MEDALION: Poetul Gheorghe Istrate a plecat mut ca o lebădă

Scriitorul Gheorghe Istrate (1940-2017) ne-a părăsit, după o lungă suferinţă, în septembrie 2017. Este unul dintre cei mai importanţi scriitori şaizecişti, fiind citat în fruntea promoţiei sale, alături de Cezar Ivănescu, Virgil Mazilescu şi ­George Alboiu.

Învaţă la şcoala din sat, apoi urmează Liceul teoretic ,,B.P. HasdeuÎ, azi colegiu, din Buzău. Urmează apoi Facultatea de Filologie din Bucureşti, unde îi are ca profesori pe: G. Călinescu, Al. Rosetti, Tudor Vianu, Al. Piru, Iorgu Iordan, Mihai Pop, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, N. Manolescu, Romul Munteanu, Dumitru Micu, Boris Cazacu, Marian Popa, iar colegi de an pe: Constanţa Buzea, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Dorin Tudoran, Florin Manolescu, Liviu şi Dorina Grăsoiu, Tia Şerbănescu, Şerban Codrin.

Debutul literar este timpuriu, în 1956, cu poezie în ziarul îViaţa BuzăuluiÎ, iar editorial, debutează cu volumul de versuri Măştile somnului, în 1968, la Editura Tineretului, primit entuziast de critica literară şi premiat cu Medalia de argint de revista îBreveÎ din Italia, la concursul îNapoli-OspiteÎ, a cărui Medalie de aur i-a fost conferită lui Marin Sorescu. Opera sa, consistentă şi unitară, cuprinde poezii, în majoritate în stil clasic: Poeme (Valea Plângerii), 1971, Pseudopatriarchalia, 1974, Zodia şarpelui, 1975, Cântec la izvoarele lumii, 1975, Sceptrul singurătăţii, 1978, Rune (antologie), 1980, Oase de fluturi, 1982, Interiorul tăcerii, 1985, Despărţirea de cuvinte, 1988, Ritual/ Rite (antologie bilingvă română-franceză, 1995, Limpeziş. Locul fiinţei (antologie), 1997, Versuri/ Gedichte (ediţie română-germană), 1999, Fragmente despre infinit, 2000, Puberul divin (33 sonete imperfecte), 2003, Omul întrerupt/ Der unterbrochene Mensch, 2008, Germania.

Despre Gheorghe Istrate au scris: Nicolae Manolescu, Al. Piru, Fănuş Neagu, Gheorghe Grigurcu, Constantin Ciopraga, Geo Bogza, Daniel Cristea-Enache etc. Gheorghe Istrate a lucrat în presa centrală: ,,Scânteia tineretuluiÎ, îTribuna RomânieiÎ etc. A fost redactor-şef al revistei îCurierul românescÎ, pe care a fondat-o, cu difuzare în peste 70 de ţări. Din 1970, este membru al USR, unde a făcut parte, câteva stagii, din Consiliul de conducere. A primit importante distincţii şi premii: Premiul revistei îLuceafărulÎ (1965), Premiul USR (1985), Premiul revistei îObservator-MunchenÎ (Germania, 1997), Premiul îMihai EminescuÎ al Academiei Române (2000), mai multe premii îOpera omniaÎ. I s-a acordat titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Buzău. Gheorghe Istrate s-a stins mut, ca o lebădă, lăsând să vorbească deplin poezia sa, nobilă, solemnă, cu un sunet de clopot vechi, grav şi misterios.

***

Poezia lui Gheorghe Istrate e mare prin concizia ce-i reglează dimensiunile. Puţini creatori au darul de a spune atât de mult în atât de puţine cuvinte. Deşi preponderent rurală ca tematică, poezia autorului Runelor este una modernă, elevată, expurgată de tarele tradiţionalismului, căci lumea sa pare a fi una ieşită de pe orbita timpului şi a spaţiului comun, printr-un capriciu al sorţii, ori printr-o fatalitate, faţă de care poetul simte mai mult fascinaţie decât revoltă. Între celest şi teluric, îşi oferă ofranda sa lirică unor zei păgâni, dar şi unor îngeri poposind din când în când printre creştini rătăciţi. Detaşarea de durere, de viaţă, de moarte transcende un maximum de tragism lucid: îSunt un mormânt în alt mormântÎ. Moartea coabitează liniştită cu viaţa, statornic, pe termen lung: îcând marii morţi ai casei noastre moarte/ timpului meu orb îi dau ocol/ până la ziuă pământul miroase/ a cimitir gol..."

 Relaţia cu divinitatea e una când prietenoasă, chiar de rudenie, când rezervată şi reticentă până la interogaţia incomodă. ,,Doamne, iar ni se întâmplă/ să stăm tâmplă lângă tâmplă/ năduşeala Ta divină/ mă-nlumină în lumină// vorba Ta e carnea lumii/ lunecă prin ea postumii:/ nenăscuţii, visătorii/ din bisericile florii...". Preluând elemente din folclorul popular şi creştin, alchimizând incantaţii ancestrale, folosind un vocabular modern din care nu lipsesc neologismele, poezia lui Gheorghe Istrate este originală, profundă, venind în continuarea marilor poeţi Blaga, Bacovia, Arghezi, care au trasat pe cerul vieţii poetului din Limpeziş urme fine, aurifere, ocrotitoare.

 

RITUAL

(amiroase)

Amiroase Doamne amiroase

timpul vechi îmbătrânind pe oase

anii mari cât marea desfăcută

peste putrefacta noastră plută

amiroase Doamne amiroase

timpul vechi cu-mpletituri de rase

vărsături de neamuri supte-n delte

înroşind nisipurile fierte

voci târzii amurguri dilatate

peste frageda eternitate

amiroase Doamne amiroase

a Iisus a ceruri fără oase

a veşmânt înconjurând în gând

frigul mare-al Domnului cel Blând…

RITUAL

(îngenuncheat de lună)

tatălui meu

Tăceţi surioarelor s-auzim

prăbuşindu-se pe prispa de-afară

bocancii tatei - coşciugele picioarelor lui

să dezlegăm suratelor un cal nebun

şi să-l împingem pe uliţa satului

albă ca o lumânare neînmuiată

în răsuflarea morţilor

s-alerge cu potcoavele înnăduşite

tocindu-şi nechezul în surparea ţărânii

să intre în ograda crucilor şi a uitării

să-nchine pământul suratelor

să-nchine piatra rea şi lemnul

ce vor hodini oasele tatălui nostru

peretele sub care va coborî plutitor

umărul părintelui nostru

îngenuncheat de lună
 

RITUAL

(cei ce se nasc)

fiului meu, Alexandru

Cei ce se nasc au mai murit cândva

sub craniul stelei moare altă stea

cel care te sărută nu sunt eu

sub răsuflarea mea e-un mort mereu

tu jură-te că vii cu îngeri buni

cu pleoapa goală-n care mă aduni

cu pielea florilor cu trupul pradă

magneţilor imenşi de sub zăpadă

noi suferim de-o-mbrăţişare grea

cum steaua se răstoarnă-n altă stea

căci trupurile noastre de pământ

sunt un mormânt în alt mormânt
 

RITUAL

(aprinde tată lampa)

mamei mele

Aprinde tată lampa şi umblă încet

trudită mama doarme-n pânda unor zei

vino şi-alungă liliecii buimaci

din zăcătoarea sufletului ei

auzi cum noaptea calcă surd grăunţa casei

trosnindu-ne pereţii în spinări

pe când în patul ei adoarme mama

pe patru picioare de lumânări

în inima bisericii care ne-adună

umflându-şi lemnul cu porunci eterne

pe roua somnului cu lună

mama de moarte îşi aşterne

vai tată vorbele noastre sunt

liliecii târzii ai rugăciunii -

iată-i cum ies vălătucindu-se-n sus

din gura adormită a mumii.
 

RITUAL

(entităţi)

Să vină sania cu entităţi

dinţii de iarnă răi higienici

să vină viscolarii stenici

măiastra unei alte dăţi

dar e târziu să vreau devreme

se moaie ochiul în amar

îmi scade gândul pe amnar

şi timpu-n libertate geme