Artă plastică: Lumea ca motiv de iubire

Stânjenei... Clopote... Bunica mea, Ecaterina, m-a învăţat să merg la biserică şi tot de la ea am învăţat să iubesc stânjeneii. De atunci, din copilărie, leg culoarea stânjeneilor de rugăciune şi de dangătul profund şi întăritor al clopotului. Sinestezie... Lumina modelează rotunjimea, volumul şi materialitatea bronzului devin sensibile privirii şi clopotul începe să bată... Pastă densă şi lumină. Monocromii sau pânze în care izbucnesc culorile, flori, chipuri, case, peisaje respiră pace şi bucurie.
Acum, pe 23 februarie, Mihai Sârbulescu împlineşte 59 de ani. Petrecuţi în preajma lui Dumnezeu. Tarkovski socotea filmul ca rugăciune: „Creaţia este unul dintre momentele de preţ în care ne asemănăm Ziditorului. (...) Nu cred într-o artă fără Dumnezeu. Sensul artei este rugăciunea...” Pictorul, legat prin Adevăr de regizorul Andrei Tarkovski, mărturiseşte că lumea, creaţia lui Dumnezeu, este perfectă, iar noi, străduindu-ne să lucrăm cât putem de bine, ne rugăm. Din acest fel de rugăciune împreună s-a născut, acum mai bine de 30 de ani, şi Grupul Prolog care, iată, îşi dovedeşte rezistenţa în timp şi la timpuri.
La fel se dovedesc a fi şi Proiectul Contemporanii, iniţiat de Maria Paşc, şi Asociaţia Făuritorii, care a început să le fie familiară iubitorilor de artă. În vara anului 2014, bucureştenii au putut vizita în sălile Bibliotecii Naţionale a României expoziţia „Insula Eternei Primăveri”, rod al taberei de creaţie desfăşurate în martie 2014 în Madeira, Portugalia. Lucrările lui Mihai Sârbulescu erau, de data aceasta, puse alături de cele semnate de Dorin Coltofeanu, Teodora Coltofeanu, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu şi Chris­tian Paraschiv. A fost un succes care a făcut ca expoziţia, organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român, să fie prezentată vara trecută şi la ICR Lisabona. Iar în luna aprilie, tot în sălile Bibliotecii Naţionale şi alături de ICR, Proiectul Contemporanii va merge mai departe cu o nouă expoziţie, intitulată „7 zile la Redondo”.
Fără îndoială, cel care a scris cu dragoste pentru fraţii întru pictură cartea „Despre ucenicie” este un subtil catalizator al comunităţilor artistice din care face parte. Prin extensie, cuvintele lui Radu Boroianu, preşedintele ICR, pot spune care este temeiul legăturii constante dintre aceste excepţionale personalităţi: „Spiritualitatea ca sens profund, multitudinea formelor şi materiei supuse de artişti, iată ce i-ar caracteriza, atât de diferiţi, dar în acelaşi timp atât de asemănători, pe Christian Paraschiv şi pe Ion Grigorescu”. Dar, înainte de toate, smerenia, generozitatea şi iubirea: „Am avut marele, uimitorul noroc să fiu foarte apropiat de pictorii aflaţi în această carte, să le fiu prieten, iar lucrul a pornit din admiraţia pentru ei”, spunea Mihai Sârbulescu. Scriind acestea, m-aş întoarce la Tarkovski şi la filmul cel mai puţin înţeles de critică şi de public, care s-au mulţumit să-l vadă doar ca ecranizare a romanului omonim al lui Stanis­law Lem: „Solaris”. Pentru mine, „Solaris” sporeşte taina lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, imaginează cea mai frumoasă poveste de dragoste. Cuvintele lui Kris, asemenea artei, pot avea putere mântuitoare: „Probabil că motivul pentru care suntem aici e să înţelegem pentru prima dată lumea ca motiv de iubire”.
Îndrăznesc să cred că, dincolo de talentul şi măiestria cunoscute şi recunoscute, arta lui Mihai Sârbulescu este vie, îţi dăruieşte pace şi bucurie, pentru că mărturiseşte perfecţiunea creaţiei lui Dumnezeu.