La începutul Postului Mare, părintele Silviu Tudose, asistent universitar în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti şi parohul Bisericii "Sfântul Ilie-Gorgani", ne vorbeşte despre primii paşi în acest urcuş către Învierea Domnului.
De ce prima săptămână a Postului Mare este numită "Săptămâna duhovnicească"?
Ceea ce spuneţi este adevărat, chiar dacă toate săptămânile vieţii noastre ar trebui să fie "duhovniceşti". Nu există un timp în care să nu fim ai lui Dumnezeu sau în care să nu fim datori a ne împărtăşi de Duhul Sfânt.
Săptămâna despre care vorbim are un caracter aparte, fiind privită ca un model pentru celelalte săptămâni ale postului. Toţi creştinii suntem chemaţi acum la un mod de viaţă ascetic, pentru a începe cum se cuvine lupta cu ispitele şi călătoria către Sfintele Paşti. Pe vremea Imperiului bizantin erau suspendate în această săptămână activităţile publice, pentru a înlesni oamenilor o vieţuire în post şi rugăciune. Aceste zile, ale primei săptămâni din post, au fost comparate cu primele zile din viaţa unui monah, petrecute în post aspru şi rugăciune. La un astfel de început bun suntem chemaţi cu toţii, consacrându-ne mai mult viaţa lui Dumnezeu, cu post şi rugăciune.
De ce luni şi marţi sunt zile aliturgice?
Pentru că sunt zile de ajunare, în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Ajunarea este incompatibilă cu slujirea Liturghiei. De aceea a şi apărut Liturghia Darurilor înainte sfinţite, ca o rânduială de împărtăşire seara, după o zi de ajunare. În primele două zile ale postului nu se săvârşeşte nici măcar această Liturghie, mulţi creştini reuşind să ajuneze complet. Au fost şi sunt monahi care reuşesc acest lucru până vineri seara, când se împărtăşesc la Liturghia Darurilor înainte sfinţite.
Ce slujbe sunt săvârşite în prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti şi cum pot fi ele caracterizate?
Nu trebuie să creadă cineva că în primele zile ale postului, dacă nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, lipsesc şi celelalte slujbe. Dimpotrivă, programul liturgic este format din Utrenie, Ceasuri, Mijloceasuri, Pavecerviţă şi Miezonoptică, fiecare rânduială fiind îmbogăţită cu lecturi din Sfânta Scriptură, în special din psalmi, precum şi cu multe rugăciuni şi imne specifice acestei perioade. Astfel, în cadrul slujbei Ceasurilor, bunăoară, sunt inserate catisme, pericope scripturistice şi patristice, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toate acestea contribuind la crearea unei atmosfere ascetice potrivită Postului Mare. Întâlnim o trecere de la psalmodie la imnologie, momentele zilei punctate prin slujbele Ceasurilor fiind astfel sfinţite. În primele patru zile, în cadrul Pavecerniţei, se citeşte câte o parte din bine cunoscutul Canon al Sfântului Andrei Criteanul, care va fi citit integral din nou în miercurea celei de-a cincea săptămâni a postului.
Atmosfera generală a slujbelor din prima săptămână a Postului Mare nu este fundamental diferită de cea a celorlalte săptămâni. Părintele profesor Alexander Schmemann o numea foarte inspirat "tristeţe strălucitoare", gândindu-se că felul în care sunt alcătuite slujbele acum îmbină tristeţea pentru păcat cu bucuria pocăinţei şi a iertării. Slujbele sunt vizibil mult mai lungi ca de obicei, astfel încât dacă cineva doreşte să participe la toate va petrece mare parte a timpului în lăcaşul de cult. Lungimea aceasta, datorată şi multor repetiţii ale unor cuvinte sau gesturi (de exemplu "Doamne, miluieşte", rugăciunile începătoare, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul sau metaniile), a fost interpretată ca un chip al rugăciunii neîncetate. Înţelegem de aici rostul duhovnicesc al lungimii slujbei, de a-l ajuta pe om să se deprindă cu rugăciunea, care îi aduce mult folos. În acelaşi timp, toate slujbele au şi un rol pedagogic sau de instruire în credinţă.
Aţi pomenit de Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Care ar fi cuvintele din ea care vă plac cel mai mult?
Sunt tentat să spun că nu pot face o "ierarhie" între cuvintele din Rugăciunea Sfântului Efrem, mai ales că toate mi se potrivesc, aşa cum cred că se potrivesc oricărui creştin. Altfel spus, cred că am nevoie să scap în egală măsură de duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, tot aşa cum curăţia, gândul smerit, răbdarea şi dragostea sunt lucruri pe care le doresc, dar care mă părăsesc de multe ori.
Ce aţi spune unui creştin al zilelor noastre, foarte prins cu obligaţiile pe care le presupune viaţa modernă, dacă v-ar întreba cum să petreacă prima săptămână a Postului Mare?
Aş încerca să-l conving că nu trebuie să facă o diferenţiere clară între prima săptămână şi celelalte. Aşa fac unii creştini care au impresia că dacă postesc prima şi ultima săptămână "se achită" onorabil de datoria postirii. E ca şi când ai dori să treci un râu şi foloseşti un pod căruia îi lipseşte partea din mijloc.
În ceea ce priveşte felul în care un credincios trebuie să petreacă prima săptămână, ideal ar fi să reuşească să intre în "atmosfera" postului, cu foarte multă discreţie şi cu dorinţa de a se apropia cu adevărat de Dumnezeu. Ceea ce îl ajută cel mai mult este ajunarea şi participarea la slujbele din biserică, începând cu "Vecernia iertării", care se săvârşeşte în seara Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai. Chiar dacă obligaţiile zilnice îl împiedică să participe la toate, să încerce să ajungă la Pavecerniţă, în primele patru zile, în cadrul căreia, aşa cum am spus mai înainte, se citeşte şi Canonul Sfântului Andrei Criteanul, un minunat prilej de a medita la păcatele proprii şi de a face o rugăciune de pocăinţă. După ce participi la o astfel de slujbă, eşti mult mai păzit în lupta cu ispitele şi mult mai întărit în cele duhovniceşti.
De asemenea, ar fi minunat dacă tot acest efort l-ar ajuta să şi mărturisească păcatele înaintea duhovnicului şi, dacă este posibil, să primească Sfânta Împărtăşanie la Liturghia Darurilor înainte sfinţite sau în Duminica Ortodoxiei.
O primă săptămână a postului petrecută într-o atmosferă de rugăciune, de asceză trupească, de împăcare cu Dumnezeu prin lacrimile pocăinţei, va contribui esenţial la dobândirea păcii sufleteşti şi la continuarea cu folos a călătoriei spre slăvita Înviere a Domnului.
