„Sfântul Irodion m-a ales pe mine nevrednicul să-i alcătuiesc slujba“

Una dintre cele mai importante coordonate ale vieţii liturgice în Biserica noastră este fără îndoială poezia imnografică. Cu o istorie de peste două milenii în spate, această veche şi frumoasă tradiţie rezistă şi astăzi datorită pasiunii fervente a unor oameni cu suflet mare şi cu inspiraţie de la Dumnezeu. Printre aceştia se numără şi Silviu Marin, protopsalt la Biserica "Sfinţii Voievozi" din Bucureşti. Silviu Marin, absolvent al Facultăţii de Teologie "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, a alcătuit şi a pus pe note slujba Sfântului Irodion de la Lainici, de curând aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Domnule Silviu Marin, aveţi un dar nu foarte întâlnit în viaţa Bisericii noastre, alcătuirea de imne liturgice. Din perspectiva specialistului, ce ne puteţi spune despre regulile sau etapele care trebuie urmate în compunerea unei slujbe?

Este necesar ca, atunci când purcedem la întocmirea unei noi slujbe, să citim cu atenţie Sfânta Scriptură şi să alegem bine pasajele potrivite vieţii sfântului. Sfinţii imnografi aveau un limbaj şi o gândire asociativă. Aceasta pentru că Însuşi Mântuitorul Hristos vorbea mulţimilor în parabole, într-un limbaj asociativ-iconic, folosind hiperbolele, paralelismele şi metaforele. Spre exemplu, când i se adresează fariseului Nicodim, El zice: "Şi precum a înălţat Moise şarpele în pustie, aşa şi Fiul Omului Se va înălţa" (Ioan 3, 14). Aici tipul este Moise, iar antitipul este Însuşi Hristos, Cel ce desăvârşeşte şi completează imaginea vechi-testamentară. Aşadar, limbajul imnelor liturgice este unul iconico-asociativ tocmai pentru că în Biserica Ortodoxă nu s-a putut impune o filosofie de tip scolastic, axată pe o construcţie dialectică piramidală şi lipsită de prioritatea existenţială a revelaţiei dumnezeieşti.

Următorul pas este să identificăm modelul isomorfic care a trăit înaintea sfântului nostru şi ale cărui virtuţi acesta le împlineşte întocmai. În acest sens sunt grăitoare cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: "Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos" (I Corinteni 11, 1). În continuare trebuie să ne dăm seama de trăsătura fundamentală a chipului şi de caracteristica dominantă a personalităţii sale. Se pot insera şi amănunte secundare din viaţa sfântului, însă numai cu condiţia ca acestea să reliefeze o specificitate aparte, conformă cu metoda asociativ-iconică despre care vorbeam mai devreme.

Citind, astfel, sinaxarele sfinţilor şi apoi slujbele acestora, putem observa cu uşurinţă că nu toate întâmplările istorisite sunt redate în slujbă. Prin urmare, nu orice amănunt din viaţa sfântului îl putem insera în compoziţia noastră imnografică. Aşa cum există o erminie iconografică bine stabilită, cu reguli şi canoane precise de la care iconarul nu se îndepărtează, tot aşa şi în realizarea unei slujbe trebuie respectate mai multe norme de fond care se desprind de regulă din litera Scripturii şi din viaţa sfântului.

Acatistul Maicii Domnului, o adevărată capodoperă bizantină

În creaţia dumneavoastră de până acum, ce operă imnografică v-a inspirat cel mai mult?

Preţuiesc în mod deosebit Imnul Acatist al Maicii Domnului, atribuit după unii comentatori Sfântului Roman Melodul, iar după alţii, unui autor anonim. Este o adevărată capodoperă bizantină, devenită model imnografic pentru creaţiile liturgice ulterioare. Minunatele condace ale Sfântului Roman Melodul se bazează pe metrica acestei monumentale lucrări teologico-liturgice, care nu e inspirată din poezia greacă, ci din compoziţii poetice siriace similare imnelor Sfântului Efrem Sirul, după cum reiese din lucrarea profesorului italian Ermanno M. Toniolo, "Acatistul Maicii Domnului - explicat". Vrednicul mitropolit Bartolomeu Anania a învăţat pe de rost acest imn în timpul anilor grei de închisoare comunistă, folosindu-l în rugăciunile sale. După cum spunea părintele Daniil de la Rarău, "la auzirea Acatistului trebuie să rămâi neclintit, drept ca o lumânare care arde în încremenită slăvire".

În afară de "Sfântul Acatist al Maicii Domnului" apreciez în mod deosebit lucrările mitropolitului Anania, cele ale ieroschimonahului Daniil de la Rarău şi acatistele compuse de părintele Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei.

Metrica şi ritmul unei compoziţii imnografice

Vorbiţi-ne despre tipurile de metrică, despre provenienţa şi rolul pe care îl au în alcătuirea unei compoziţii liturgice.

La traducerea "Prohodului Mântuitorului Hristos" din limba greacă în limba română, s-a păstrat intactă structura metrică a imnelor bizantine. În lucrarea sa de la 1836, Macarie Ieromonahul foloseşte isosilabia şi isotonia, adică acelaşi număr de silabe şi aceleaşi accente.

O altă traducere ce păstrează metrica şi melosul originar bizantin este "Paraclisul Mic al Maicii Domnului", alcătuit de asemenea după varianta grecească de către dascălul şi psaltul Anton Pann. Chiar dacă aceste traduceri au mici deficienţe literar-estetice, putem afirma cu uşurinţă că ele au fost alcătuite cu o destinaţie precisă, şi anume de a-l face pe credincios să rămână la slujbă, cu mintea nerăspândită. Mai mult decât atât, deşi majoritatea imnelor liturgice cântate la strană nu pot fi reţinute în totalitate de către credincioşi, avem garanţia că ele rămân adânc întipărite în sufletul acestora. Nu suntem împotriva românizării cântărilor bizantine, dimpotrivă, ar fi fost foarte frumos să introducem în cult anumite motive folclorice româneşti şi să le interpretăm aşa cum cântau odinioară moşii şi strămoşii noştri. Se poate însă compune o slujbă pentru un sfânt român propus pentru canonizare la nivelul cel mai înalt din punct de vedere literar şi estetic, păstrând ritmul şi melosul bizantin, tocmai datorită faptului că nu mai există constrângeri asupra unei traduceri din limba greacă.

În final, pot spune că nu sunt singurul imnograf care s-a străduit să facă o astfel de încercare imnografică. În acelaşi tipar metric se poate încadra şi Slujba Sfântului Gheorghe de la Cernica - care a primit girul Sfântului Sinod, chiar dacă textul literar diferă foarte puţin de textul melodic.

Slujba Sfântului Irodion de la Lainici

Aţi alcătuit de curând Slujba Sfântului Cuvios Irodion de Lainici, care, după cum se ştie, a primit girul Sfântului Sinod. De unde v-a venit ideea de a încondeia aceste frumoase versuri liturgice?

În urma unui pelerinaj la Muntele Athos, făcut acum patru ani împreună cu părintele diacon Cornel Coman, şi dumnealui un talentat imnograf, am început să compun, cu ajutorul Maicii Domnului, imne liturgice închinate sfinţilor români. La început am scris două canoane închinate Sfinţilor Neofit şi Meletie de la Stânişoara, aceştia fiind de curând propuşi pentru canonizare. În paralel, am pus pe numele (notele) bizantine "Catavasiile Fiului Risipitor" din Triod şi primul Canon al Maicii Domnului de la Pavecerniţa Mică. Ulterior, în anul 2008, am mers pentru a patra oară la Mănăstirea Lainici ca să mă închin la mormântul Cuviosului stareţ Irodion. Despre sfinţenia vieţii sale aflasem în urmă cu 15 ani din Patericul Românesc, al vrednicului de pomenire protosinghel Ioanichie Bălan. Aprinzându-i candela, i-am cerut binecuvântarea de a-i alcătui slujba, neştiind că va fi propus pentru canonizare. Trebuie să mărturisesc aici prezenţa vie a sfântului stareţ, fără de care, nu numai că n-aş fi început nici un demers imnografic, dar nici n-aş fi avut tăria necesară de a-l duce la bun sfârşit. Sunt conştient că Sfântul Irodion m-a ales pe mine nevrednicul să-i alcătuiesc slujba, şi nu prin puterile mele. Pentru început am întocmit un proiect de slujbă. Mare mi-a fost mirarea că la numai câteva săptămâni de la finalizarea acestuia am aflat din "Ziarul Lumina" că s-au descoperit moaştele Cuviosului Irodion. Aşa încât, înainte de scoaterea la lumină a sfintelor sale moaşte, avea deja slujba întocmită. Am alcătuit apoi Acatistul şi Paraclisul sfântului, fiind îndeaproape povăţuit şi îndrumat de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a diortosit în final toată această lucrare. Aşa se face că, la 3 mai 2009, fostul stareţ de la Lainici avea întocmită şi icoana, şi slujba.

"Ai ajuns jertfelnic sfânt al Dumnezeirii"

Care au fost reperele folosite pentru aşezarea pe note psaltice a slujbei Sfântului Irodion?

Am ales pentru slujba Utreniei două pericope evanghelice ale Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei: capitolele 18, cu versetele de la 1 la 6, şi capitolul 11, cu versetele de la 25 la 30. Este locul în care Mântuitorul Hristos vorbeşte despre smerenia pruncilor, un fapt care mi s-a părut esenţial pentru definirea personalităţii sfântului. La Sfânta Liturghie am ales însă capitolul 6 din Evanghelia de la Luca, versetele de la 17 la 23. Aici ni se relatează despre tămăduirea celor chinuiţi de duhuri necurate şi despre Fericiri, Sfântul Irodion fiind, după cum se ştie, un vindecător al bolilor sufleteşti şi trupeşti şi, în acelaşi timp, oglindind în propria sa viaţă chipul virtuos al cuvioşiei. Urmărind îndeaproape modelele isomorfice ale sfântului, am ajuns la concluzia că acestea sunt, fără doar şi poate, Sfântul Gheorghe de la Cernica şi Sfântul Ierarh Calinic, fiul său duhovnicesc, după cum mărturiseşte troparul.

O altă caracteristică a sfântului este aceea de a fi vrednic cinstitor al Maicii lui Dumnezeu, precum se spune în Condacul său: "Cel ce ai fost vrednic cinstitor al Maicii Domnului, încredinţându-te ei ca un fiu, ai ajuns în lăcaşurile Domnului jertfelnic sfânt al Dumnezeirii; că aprins fiind de focul Duhului Sfânt, ai întărit în rugăciune pe ucenicii tăi, cu care te bucuri în veci, Părinte Irodioane!" Trebuie să subliniem în continuare că Sfântul Irodion este şi un vas ales al înaintei vederi, aşa cum ne rugăm la Acatist: "Simţindu-ţi sfârşitul aproape, fraţii s-au strâns să asculte îndemnul tău cel din urmă. Atunci ai văzut în duh lăcaşul şi mănăstirea pustiite şi arse, şi cu cutremur le-ai spus: "Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, sfânta jertfă în pace a o aduce!", cântând: Aliluia!"

Sofronie al Ierusalimului, sfântul imnograf

În rândul celor mai de seamă imnografi ai Bisericii noastre se înscrie şi Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a cărui sfântă pomenire o facem astăzi. S-a născut în anul 550 la Damasc. În tinereţe a fost profesor de retorică, primind, datorită elocinţei sale, renumele de Scolasticul. A ales în cele din urmă să slujească numai lui Dumnezeu şi s-a călugărit la Mănăstirea "Sfântul Teodosie" de lângă Ierusalim. Aici l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Ioan Moshos.

A fost ales patriarh al Ierusalimului în anul 634.

În ceea ce priveşte moştenirea pe care a lăsat-o Bisericii, trebuie ştiut că, pe lângă operele dogmatice şi pastorale, Sfântul Sofronie este autorul unei monumentale creaţii imnografice.

Odele sale anacreontice, 23 la număr, îl recomandă printre cei mai de seamă imnografi ai Bisericii.

A trecut la Domnul în anul 638, la 11 martie.

"Cel ce ai fost vrednic cinstitor al Maicii Domnului, încredinţându-te ei ca un fiu, ai ajuns în lăcaşurile Domnului jertfelnic sfânt al Dumnezeirii; că aprins fiind de focul Duhului Sfânt, ai întărit în rugăciune pe ucenicii tăi, cu care te bucuri în veci, Părinte Irodioane!" - Condacul Sfântului Irodion