Comunicarea cu cei mici sub forma ludicului este cea mai bună modalitate de stimulare a unei dezvoltări fizice și psihice sănătoase. Deși timpul lor este adesea limitat, părinţii trebuie să încerce să se joace cât mai mult cu copiii sau să desfăşoare împreună activităţi educative sau casnice sub formă de joc, afirmă Lavinia Neagu, logoped.
Cât de important este jocul în dezvoltarea capacității de comunicare a unui copil și care sunt cele mai eficiente tipuri de joc?
Jocul este extrem de important încă din prima etapă a vieții copilului. Stimularea verbală a celui mic trebuie să se realizeze, așadar, încă din primele momente de viaţă. Dacă este bebeluş, repetarea silabelor simple, a onomatopeelor sau chiar a vocalelor prelungite, asociată jocurilor cu diferite părţi ale propriului corp, cu diferite obiecte pe care le manipulează sau care antrenează vizual copilul, toate acestea stimulează debutul verbalizării la cel mic. Treptat, silabele sunt asociate obiectelor și capătă semnificaţie.
Copilul îşi dezvoltă, apoi, vocabularul cu ajutorul jocurilor tip incastru, al puzzle-urilor, al jocurilor tip memo-game, al jocurilor de asociere (culori-obiecte, animale-hrană-adăpost, cifre-obiecte etc.), al marionetelor, al poveştilor citite de adult și ulterior povestite de copil, iar la vârsta şcolarităţii, citite chiar de către copil. Orice activitate ludică desfăşurată la orice vârstă a copilăriei poate fi însoţită de verbalizare, ceea ce influențează dezvoltarea comunicării celui mic.
Care sunt jocurile potrivite vârstei copilului?
Pentru fiecare vârstă în parte există anumite tipuri de jocuri specifice sau preferate de cel mic. În perioada antepreşcolară (1-3 ani) este încă dominant jocul cu obiecte, dar începe să apară şi jocul simbolic. Cel mic foloseşte obiecte neînsufleţite pentru a imita acţiuni ale adulţilor (de exemplu, păpuşa vorbeşte la telefon, ca şi mami). Simbolistica devine din ce în ce mai complicată. Copilul poate deveni în joc un mijloc de transport preferat, un animal sau un adult pe care îl cunoaşte. Cel mic se joacă mult cu adultul, fie sub forma jocurilor de mişcare (aruncare în sus, de-a trânta, de-a rostogolirea etc.), a jocurilor verbale, dar şi a jocului didactic.
Pe la 2 ani şi jumătate, copilul preferă jucăriile cu roţi cu care poate transporta obiecte, jucăriile muzicale, păpuşile, mingile, animalele, marionetele, jocurile tip incastru, cuburile etc. Încep să apară apoi jocurile de rol - copilul devine pe rând medic, educatoare, pompier etc. În preşcolaritate (3-6/7 ani), copilul poate îndeplini funcţia mai multor personaje în joc, rolurile copilului diferenţiindu-se (de exemplu, în rol de adult, se preface că pune masa împreună cu păpuşa, duce păpuşile la plimbare etc).
La 4 ani, jocul nu mai este izolat. Cel mic preferă fie să se joace cu un copil mai mare ca vârstă, fie cu unul mai mic sau cu mai mulţi copii. La 5 ani pot apărea jocuri cu prieteni imaginari, jocuri profesionale, jocurile de mişcare (tricicleta, bicicleta, mingea), jocurile de construcţii.
La 6 ani, copilul devine fascinat de jocurile în care folosește apă şi pământ, construieşte tunele, turnuri etc. Rămâne, însă, atras şi de minge, coardă şi alte obiecte de acest fel. În această perioadă, jocurile cu reguli devin tot mai dese. Un exemplu de astfel de joc este cel de-a v-aţi ascunselea.
Cât timp este necesar copilului pentru joc?
Jocul este o constantă a copilăriei şi a preşcolarităţii, implicit. La 2 ani şi jumătate, jocul ocupă o mare parte din timpul copilului. În preşcolaritate, de cele mai multe ori copilul fiind integrat într-o instituţie de învăţământ preşcolar, activităţile de la grădiniţă sunt dublate de jocuri realizate în colectivitate (jocuri de rol, jocuri fizice, jocuri creative, puzzle-uri etc.). După programul de grădiniţă, copilul continuă activităţile ludice acasă, alături de părinţi, sub forma tipurilor de jocuri menţionate anterior. Sigur că orice activitate este mai plăcută pentru un copil dacă ea este îmbrăcată sub forma unui joc. Aşa că este chiar recomandat ca părinţii să încerce să se joace cu copiii cât mai mult, chiar dacă se joacă efectiv sau desfăşoară împreună activităţi educative sau casnice sub formă de joc.
Înțeleg copiii mai bine lumea înconjurătoare prin metode ludice?
De multe ori, haina aceasta a ludicului îi facilitează celui mic înţelegerea lucrurilor şi a fenomenelor înconjurătoare. Și aceasta tocmai pentru că jocul este o constantă a copilăriei. Aşadar, tot ceea ce este perceput ca fiind un joc este mult mai atractiv pentru copil. Chiar şi la şcoală, copilul va fi mult mai atras de o materie dacă abordarea profesorului este într-o manieră ludică, comparativ cu stilul clasic de predare, sub forma dictării de informaţie sau a unor explicaţii mai mult sau mai puţin teoretice sau abstracte.
Sunt jocuri care antrenează vorbirea, mintea, altele care se bazează pe mișcare, influenţând întregul organism. Reprezintă toate acestea la un loc o modalitate integrată de exercițiu în dezvoltarea armonioasă a copilului?
Cu siguranţă. Fiecare tip de joc desfăşurat la o etapă de vârstă sau alta, sau în mai multe etape de vârstă, îşi pune amprenta asupra dezvoltării armonioase a copilului. Anumite jocuri stimulează cognitiv copilul, antrenând memoria (de exemplu, jocurile tip memo-game), atenţia (de exemplu, jocurile tip labirint, găsitul diferenţelor între imagini, puzzle-uri), imaginaţia (de exemplu, marionetele - utile pentru jocurile de rol şi crearea poveştilor), limbajul – care poate fi stimulat folosind oricare din jocurile menţionate anterior. Jocurile fizice sau de interacţiune stimulează dezvoltarea motrică optimă a copilului. Jocurile de echipă îl stimulează pe partea interacţiunii sociale, ajutându-l să îşi regleze adecvat comportamentul social.
Enumerați, vă rog, trei constante principale din viața unui copil care îl ajută să se dezvolte armonios.
Aş menţiona cu siguranţă comunicarea, jocul şi poveştile. Consider foarte important să se vorbească cu copilul încă din primele momente de viaţă, să i se explice lucruri ulterior, să i se solicite să denumească obiectele pe care le foloseşte şi acţiunile desfăşurate zilnic, să i se ceară să argumenteze de ce preferă o jucărie sau o activitate în detrimentul alteia, să i se explice când greşeşte şi cum ar fi mai potrivit să se comporte într-un anumit context. Le recomand părinţilor să se joace cât mai mult cu copilul lor, să îl încurajeze să se joace cu alţi copii, să îl stimuleze în descoperirea de jocuri noi şi să includă cât mai puţin dispozitivele moderne (tablete, telefoane mobile etc.) în jocul copilului lor. Să prefere interacţiunea ludică directă cu copilul, în detrimentul unor jocuri sau aplicaţii mobile care îl pot stimula pe de o parte, dar care afectează, utilizate frecvent, atenţia copilului. Să îi citească celui mic poveşti, să îl pună să le povestească, atunci când vocabularul îi este suficient de dezvoltat pentru a putea face asta, să citească la rândul lui poveşti şi chiar să îl încurajeze să creeze unele noi.
Care este primul semn pentru un specialist că un copil se dezvoltă sănătos din toate punctele de vedere?
Pentru orice psiholog şi/sau logoped, interacţiunea cu copilul este extrem de grăitoare. Chiar dacă nu întotdeauna ne putem da seama, de la un prim contact cu cel mic şi cu familia acestuia, de toate caracteristicile copilului, felul în care acesta interacţionează cu părinţii, dar şi cu noi, felul în care comunică verbal şi nonverbal, felul în care se joacă şi răspunde la solicitări, ne ajută să ne formăm o părere despre el şi despre nevoile lui. Astfel le putem face părinţilor, în situaţiile în care este cazul, recomandările necesare pentru ca cel mic să recupereze eventuale întârzieri pe anumite paliere ale dezvoltării, să depăşească eventuale dificultăţi şi să devină un adult cât mai sănătos, din toate punctele de vedere.
