămăduitoare pentru aceştia?
Cei care "fură" Sfânta Împărtăşanie se aseamănă cu Iuda, care la Cina cea de Taină a primit, ca toţi ceilalţi Apostoli, trupul şi sângele Domnului, dar spre osândă. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că "după pâine (împărtăşire) a intrat în el satana" şi că "după ce a luat bucăţica de pâine a ieşit numaidecât. Şi era noapte" (13, 27. 30). Iuda a venit la Cină cu gânduri ascunse, căci cu o zi înainte îl vânduse pe Iisus pentru 30 de arginţi. Dacă şi-ar fi mărturisit păcatul, ar fi fost salvat. Astfel s-a osândit pe sine însuşi pentru păcatul nemărturisit. De Sfânta Împărtăşanie trebuie să ne apropiem cu pace în suflet şi cu conştiinţa nevredniciei. Numai atunci ea va lucra la tămăduirea firii de neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti, pe măsura credinţei şi efortului propriu pentru despătimire şi sfinţire a vieţii.
Sfânta Împărtăşanie nu ne transformă decât în măsura angajării noastre prin asceză la despătimirea şi sfinţirea personală. Putem să ne împărtăşim în fiecare zi, dar dacă nu ne luptăm prin rugăciune şi înfrânare să ne curăţim de patimi, nu vom scăpa de ele. Mai mult, ca în cazul lui Iuda, Împărtăşania luată cu nepăsare sau în stare de păcate de moarte ni se face spre osândă, adică ne afundă şi mai mult în păcat. Dar şi refuzul Împărtăşaniei timp îndelungat, chiar din motive de evlavie sau lipsă de pregătire, poate fi semnul unei vieţi duhovniceşti superficiale. Părinţii Bisericii au încurajat întotdeauna pe credincioşi să se spovedească cât mai des şi să se împărtăşească cu pregătirea necesară.
Intensitatea pocăinţei ne apropie de Sfântul Potir
Cât de lungă poate fi perioada în care suntem opriţi de la Sfânta Împărtăşanie?
Mai întâi să spunem că păcatul nu trebuie văzut juridic ca încălcarea poruncilor lui Dumnezeu pentru care primim ca pedeapsă un anumit canon. Păcatul este o boală sufletească, iar canoanele nu sunt pedepse, ci mijloace de tămăduire. Suntem opriţi de la împărtăşire pentru un timp, pentru ca în această vreme să ne pocăim în mod deosebit pentru păcatele săvârşite, prin post mai aspru, prin rugăciune înmulţită, prin fapte bune… Astfel pocăinţa ne vindecă sufletul şi atrage asupra noastră harul Duhului Sfânt. Asprimea canoanelor arată gravitatea păcatului. De pildă, pentru adulter, Părinţii opresc de la împărtăşire 15 ani; pentru desfrânare 7 ani; pentru avort, 15-20 de ani… Sfântul Ioan Postitorul reduce până la jumătate şi chiar mai mult numărul anilor celor care se angajează la post sever şi fac sute de metanii pe zi, semn al unei pocăinţe profunde. Deci intensitatea pocăinţei, adică a părerii de rău şi întoarcerea radicală de la păcat, concretizată în fapte, determină vremea opririi de la Sfânta Împărtăşanie, care este şi o vreme de probă că ne-am vindecat cu adevărat de boala păcatului. Părintele Dumitru Stăniloae († 1993) este de părere ca, în vremea noastră de slăbire a credinţei, duhovnicii să nu oprească pe cei care se pocăiesc cu adevărat mai mult de trei ani. Duhovnicul trebuie însă să urmărească îndeaproape evoluţia vieţii duhovniceşti a penitentului şi să-l ajute să nu se întoarcă din nou la păcatul săvârşit.
Se poate împărtăşi femeia în perioada de "necurăţie", lăuzie etc.?
Aceste perioade din viaţa unei femei sunt naturale şi nu o pot întina. Numai păcatul îl întinează pe om pentru că păcatul este împotriva naturii create de Dumnezeu bună şi curată. Din tradiţia cea mai veche, când participarea la Sfânta Liturghie însemna şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, s-a moştenit ca femeia să nu se împărtăşească în perioadele amintite, în care sănătatea ei este mai fragilă (mai ales în timpul lăuziei), scutind-o astfel de efortul de a participa la slujbă şi de a se pregăti pentru împărtăşire. Dar şi din evlavie deosebită faţă de Sfânta Împărtăşanie, femeile se abţin în aceste perioade de a se împărtăşi. Totuşi în caz de boală sau pericol de moarte, ele trebuie să se împărtăşească, în orice situaţie s-ar afla.
