În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
Roade în proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“
Activitatea catehetică specifică Bisericii încă din primele veacuri ale ei este mereu actuală. În contextul unei lumi secularizate, proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“, care se adresează copiilor între 6 şi 17 ani şi care se desfăşoară în ţara noastră din anul 2006, prin care tinerii sunt aduşi cât mai aproape de Dumnezeu şi de Biserică, este o necesitate misionară a zilelor noastre. În interviul ce urmează aflăm de la părintele Constantin Naclad, inspector pentru cateheza parohială în cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, care au fost paşii de implementare a acestui proiect şi care sunt roadele în acest moment.
Părinte inspector, care este, pe scurt, istoricul acestui proiect catehetic? Proiectul a fost iniţiat cu aproximativ 11 ani în urmă în străinătate, în America, apoi a fost exportat în Europa. Spre deosebire de alte metodologii de studiu biblic, specifice, în general, lumii protestante, acest proiect este dintru început ortodox şi a apărut ca reacţie împotriva lumii secularizate americane. A fost iniţiat de Biserica Ortodoxă Rusă pentru că s-a confruntat cu secularizarea masivă a ultimilor ani şi, de aceea, a gândit un proiect pentru tineri, prin care să-i aducă mai aproape de Cuvântul lui Dumnezeu şi în care să se prezinte mesajul şi Cuvântul lui Dumnezeu într-o formă atractivă, uşor de înţeles şi de asimilat. Rostul proiectului iniţial s-a dezvoltat pentru că, în general, în Biserica Ortodoxă lipsea cateheza biblică, fiind redusă în foarte multe situaţii la serviciul divin, fără a face obiectul unui studiu separat, mai aprofundat. „Relaţia dintre ora de Religie şi ora de cateheză este una de complementaritate“ Se simţea nevoia şi în ţara noastră a unei cateheze mai specializate? Sigur. Pentru că lumea în care trăim nu este foarte diferită de cea a Occidentului, iar secularizarea se face simţită şi la noi, mai mult sau mai puţin agresiv, în toate mediile, cu atât mai mult în rândul tinerilor care sunt cei mai expuşi. Tinerii între 6 şi 17 ani, cărora ne adresăm prin acest program naţional, se află în perioada formării şi sunt cei mai vulnerabili în faţa unei lumi fără Dumnezeu. Astfel, se face simţită educaţia religioasă şi catehizarea lor în biserică. Ora de Religie a făcut paşi importanţi în această direcţie, dar ea este supusă rigorilor şi limitelor strategiei şcolare şi spaţiului şcolar. Şcoala nu îşi poate propune să producă creştini şi, cu atât mai mult, creştini practicanţi şi aspiranţi la împărăţia lui Dumnezeu, pentru că ar intra în contradiţie cu normele statului laic în care trăim, care nu îşi doreşte să amestece formarea creştină, de orice fel, cu spaţiul public. De asemenea, profesorii de Religie pot fi parte a proiectului în comunităţile parohiale din care fac parte. Relaţia dintre ora de Religie şi ora de cateheză propusă prin acest proiect este una de complementaritate, pentru că scopul final este acelaşi, cateheza având, totuşi, unele avantaje majore. Ora de cateheză nu este constrânsă de o strategie externă sau exterioară Bisericii, ci este parte a misiunii Bisericii. Nu este constrânsă de timp şi nici de spaţiu, întrucât preotul poate folosi pentru buna desfăşurare a acestui proiect biserica sau spaţiul eclezial şi, de asemenea, prin aceste ore de cateheză se oferă copilului o viziune asupra învăţăturii creştine, care depăşeşte vârsta şcolii şi care sperăm să fie fundament pentru tot restul vieţii. Sperăm ca, prin aceste ore desfăşurate în biserică, copilul să rămână în permanentă legătură cu biserica. Proiectul se adresează copiilor pentru că ei sunt cei mai expuşi la pericolul secularizării şi, de asemenea, ei sunt cei care oferă un viitor Bisericii. Vizite în toate eparhiile din ţară pentru implementarea proiectului la nivelul parohiilor Cum s-a implementat proiectul la nivelul Patriarhiei Române, care sunt instrumentele de aplicare la nivelul parohiilor? Prima hotărâre a Sfântului Sinod de implementare a acestui proiect a avut loc în luna ianuarie 2006, an în care Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a sprijinit şi preluat pentru prima oară proiectul propus de „World Vision“. Această primă hotărâre clarifica poziţia orei de cateheză faţă de ora de Religie, caracterul de complementaritate, şi s-a propus încă de atunci conţinutul catehetic al acestui proiect întregii Patriarhii. A doua hotărâre a avut loc în luna iulie a anului 2008, când, după un experiment prelungit de doi ani şi jumătate, s-a demonstrat că acest proiect este viabil şi că acolo unde a fost implementat a avut roade, şi poate să fie un proiect care să suplinească această nevoie a Bisericii, şi să o împlinească. Într-o primă conferinţă naţională dedicată acestui proiect, am lansat o invitaţie la dezbatere reprezentanţilor Ministerului Învăţământului, celor din eparhii şi din protoierii şi am dezbătut toate provocările născute de acest proiect. S-a adunat un set de concluzii şi recomandări pentru activitatea catehetică, care a reprezentat voinţa şi glasul tuturor episcopiilor din ţară. Tot ceea ce s-a consemnat atunci s-a sintetizat într-un set de recomandări şi concluzii, care a fost prezentat Sfântului Sinod în şedinţa din 28 octombrie 2008, care a aprobat în întregime acest set de recomandări şi au primit, astfel, un temei legal, devenind baza care a născut mai târziu infrastructura pe care o avem astăzi. Am vizitat toate eparhiile, am avut întâlniri cu toţi cei implicaţi în proiect şi am stabilit modul cel mai concret de implementare a proiectului. Pe lângă probleme de metodologie şi de management, s-a stabilit ca, la nivelul parohiei, mai întâi să se facă mediatizarea proiectului, apoi selectarea copiilor şi s-a stabilit, de asemenea, şi un program anual, pentru că acest curs de cateheză se desfăşoară pe durata unui an. Începe în luna septembrie a fiecărui an şi este strâns legat de Lecţionarul biblic din biserică. Nu este separat de ceea ce copilul aude în fiecare perioadă a anului bisericesc. O întreagă structură catehetică în Biserica noastră Care sunt roadele proiectului în acest moment? Proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“, devenit proiect oficial al Bisericii Ortodoxe Române din luna iulie a anului trecut şi, mai apoi, prin a doua hotărâre a Sfântului Sinod, din luna octombrie a devenit obiectul de activitate al câte unui birou eparhial pentru catehizare parohială, instituindu-se astfel o întreagă structură catehetică în Biserica noastră. La momentul actual, această structură are 220 de persoane. Sunt deja numiţi 28 de inspectori eparhiali şi 192 de responsabili la nivel de protopopiat sau la nivel de cerc misionar. Unele eparhii, cum ar fi Mitropolia Ardealului, Mitropolia Olteniei, unde deja s-a ajuns la a treia serie de copii, Episcopia Buzăului şi Vrancei, Episcopia Râmnicului, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, precum şi altele au dezvoltat acest proiect şi au investit foarte mult pentru acest lucru. Prin acest proiect se realizează aducerea Sfintei Scripturi, a Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa omului la modul cel mai concret, pentru ca omul să înţeleagă că în Sfânta Scriptură se află izvorul tuturor celorlalte învăţături. În cadrul parohiilor unde proiectul este deja implementat, copiii, tinerii devin mult mai responsabili şi activi în biserică şi participă la foarte multe proiecte social-filantropice şi pastorale din cadrul comunităţii din care fac parte. Care sunt viitorii paşi? Nădăjduim ca activitatea de implementare a calendarului de lucru să ajungă la final, iar în vara acestui an să avem o situaţie clară a proiectului în toată ţara. La începutul lunii septembrie vom avea un congres naţional „Hristos împărtăşit copiilor“, la care vor fi invitaţi toţi cei care au un an de experienţă în cadrul proiectului şi vom face o analiză a activităţilor desfăşurate în anul care a trecut, oarecum un an experimental. Vom vedea care sunt beneficiile şi cum vom putea structura mai bine activitatea pentru ca, în continuare, proiectul să rodească în cât mai multe eparhii cursuri de cateheză, deoarece, în timp, aceasta va trebui să devină o activitate curentă a Bisericii.