Părintele Gabriel Roman de la parohia Vlădeni, Protopopiatul Botoşani, pregăteşte o teză de doctorat intitulată: „Bizanţul şi românii în sec. XIII-XV“. În vederea elaborării tezei, pe care o va susţine anul viitor, s-a documentat atât în ţară, cât şi în străinătate. Călătoria de documentare efectuată în afara graniţelor ţării a folosit-o nu doar pentru a afla lucruri esenţiale întocmirii lucrării, ci şi pentru a veni în contact cu creştinii ortodocşi de acolo.
Părinte Gabriel Roman, ce anume v-a purtat paşii spre Elveţia?
Necesitatea unei documentări mai ample pentru teza de doctorat a implicat demersuri multiple. M-am bucurat de ajutorul Ambasadei Elveţiei la Bucureşti pentru a obţine bursa de master în teologie. Prin această bursă mi-au fost alocate şi mijloacele financiare necesare deplasării şi şederii în Elveţia, precum şi documentării ştiinţifice.
Cu ce impresii referitoare la şcoala elveţiană v-aţi întors din călătoria de studii?
În mediul universitar elveţian am remarcat cu multă bucurie apropierea profesorilor de teologie de studenţi, chiar dacă aceşti studenţi - am zice noi - sunt foarte puţini la număr. Am remarcat dorinţa profesorilor - de altfel nişte somităţi în domeniul ştiinţific - de a le transmite studenţilor un bagaj informativ cât mai consistent, pentru ca, în felul acesta, viitorii pastori ai bisericilor elveţiene să răspundă tuturor cerinţelor societăţii actuale.
Ce ne puteţi spune despre viaţa creştinilor ortodocşi din Elveţia?
Am avut ocazia de a cunoaşte diverse probleme concrete care ţin de fenomenul religios. M-am apropiat astfel de unele parohii ortodoxe -, precum cele de la Neuchâtel şi de la Lausanne, unde am şi slujit ca preot. Am remarcat cu deosebită plăcere o activitate foarte bogată, în care creştinii ortodocşi, foarte mulţi provenind dintre protestanţi, descoperă frumuseţea Ortodoxiei, prin intermediul lăcaşului de cult. Este o activitate care invită la o rugăciune rodnică datorată, în bună măsură, ataşamentului faţă de preoţii slujitori la aceste lăcaşuri.
Ce-i face pe credincioşii de alte confesiuni din Elveţia să se convertească la Ortodoxie?
Am văzut diferite cazuri de familii mixte - în care soţul sau soţia era elveţian, iar celălalt soţ fie rus, grec, bulgar, sârb sau român, provenind din ţări ortodoxe prin tradiţie. În cazul căsătoriilor cu persoane de confesiune protestantă, căsătoria mixtă a permis celeilalte părţi - protestante - să descopere, prin intermediul soţiei sau al soţului, ce înseamnă o rugăciune ortodoxă, postul ortodox, icoana ortodoxă, simbolistica ortodoxă. În felul acesta, pas cu pas, s-au apropiat de tainele Ortodoxiei. În alte cazuri, trecerea la Ortodoxie s-a petrecut într-un mod aparent nespectaculos. A fost vorba despre o simplă prezenţă sau o simplă vizitare a unui locaş de cult ortodox, unde cei trecuţi la Ortodoxie au descoperit frumuseţea şi ambianţa propice rugăciunii. Aceste impresii i-au făcut să caute misterul care-i apropie de acel loc sacru. Au căutat să înţeleagă însemnătatea picturii ortodoxe, a cântării ortodoxe, să-şi însuşească slujba ortodoxă, să pătrundă în frumoasa lume a Ortodoxiei.
Aţi observat ceva în funcţionarea parohiilor ortodoxe din Elveţia care ar putea fi aplicat aici, în România, şi chiar în parohia în care păstoriţi?
Ce am remarcat la preoţii români din Elveţia este felul în care ştiu să se apropie de enoriaşii pe care-i păstoresc. După terminarea Sfintei Liturghii se adună cu toţii - preotul şi credincioşii - într-un spaţiu amenajat în apropierea locaşului de cult, unde servesc împreună un ceai, o prăjitură, iau o gustare. Au loc discuţii pe diverse teme, iar preotul încearcă să abordeze probleme religioase pentru ca, în felul acesta, să răspundă unor aşteptări ale enoriaşilor. Apoi mai este şi un program de cateheză, care se desfăşoară săptămânal. Sunt anumite zile, fixate de regulă sâmbăta după-amiază, în care preotul stă la dispoziţia credincioşilor, în special a copiilor provenind din familii ortodoxe pentru a le explica învăţătura de credinţă ortodoxă, pentru a învăţa diferite moduri de a petrece ortodox şi, în felul acesta, se perpetuează Sfânta Tradiţie, cel puţin în familiile stabilite acolo.
Vedem că activitatea de cercetare a sfinţiei voastre se împleteşte rodnic cu activitatea în parohie, în cadrul cercurilor misionare. V-am ruga să ne spuneţi câteva planuri de viitor.
Primul lucru este acela de a finaliza cât mai repede, sperăm în această vară, construcţia casei de prăznuire, unde vom putea desfăşura activităţi cât se poate de prielnice unei mai strânse apropieri între preoţi şi credincioşi, unde toţi să se simtă foarte bine. Să se simtă aproape de Biserică şi să simtă că s-au născut ortodocşi şi că sunt moştenitori ai tradiţiei ortodoxe. Dumnezeu descoperă planurile la timpul lor şi, în funcţie de mersul vremurilor, fiecare poate să aplice un plan sau altul.
(Interviu realizat de Radu CĂJVĂNEANU)
