Cărţile pe masă: În prelungirea lui Voiculescu

Dacă la debutul în volum din 1970 („De unde începe omul”) Dumitru Ichim scria o poezie pe care criticii o vedeau adăpându-se din izvoarele liricii existenţialiste, blagiene, după 1975, poetul s-a retras sub umbrela atotcuprinzătoare a sacrului. De altfel, era şi firesc după studiile de teologie, importantă şi hotărâtoare pentru devenirea ulterioară fiindu-i întâlnirea cu marele teolog Dumitru Stăniloae. Plecarea la studii suplimentare în străinătate se transoformă în exil pentru Dumitru Ichim (şi familia sa), care în 1974 este hirotonit preot la parohia românească din Kitchener, Ontario (Canada). Cărţile poetului preot depăşesc de mult numărul copiilor săi (şase). Pe lângă lucrarea pastorală, îndeplineşte printre românii din regiunea amintită şi o misiune culturală şi de păstrare a tradiţiilor, fiind ajutat ani mulţi de soţia sa, poeta Florica Baţu Ichim.

Despre volumul de poezie intitulat „Tu ştii că te iubesc”, apărut în 2016 la Editura Cathisma, se poate spune că încununează perfect strădania poetului de a turna aurul în forma preţioasă a sonetului. După ce o vreme a încercat esenţa tare a haiku-ului, a poeziei cu vers liber de inspiraţie religioasă, dar şi pe teme diverse, în plină eră a poeziei cu formă „exagerat de liberă”, Dumitru Ichim ne propune clasicul sonet în bună tradiţie shakespeariană. Coboară pe linie românească din Vasile Voiculescu, și nu ascunde acest lucru, ba chiar continuă numerotarea sonetelor de acolo de unde le-a lăsat Voiculescu în a sa „traducere imaginară...”. Și dacă e Shakespeare, şi e Voiculescu, atunci e vorba de iubire. Iubire faţă de ea/ femeia, definitiv închisă în vers şi între copertele cărţii acesteia, spre a nu mai muri niciodată, chiar dacă în realitate iubita soţie a plecat dincolo, răpusă de cancer, e iubire de El, Dumnezeu, Căruia îi răspunde ca Apostolul Petru odinioară: „Doamne, Tu ştii că Te iubesc...”.

Când un Iov certându-se cu durerea, când un orb care caută lumina aceea deplină din care nu mai răsare întunericul, când jucăuş şi cu preocupare de bijutier spre a face mereu cea mai sclipitoare podoabă iubirii, dar mai ales un veşnic mire cântându-i miresei sale despre frumuseţile netrecătoare.

Uimitoare este împrospătata dorinţă de a înnoi jurământul în alte şi alte forme ale zicerii, de a face cunoscută plinătatea inimii. "Filosofala piatră? S-o caute nebunii!/ Eu când te am în braţe zvârl pân’ la cer lăstunii!”

Cele 150 de poeme sunt tot atâtea imnuri ale iubirii veşnice, inepuizabile, arătând o credincioşie la care un Arghezi n-a avut acces, dăruindu-ne mai ales zbuciumul şi căutarea.

Dacă astăzi sonetul pare învechit, ne contrazice imediat facebookul, unde autorul este într-o comunicare efervescentă cu mulți tineri şi unde se manifestă sute de admiratori ai scrierilor sale. Părintele Ichim, născut în 1944, este mai tânăr decât mulţi, prin dorinţa de a transmite creaţiile sale, de a împărtăşi cu toţi un vers, un gând, o bucurie. Chiar dacă uneori mesajul poetic este exprimat ermetic, întortocheat, încât este necesar să reiei citirea poeziei pentru a prinde exact firul, emoţia rămâne clară, intactă, atinge cititorul.

Cartea ca obiect este şi ea o bijuterie, coperta fiind cartonată, în cuprins având lucrări de grafică realizate de editorul poet Savatie Baştovoi, care şi prefaţează volumul. „O carte în care nunta atinge culmile ei cosmice, unde dragostea dintre mire şi mireasă se amestecă cu taina zidirii şi a mântuirii lumii, iar vinul care se toarnă la această nuntă e vinul cel din urmă, preschimbat în taină pe care cititorul este chemat să-l bea asemenea nunului din Cana”, se spune în prefaţă. De altfel, cum să nu te duci cu gândul la taine şi minuni, citind un vers ca acesta, de o frumuseţe ce te lasă mut: „Aprinde,-n loc de lampă, vecin cu pâinea, vinul”?

Şi nu doar cum iubeşte omul ne arată harnicul sonetist, ci şi cum este iubirea Domnului, ilustrând în acelaşi timp Geneza în patru versuri: „Când Cel-Înalt iubeşte e pururi în răsfrângeri;/ Argilă ia în palmă şi-o subţie-n oglindă,/ Nu cerul din ţărână e templul pentru îngeri./ Ideile căzură, ne-având ce să cuprindă”.

Aşadar, o carte de readucere a sonetului în rolul principal şi o invitaţie de a medita la tema iubirii adevărate, netrecătoare.