„Cartea veche şi Biserica sunt noţiuni indisolubil legate în spaţiul românesc“

Cărţile liturgice şi de învăţătură au constituit hrana spirituală a fiecărui vieţuitor din sfintele lăcaşuri, iar fiecare carte era considerată drept un odor preţios şi necesar vieţii spirituale, precum icoanele sfinţilor, vasele de cult sau veşmintele sfinte. Conservarea şi restaurarea bunurilor de patrimoniu, deci şi a cărţilor şi documentelor vechi, presupun o formare solidă, o perfecţionare continuă şi aportul ştiinţific, tehnic şi consultativ al unei întregi echipe de specialişti. Despre pregătirea necesară restaurării documentelor şi cărţilor vechi, dar şi despre responsabilitatea restauratorului ne va vorbi în continuare lect. univ. dr. Elena Ardelean, de la secţia de Artă sacră a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi.

Care este, pe scurt, procedura de restaurare a unei cărţi?

Fiecare carte sau document necesită un tratament adecvat propriei sale problematici, echipa de restaurare stabilind, pe baza unei riguroase analize ştiinţifice, tratamentul corespunzător fiecărui caz în parte.

Un proces de conservare-restaurare teoretic, corespunzător unui tratament ideal, în sensul că se descriu toate operaţiile posibile, executabile într-o succesiune logică, cuprinde următoarele etape: analiza structurii morfologice şi a stării de conservare a cărţii şi consemnarea acestora (în cadrul acestei etape se efectuează investigaţii biologice şi investigaţii fizico-chimice, precum şi observaţii directe). A doua etapă constă în stabilirea diagnosticului (pe baza rezultatelor investigaţiilor ştiinţifice) şi elaborarea propunerilor de tratament care vor fi supuse analizei comisiei de restaurare. Abia după ce comisia de restaurare avizează tratamentele propuse de restaurator, se trece la aplicarea tratamentelor de conservare-restaurare propriu-zise: tratamentele de dezinfecţie şi dezinsecţie pentru stoparea atacului biologic activ, tratamente de curăţare uscată în vederea eliminării diferitelor depozite şi pete prezente pe suportul papetar, tratamente de curăţare cu solvenţi, tratamente de curăţare umedă (după ce în prealabil cartea a fost desfăcută, iar solubilitatea cernelurilor verificată), tratamente de deacidifiere pentru neutralizarea acidităţii prezente în hârtie şi crearea unei rezerve alcaline; tratamente de consolidare pentru îmbunătăţirea proprietăţilor fizico-mecanice ale hârtiei suport; tratamente de reîntregire a suporturilor care prezintă lacune în vederea aducerii acestora la forma iniţială. De asemenea, se restaurează elementele legăturii de carte:  cusătura, scoarţa, învelitoarea, capitalbandul, forzaţul.

În paralel se  efectuează  documentaţia de restaurare în cadrul căreia completarea fişei de evidenţă, a fişei de conservare şi realizarea documentaţiei fotografice (la început, pe parcursul şi la finalul restaurării) au un rol deosebit.

„În domeniul conservării şi restaurării bunurilor culturale, amatorismul nu-şi are locul“

Restauratorul este considerat chirurgul plastician al documentelor vechi. Care sunt calităţile absolut necesare pentru un specialist în restaurare?

Conservarea şi restaurarea bunurilor de patrimoniu, deci şi a cărţilor şi documentelor vechi, presupun o formare solidă, o perfecţionare continuă şi aportul ştiinţific, tehnic şi consultativ al unei întregi echipe de specialişti (biologi, chimişti, fizicieni, istorici de artă etc). Este necesară o cunoaştere profundă a materialelor constitutive, a mecanismelor de deteriorare, precum şi a efectelor pe care anumite tratamente le pot avea asupra  bunului cultural. De aceea, restauratorul de carte trebuie să aibă, pe lângă o riguroasă pregătire ştiinţifică, abilităţi practice, răbdare, meticulozitate şi un deosebit simţ al responsabilităţii. În domeniul conservării şi restaurării bunurilor culturale, amatorismul nu-şi are locul.

Care sunt cele mai importante proiecte de restaurare a documentelor desfăşurate la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi?

Metodologia restaurării cărţilor se studiază în anul doi şi  trei la cursurile de licenţă, iar tehnicile avansate de restaurare se studiază în anul doi de master. În anul doi de licenţă, studenţii de la specializarea Restaurare carte-document se familiarizează cu terminologia specifică acestui domeniu, învaţă să stabilească un diagnostic şi să propună un tratament de conservare-restaurare prin diverse studii de caz şi execută diferite operaţiuni pe cărţi fără valoare patrimonială, iar în anul trei, sub îndrumarea cadrelor didactice care deţin şi atestarea de expert restaurator, realizează un tratament complet de conservare-restaurare a unei cărţi, inclusiv documentaţia specifică. De altfel, această lucrare amplă constituie partea practică a lucrării de licenţă pe care studenţii secţiei Artă sacră o realizează alături de lucrarea de licenţă teoretică. Desigur, studenţii de la master execută lucrări de restaurare cu un grad de dificultate ridicat.

De-a lungul timpului, în cadrul secţiei noastre s-au realizat, tratamente de conservare şi restaurare pentru cărţi şi documente din diverse mănăstiri (Cetăţuia, Bogdana, Agapia, Văratec, Voroneţ, Dragomirna, Cămârzani, Suceviţa), biblioteci parohiale din Moldova sau alte zone ale ţării, diverse colecţii particulare. O lucrare amplă a constituit-o conservarea câtorva zeci de cărţi aparţinând muzeului Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.

„Cartea veche a constituit un mijloc foarte important de transmitere a culturii“

Care este rolul restaurării documentelor, dincolo de menţinerea tradiţiei?

Se vorbeşte adesea despre similitudinea care există între responsabilitatea unui medic şi a unui restaurator în ceea ce priveşte redarea stării de sănătate a omului, în cazul medicului, şi a bunului cultural, în cazul restauratorului. De aici provine şi principiul pe care restauratorii l-au adoptat din lumea medicală „primum non nocere“, adică în primul rând de a nu provoca deteriorări mai mari decât cele pe care obiectul le are şi nici de a aplica tratamente fără efectuarea investigaţiilor fizice, chimice şi biologice absolut necesare, deoarece „nu există boli, ci numai bolnavi“. Ca şi în celelalte domenii ale restaurării şi conservării bunurilor culturale, şi în activitatea de conservare-restaurare a cărţilor şi documentelor sunt respectate principiile generale ale restaurării, reglementate la noi în ţară prin HG nr. 1546 din 18 decembrie 2003.

Nu trebuie uitat faptul că, de-a lungul timpului, cartea veche românească a constituit un mijloc foarte important de transmitere a culturii în spaţiul românesc, dar şi un veritabil mesager cultural în spaţiul european. Cartea veche şi Biserica sunt noţiuni indisolubil legate în spaţiul românesc. Lăcaşurile sfinte, mănăstirile îndeosebi, au fost întotdeauna importante centre de cultură, cartea fiind un atribut esenţial al vieţii spirituale a comunităţii monahale sau parohiale. Cărţile liturgice şi de învăţătură au constituit hrana spirituală a fiecărui vieţuitor din sfintele lăcaşuri, iar fiecare carte era considerată drept un odor preţios şi necesar vieţii spirituale, precum icoanele sfinţilor, vasele de cult sau veşmintele sfinte. Este îmbucurător faptul că şi în prezent cărţile vechi de cult şi cele duhovniceşti sunt considerate o componentă importantă a patrimoniului cultural religios. Avem aşadar o datorie faţă de înaintaşii noştri, de a conserva aceste comori, de a le valoriza şi de a le transmite mai departe generaţiilor viitoare.

Ce perspective de viitor au absolvenţii din acest domeniu?

În primul rând, trebuie precizat că formarea ca şi conservator sau restaurator nu se opreşte la studiile de licenţă, ci presupune o formare îndelungată. Studiile de master urmăresc perfecţionarea abilităţilor dobândite în timpul studiilor de licenţă, aprofundarea cunoştinţelor privind mecanismele de degradare şi deteriorare a materialelor din structura cărţilor, a cernelurilor, pigmenţilor, pielii de legătorie etc. Prin obţinerea atestatului de restaurator, absolvenţii pot activa în diverse laboratoare de restaurare din ţară. De altfel, bibliotecile şi arhivele au început să conştientizeze faptul că prezenţa cel puţin a unui conservator în aceste instituţii este esenţială. De asemenea, conştienţi fiind că trăim într-o eră a tehnologiei, în care biblioteca digitală devine un instrument din ce în ce mai agreat de public, susţinem studenţii care doresc să se orienteze spre acest domeniu al conservării preventive. Vorbesc aici despre digitizarea cărţilor şi a documentelor vechi, care necesită un tratament special. Avem un patrimoniu de carte deosebit de valoros, atât sub aspect istorico-documentar, cât şi artistic, care poate fi valorizat utilizând aceste instrumente moderne.

Absolvenţi din  seriile anterioare îşi desfăşoară activitatea în cadrul Centrului de Conservare şi Restaurare „Resurrectio“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în biblioteci (Biblioteca „Dumitru Stăniloae“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi), muzee (Complexul Naţional Muzeal „Moldova“ Iaşi, Muzeul Literaturii din Iaşi, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, diferite muzee mănăstireşti sau parohiale). O parte dintre absolvenţi, cei care sunt pasionaţi de ilustraţia de carte, lucrează la diferite edituri, unii ducând mai departe nobila artă a împodobirii textului sacru. Studenţii şi masteranzii sunt iniţiaţi în tehnicile şi tehnologiile artistice vechi şi tradiţionale de realizare a ornamentelor de carte miniate,  precum şi în studiul materialelor folosite de vechii maeştri miniaturişti, în prezent fiind unicul demers, la nivel universitar, de promovare a miniaturii religioase. Aş dori să precizez, în încheiere, faptul că avem şi studenţi dintre cei care au deja o altă profesie, dar sunt iubitori de carte veche şi doresc să pătrundă mai adânc în această fascinantă lume a cărţii.