În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
„Teologia ortodoxă trebuie să conducă spre Liturghie“
Liturgica este o materie de învăţământ a teologiei practice care se ocupă cu studiul cultului divin public al Bisericii creştin-ortodoxe. Prin cult înţelegem totalitatea actelor, formelor şi rânduielilor sfinte prin care Biserica cinsteşte pe Dumnezeu şi împărtăşeşte credincioşilor harul sfinţitor. Aşadar, Teologia liturgică vizează prezentarea cultului atât în formele lui de astăzi, cât şi originea, evoluţia şi simbolismul formelor de cult, fiind într-o strânsă legătură cu toate ramurile teologiei. În continuare, pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, ne va vorbi despre importanţa şi folosul studierii cursului de Teologie liturgică.
Părinte profesor, care este folosul practic al studierii Teologiei liturgice, dincolo de cursul propriu-zis?
Finalitatea practică a cursului este reprezentată de apropierea studentului de cultul divin public al Bisericii, în special de Sfânta Liturghie. De fapt, ceea ce studentul învaţă în cadrul orelor de curs şi de seminar se prelungeşte ca o liturghie în viaţa particulară, prin participarea la slujbele religioase. De asemenea, disciplina îşi propune să-i ajute pe studenţi să pătrundă sensurile profunde pe care le ascunde fiecare dintre slujbele Bisericii noastre. Obişnuiesc să asemăn fiecare slujbă cu structura catapetesmei, care pe de o parte ne revelează adevăruri sfinte prin icoanele de pe ea, iar pe de altă parte ne ascunde ceea ce este în interiorul altarului. De aceea, obiectivul Teologiei liturgice este de a crea o participare efectivă şi conştientă la sfintele slujbe, bazată pe înţelegerea tainicului ascuns.
„La început, omul trăieşte mai puţin Sfânta Liturghie pentru că o înţelege mai puţin“
Cum se realizează trecerea de la teorie la practică în cadrul acestei discipline?
Această trecere se realizează mai întâi în cadrul orelor de seminar, dar şi la strană, unde studenţii sunt organizaţi pe grupe şi pe activităţi liturgice. La slujbele din capelă, pe lângă faptul că îşi împlinesc o necesitate personală de a se ruga, studenţii se integrează şi în comunitatea eclesială. Dar această relaţie dintre teorie şi practică trebuie văzută ca un proces continuu, nu doar ca o manifestare imediată impusă de disciplina universitară internă specifică facultăţii de teologie. La început, omul trăieşte mai puţin Sfânta Liturghie pentru că o înţelege mai puţin, dar prin acest proces în devenire poate ajunge dependent de Liturghie.
Care este locul obiectului în teologia secolului al XXI-lea?
Teologia liturgică a ocupat un rol deosebit de important întotdeauna, cu atât mai mult în secolul al XXI-lea. Teologia trebuie să conducă spre Liturghie, altfel nu este o teologie ortodoxă în adevăratul sens al cuvântului. Dogmele credinţei capătă Duh doar în legătură cu Liturghia. Acest lucru poartă o notă specifică în teologia românească, în care predau slujitorii altarului, spre deosebire de cea grecească, în care profesorii de Liturgică sunt laici. Astfel, Liturgica poate fi considerată inima teologiei ortodoxe, intersectându-se cu toate materiile religioase de studiu.
„Teologia liturgică îl ajută pe studentul teolog să-şi sporească propria evlavie şi să fie un bun misionar“
Care consideraţi că este personalitatea reprezentativă a domeniului în România?
De departe, cel mai mare liturgist în teologia românească a fost părintele profesor Ene Branişte. El vine după alte mari personalităţi ale domeniului, cum ar fi Teodor Tarnavschi, mitropolitul Nectarie Cotlarciuc, Badea Cireşanu sau Petre Vintilescu, considerat primul liturgist în adevăratul sens al cuvântului în teologia românească. Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la naşterea părintelui Ene Branişte, iar facultăţile de teologie din Iaşi, Bucureşti şi Sibiu au organizat evenimente ştiinţifice pentru a scoate în evidenţă viaţa şi activitatea savantului liturgist român. Mie îmi place să îl numesc „părintele Stăniloae al Liturgicii româneşti“ pentru că a scris extrem de mult, iar când a făcut o afirmaţie în domeniul istoriei liturgice, aceea a fost fără cusur. Chiar dacă a scris în contextul în care era privat de libertate şi îngrădit de cenzură, lucrările părintelui Branişte se situează la înălţimea operelor similare ale teologilor apuseni.
Ce cărţi recomandaţi, dintre ultimele apariţii, celor interesaţi de aprofundarea subiectelor liturgice?
Chiar dacă face parte din teologia practică, Liturgica este una dintre cele mai sistematice discipline, întrucât slujbele noastre au o logică şi o simbolistică fascinante. Teologul liturgist Ene Branişte are două volume care sunt printre cele mai valoroase manuale de Liturgică existente în lume la ora actuală. Pentru teologi şi pentru preoţii slujitori recomand în special lucrarea „Liturghierul explicat“ a părintelui Petre Vintilescu, dar şi cele patru volume de studii de teologie liturgică aplicată ale părintelui Nicolae Necula.
Cum îi ajută această disciplină pe studenţii care nu vor îmbrăţişa calea preoţiei?
Întâi de toate, îi ajută să fie buni creştini pentru că sunt conştienţi de ceea ce înseamnă Sfânta Liturghie. De aceea, progresul în cunoaştere trebuie să aducă şi progresul în viaţa duhovnicească. La un moment dat, la cursurile de Teologie liturgică participau tineri din universitate care studiau alte domenii pentru că, spuneau ei, vor să înţeleagă ce se întâmplă în Biserică. Această disciplină îl ajută pe absolventul teolog să fie un mai bun misionar pentru că orice creştin are o chemare misionară. Nu în ultimul rând, cursul de Teologie liturgică îl sprijină pe tânărul teolog să-şi sporească propria evlavie printr-o cunoaştere mai amănunţită şi mai profundă a cultului.