De curând l-am prăznuit pe Sfântul Benedict, un cuvios care a ordonat viața călugărilor din Occident. Numele sfântului acestuia înseamnă „să fii binecuvântat”. Știm că Dumnezeu binecuvântează pe cei care Îl iubesc pe El și poartă de grijă tuturor, indiferent dacă condițiile aparente în care trăim ne-ar îndreptăți poate să fim ispitiți să gândim altfel. Italia este în aceste zile greu încercată din cauza creșterii epidemiei de coronavirus. Pentru a avea o imagine cât mai fidelă a situației de acolo, am vorbit cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, care a oferit pe această cale câteva sfaturi credincioșilor români.
Preasfinția Voastră, cum este viața de zi cu zi acolo, în Italia?
Bilanțul celor infectați crește tot mai mult și deocamdată nu este în scădere. În fiecare zi sunt raportate multe contaminări și din păcate numărul deceselor este destul de mare, și așa cum se știe, Italia, în totalitatea ei, a fost pusă într-o stare de carantină. Consemnul este „rămâneți acasă” , „nu ieșiți din casă” sau „ieșiți doar pentru necesitățile imediate”, adică alimente. După această hotărâre, s-a dat un alt decret în care toate magazinele care nu comercializează alimente, inclusiv restaurante, baruri sau alte locuri unde omul poate să intre, au fost închise. Aceasta creează o stare de apăsare. Omul trebuie să-și completeze un formular de autocertificare în momentul în care iese din casă, chiar dacă merge pe jos prin localitatea lui. Pe de altă parte, nu poate să părăsească localitatea lui, sau dacă o părăsește, trebuie să aibă un motiv foarte întemeiat. În felul acesta, ținând cont de mentalitatea italiană, care este una deschisă și foarte comunicativă, chiar aș zice exuberantă, s-a produs un contrast. Se simte o presiune foarte puternică și oamenii sunt destul de îngrijorați văzând bilanțurile, mai ales legate de cei care sunt grav bolnavi, grav afectați de acest coronavirus și numărul deceselor care depășește deja 2.000 de persoane de la începutul epidemiei.
Cum răspund preoții ortodocși români din Italia acestei situații?
Perioada aceasta ne dă oportunitatea să ne mobilizăm și am avut la începutul săptămânii trecute trei serii de conferințe online cu clericii noștri, în care am putut să comunicăm, să împărtășim idei, soluții pe care să le aplicăm în această perioadă în așa fel încât să continue cateheza cu copiii, să continue comunicarea cu credincioșii. În ciuda faptului că bisericile sunt închise, am identificat soluții ca rugăciunile credincioșilor să continue și să existe o comunicare a acestora cu clericii. Soluțiile pe plan tehnic ne sunt la îndemână, avem mijloace de comunicare pe care omul nu le-a mai avut vreodată, în așa fel încât să se poată continua catehezele cu copiii, să facă un pic de întâlnire cu ei într-o formă video, conferințe fie prin WhatsApp, fie prin alte platforme pe internet. Preotul face rugăciune și credincioșii pot să urmărească, dacă doresc, online. Bineînțeles, i-am îndemnat să asculte Radio TRINITAS, să urmărească postul de televiziune TRINITAS TV, cei care au posibilitatea să prindă pe televizor sau pe internet, și în felul acesta să se continue viața liturgică și duhovnicească, iar cei care reușesc să ajungă la biserică și să intre câteva minute să poată să se spovedească, să se împărtășească dacă doresc, să poată să primească un cuvânt de încurajare, untdelemn sfințit, să poată să-și ia apă sfințită acasă, o cărticică din care să citească o rugăciune. În felul acesta, încercăm să rămânem uniți și să avem o ureche atentă, o privire atentă asupra celor care ar putea să fie izolați, care nu au voie să iasă din casă, sunt în carantină pentru că au o persoană în casă pozitivă sau suspectă a fi contaminată cu gripa aceasta nouă, și să poată primi ajutor de la comunitate. Cei sănătoși pot să le facă cumpărături și să le lase la ușă, sau să le dea un telefon, să îi asculte puțin în îngrijorarea lor și în durerea lor. Astfel, se poate merge înainte cu conștiința că Biserica este prezentă, că Dumnezeu este cu noi, că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ne acoperă și ne păzește cu acoperământul ei.
Preasfinția Voastră, ați spus că este important să fim uniți, chiar dacă suntem despărțiți fizic din cauza restricțiilor. Cum trebuie să se raporteze credincioșii la Biserică în această perioadă în care nu pot participa efectiv la slujbele și viața ei liturgică?
Biserica este o realitate duhovnicească care nu depinde de granițele impuse de oameni. Trebuie să ne aducem aminte un lucru paradoxal, că Sfântul Apostol Pavel, în vreme de prigoană a creștinilor, zicea să facem rugăciuni pentru toți oamenii și cereri pentru cei care stăpâneau politic, și de multe ori stăpânirea era cea care îi persecuta pe creștini. El ne îndeamnă să ne rugăm pentru cei aflați în înaltele dregătorii, ca „Domnul Dumnezeu să dea lor pașnică și înțeleaptă ocârmuire ca și noi întru liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia”. Pe de altă parte, pentru toți oamenii trebuie să ne rugăm, pentru că acesta este un lucru bineplăcut lui Dumnezeu. În felul acesta, Biserica, o realitate metafizică, care depășește timpul și spațiul, își păstrează esența ei, pentru că „voi sunteți trupul lui Hristos” - spune Sfântul Apostol Pavel - și „fiecare mădulare în parte”. Domnul ne încredințează: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor”. Experiențele trecutului și chiar experiențele mai recente, cele ale închisorilor comuniste, unde oamenii erau constrânși, nu puteau să iasă din celula lor și să își manifeste liberi credința, ne sunt exemple prin care ne întărim și ne încurajăm că putem să trăim credința în condiții mult mai constrângătoare și mai severe decât cele în care suntem.
Prin urmare, Dumnezeiasca Liturghie pe care preotul o slujește constrâns de autoritățile locului doar cu cântărețul, sau poate doar cu preoteasa care cântă acolo cu ușile închise, are un caracter cosmic. Nu își pierde caracterul cosmic pentru că e slujită doar de doi sau trei. Domnul spune: „Unde sunt adunați doi sau trei în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”. Pomenirea care se face pentru cei vii, pentru cei adormiți, păstrează caracterul universal. Nu are impact doar asupra celor care sunt prezenți, ci asupra comunității întregi în fruntea căreia se află preotul respectiv. Liturghia se înscrie în caracterul cosmic al lucrării lui Dumnezeu, pentru că Cel în numele Căruia slujim, preoția în baza căreia noi slujim și care se prelungește în fiecare preot și lucrează fac să se extindă Trupul lui Hristos în fiecare mădular, lucrează în lume, acoperind o arie mult mai mare decât cea pe care noi o vedem omenește. Aceasta este mângâierea noastră. Chiar dacă poporul nu poate să vină, să fie prezent fizic la Dumnezeiasca Liturghie, el este îmbrățișat de Mântuitorul Hristos și este parte din Trupul lui Hristos prin Dumnezeiasca Liturghie pe care preotul și o persoană sau două o slujesc acolo.
Această izolare a creștinilor este și un prilej pentru intensificarea vieții lăuntrice, a rugăciunii personale?
Ne rugăm lui Dumnezeu să putem să ne întărim în cele dinlăuntru. Suntem constrânși în cele din afară, dar este o oportunitate nemaiîntâlnită până acum ca să ne adunăm și să creștem în cele dinlăuntru și să devenim creștinii aceia de la început care chemau neîncetat numele Domnului. Este foarte important să păstrăm elemente identitare ale credinței noastre în orice condiții am fi. Când spunem Tatăl nostru, spunem rugăciunea pe care Mântuitorul Hristos ne-a învățat-o. Este o rugăciune la persoana întâi plural, în care îi cuprindem și pe ceilalți. Rugăciunea aceasta ne întărește, ne ajută, ne încurajează să putem merge înainte și să nu ne lăsăm abătuți în momentele acestea, pentru că avem ajutor și împreună-rugători pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe Sfinții Arhangheli, pe Sfântul Arhanghel Rafail, care este arhanghelul vindecării. Sunt atâția sfinți tămăduitori, sfinții noștri îngeri păzitori. Nu suntem singuri. În Pateric se povestește că odată un părinte îi spune ucenicului său, care era înfricoșat de ispite și de greutățile pe care le avea la începutul călugăriei: „Frate, uită-te la stânga”, și acesta vede întunecat cerul și toată puterea vrăjmașului care se năpustește peste lume și se înfricoșează. Iar apoi îi spune: „Da, frate, dar uită-te și la dreapta”, și acesta vede pe Domnul Hristos, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe Sfântul Ioan Botezătorul, pe Sfinții Apostoli, sfinții proroci, sfinții ierarhi, sfinții mucenici, sfinții cuvioși și toate puterile îngerești fără de trupuri. Și îi spune: „Frate, vezi? Cei de-a dreapta sunt mai mulți decât cei de-a stânga. Să nu te temi!” Cu ajutorul lui Dumnezeu, mergem înainte în condițiile date și ajunăm și de Liturghie, și de a ne întâlni unii cu ceilalți, de a ne îmbrățișa, de a ne împărtăși și de a putea să ne bucurăm împreună cum ne bucuram la atâtea festivaluri.
Dar, iată, într-o parohie, la Lodi, care este printre zonele cele mai contaminate, prin internet preoteasa face cateheză cu copiii, a început un fel de concurs de cântec popular, de recitare și cântare. În felul acesta, copiii sunt implicați într-un program dacă nu sunt la biserică. Sfatul meu este să se meargă înainte și cu cateheza, și cu pregătirea credincioșilor prin mijloacele moderne de comunicare.
Ce sfaturi practice oferiți creștinilor în aceste zile?
Multe sunt tendințele din zilele acestea, multe sunt mesajele care circulă cu fel de fel de conținuturi, cu fel de fel de îndemnuri, însă bine ar fi să căutăm mai mult către cele cerești, către cele dumnezeiești. Pe de altă parte, să nu fim nici copii la gândire, cum zice Sfântul Apostol Pavel, adică, să fim realiști și să înțelegem că este foarte important să păstrăm niște principii sănătoase de igienă și de profilaxie pentru a evita expuneri și primejdii inutile. Pe de altă parte, „Sus să avem inimile!”, cum ne învață Sfânta Liturghie. Să căutăm la Cel Care ne spune: „Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ”. Atunci, Lui să ne încredințăm. La biserică auzim de atâtea ori: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Să începem acum, pentru că avem ocazia să trecem de la teorie la practică. Să ne punem încrederea în Dumnezeu, să ne rugăm unii pentru alții, să nu ne închidem în noi. „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră” nu înseamnă doar de la un capăt la altul, ci înseamnă cu toate detaliile ei, cu toate temerile ei, cu toate speranțele, planurile și cu toate perspectivele, aspirațiile, și să o punem înaintea lui Dumnezeu și să ne folosim de tot sprijinul pe care îl pomeneam. Acum este o ocazie să citim Evanghelia. Evanghelie înseamnă bună vestire. Să ne înfruptăm din bună vestirea Sfinților Evangheliști care ne pun înainte cuvântul lui Dumnezeu: „Nu doar cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Profilaxia duhovnicească ne întărește sistemul imunitar sufletesc, care și el are nevoie să fie întărit, ca să nu se viruseze de viruși mai complicați și mai răufăcători sufletește: teama, neîncrederea, suspiciunea, care pot să ne facă mai mult rău decât poate să ne facă un virus. De aceea, să ne întărim duhovnicește, să citim un psalm, să citim psalmii, pentru că „Cuvintele Mele sunt duh și sunt viață”, zice Domnul. Să ne înfruptăm din duhul și din viața cuvintelor Mântuitorului Hristos. Apoi, să ne folosim de toate mijloacele duhovnicești pe care le avem.
Dacă putem să ne împărtășim, să o facem. Să se profite de aceasta și să ne folosim de perioada cât încă putem să mai mergem la biserică să ne spovedim, să ne împărtășim. Acum mulți duc dorul de a se spovedi și de a se împărtăși, mai ales că este perioada postului, și sărmanii poate au așteptat această perioadă și acum nu pot să o mai facă. Să ne hrănim din orice hrană duhovnicească. Să nu uităm să chemăm numele Domnului. În Faptele Apostolilor, Anania îi spune Domnului că „Saul vine de la Ierusalim cu scrisori ca să prigonească pe cei ce cheamă numele Tău”. Să chemăm numele Domnului: „Doamne miluiește!”, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!” Să nu uităm să zicem și la plural: „miluiește-ne”, „iartă-ne”, „păzește-ne”, pentru că este vreme de întoarcere către Dumnezeu. Întoarcerea către Dumnezeu este, în esența ei, pocăința. Dar noi de multe ori o înțelegem ca o autoculpabilizare. Să ne întoarcem către Dumnezeu și să avem toată încrederea că Dumnezeu este Stăpân pe situație. Să fim încrezători că Domnul are ultimul cuvânt. Dacă îngăduie această perioadă, înseamnă că credința noastră în momentul de față este pusă la cernere, este pusă la încercare. Să ne ajute Domnul ca să putem să ne lăsăm în grija Lui, precum Domnul Hristos S-a lăsat și El în mâna Tatălui, în mod deplin. Să zicem Domnului: „Îndepărtează de la noi paharul acesta amar care se arată la orizont, dar nu precum voim noi, ci precum voiești Tu, precum știi Tu, pentru că voia Ta și gândul Tău sunt benefice pentru noi toți”. Să fim încredințați că prin cruce, prin suferință, vine bucurie la toată lumea. Pentru iudei, crucea era sminteală, pentru elini, nebunie, dar pentru noi, cei credincioși, este puterea lui Dumnezeu. Crucea nu este doar un semn pe care trebuie să îl facem mai serios, mai conștienți, ci este și o stare, deplina încredere în Dumnezeu, totala încredințare lui Dumnezeu cu nădejdea că nu ne va lăsa. Să ne ajute Domnul să putem să cântăm și să strigăm în toate zările „Hristos a înviat!”, să putem să cântăm și să avem încredere că ne ajută Domnul să ne bucurăm.
(Interviu realizat de părintele Teodor Gradinaciuc pentru Radio TRINITAS, transcris de Andrei Butu)
