PERSPECTIVE: Marin Sorescu, inepuizabile resurse de farmec

Marin Sorescu se manifesta ca „un scriitor complet, plimbându-şi mâna de virtuoz pe întreaga claviatură a genurilor literare", afirma Alex. Ștefănescu la evocarea autorului care a văzut lumina zilei la Bulzești, Dolj, în urmă cu 82 de ani. Despre scriitorul cu inepuizabile resurse de farmec și o frapantă originalitate au fost invitați să vorbească pe 28 februarie 2018, în Sala „Iosif Naghiu" a Teatrului Dramaturgilor din Calea Griviței nr. 64-66, acad. Eugen Simion, Mircea Martin, Paul Cernat, Ion Jianu, Radu Sorescu. Amfitrion a fost directorul Muzeului Literaturii Române, Ioan Cristescu. Un fragment din „La Lilieci" a fost interpretat de actori ai Teatrului Nottara, în regia lui Constantin Fugașin.

„Faptul de a te fi născut este o întâmplare extraordinară. Eu nu-mi revin din această întâmplare nici acum", spunea cândva Marin Sorescu, poetul care a fost forțat să plece de la conducerea revistei „Ramuri", pe care o condusese din anul 1978, printr-o scrisoare care încă stârnește controverse. Înainte să moară, pe 8 decembrie 1996, Marin Sorescu a apucat să fie un timp și ministru al culturii. Avea doar 60 de ani și publicase 23 de volume. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări. A publicat primul său volum, „Singur printre poeţi", în 1964 şi de atunci a impus un stil degajat, uşor ironic, fantezist, cu un profund simţ critic. Sunt foarte cunoscute şi volumele din ciclul „La Lilieci", un univers poetic pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Ideea i-a venit lui Marin Sorescu în momentul în care se afla cu o bursă în SUA, la Universitatea din Iowa, când i-a căzut în mână un volum al poetului american Edgar Lee Masters, intitulat „Spoonriver", construit în acelaşi mod. Creaţia sa dramaturgică poate fi considerată şi ea ca fiind excepţională: „Iona", „Paracliserul", „Matca", „Există nervi", „A treia ţeapă", „Răceala". Marin Sorescu a fost membru al Academiei Române, al Academiei Mallarmé din Paris, al Academiei Europene de Ştiinţă şi Artă din Veneţia, al Academiei de Arte, Ştiinţă şi Profesii din Florenţa.

Nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatură, a primit mai multe distincţii în România, printre care Premiul Academiei (de două ori), Premiul Uniunii Scriitorilor (de şase ori). În România, Marin Sorescu ocupă un loc important în programa şcolară, atât în învăţământul preşcolar, prin cărţile sale pentru copii, cât şi în învăţământul primar şi liceal şi în facultăţile de filologie. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate.

În cuvântul său, profesorul Paul Cernat a găsit de cuviință să amintească despre piesa Iona și mesajul acesteia: „Răzbim noi până la urmă la lumină". „Marin Sorescu", spunea Paul Cernat, „în ciuda tuturor lucrurilor despre care s-a vorbit sau nu s-a vorbit, în ciuda tuturor răutăților prin care a trecut, mai ales în ultima parte a vieții, a răzbit dincolo de moarte prin ajungerea la lumină. Întreaga lui operă este o confruntare între ființa fragilă, trestia gânditoare, omul singur, vulnerabil și toate pericolele existenței, în ultimă instanță cu moartea, pentru că omul se confruntă cu ea și răzbește, iese la lumină. «Puntea», ultimul volum al lui Sorescu, dictat de pe patul de moarte efectiv, este expresia unui asemenea triumf. Un triumf postum prin artă, prin poezie, în bătălia inegală dintre om și moarte. Marin Sorescu este într-un anume sens un echivalent al lui Arghezi în literatura română postbelică. Este unul dintre foarte puținii scriitori totali ai literaturii române care s-a exprimat la un nivel înalt în toate genurile. Itineranța lui Marin Sorescu a fost nu doar în plan fizic, a călătorit foarte mult, dar și în interiorul operei, trecerea de la un registru la altul, capacitatea de a ne surprinde și de a se surprinde pe el însuși a fost evocată astăzi și așa este. S-a vorbit absurd despre un autor demitizant, un hâtru bun de glume, vorba unui poet, în fapt, o capcană. Aici spiritul pieziș, paradoxal, imposibil de fixat al lui Sorescu ne dă o lecție. El este un mare autor tragic care remitizează sub aparența demitizării, ne refamiliarizează cu miturile, cu istoria, cu metafizica și într-un fel, după ce ne plimbă prin toată lumea, ne întoarce acasă. E semnificativ că «La Lilieci» a fost concepută în contact cu poezia americană. Contactul cu marea poezie de pe toate meridianele este valorificat de Sorescu printr-o excepțională întoarcere acasă și acest dar îl face literaturii române prin epopeea lirică «La Lilieci». Un echivalent al lui Brâncuși, cu cât e mai postmodern în formă, cu atât este mai tradițional în substanță, în spirit. Paradoxul poate fi urmărit în opera lui Sorescu la toate nivelurile. Este un scriitor surprinzător, care scapă printre degete, un scriitor foarte cultivat, greu de prins în argintul viu al sensibilității lui. Un supraviețuitor din toate punctele de vedere. Mă bucur să constat că, în ciuda tuturor obstacolelor, cota lui la publicul care încă mai citește este într-o continuă creștere. Se scrie încă despre Sorescu. Sorescu, criticul plin de idei, este un spirit efervescent și cu o detentă, o deschidere de compas într-adevăr impresionantă. Și prozatorul este extraordinar, cu ideile lui ciudate, fanteziste, inteligente. Omul acesta fragil și introvertit a fost o fibră foarte puternică. Rezistentă. Lectura lui Sorescu este un tonic pentru mine", a încheiat Paul Cernat.

Academicianul Eugen Simion a fost ferm la evocarea de la MNLR, afirmând că Marin Sorescu era un om sensibil. „Am crezut că ironia lui îl va proteja, dar nu a fost așa. A fost o victimă. A fost linșat de presa românească dezlănțuită. Ciudat lucru. I s-au contestat toate. Nu numai de către cei pe care i-a ajutat și care au început să-l toarne, ci și de alții. Sorescu a plătit pentru asta. A murit la 60 de ani. Un om de o mare delicatețe. Ce reprezintă astăzi Sorescu? Cred că și-a învins și adversarii, și dușmanii. Era un mare scriitor, avea o cotă puternică în Europa. Un poet irlandez care a luat Premiul Nobel a fost prefațat de Sorescu. Nu e lucru puțin, era tradus peste tot. Scriitorii români nu au acceptat acest succes și i-au purtat sâmbetele, cum ar zice personajele lui. Sorescu trebuie interpretat într-o notă lirică, nu grotescă. Vom face de la anul Zilele Sorescu, vom chema oameni în țară, pentru că aceste lucruri sunt importante, unesc comunitatea intelectuală, și așa destul de învrăjbită. Nu poți trece peste ce a adus Marin Sorescu nou în teatrul românesc, iar dacă faci asta e pe socoteala ta. Talentul lui era atât de evident încât nu a putut fi reprimat. Scria o poezie cu totul specială, postmodernismul românesc este reprezentat de Sorescu. „Paracliserul" este cea mai fină, delicată dintre piesele lui, scrisă în anii '60, iar spectacolul de la TNB mi s-a părut a fi de excepție, cu Damian Crâșmaru. O creație dramatică extraordinară. Nici o virgulă nu s-a învechit. Are substanță dramatică, nimic nu este convențional acolo. Miorița pusă în limbajul unei drame moderne. Nu era un om comod, nu rămânea în același loc, în același stil mult timp", a conchis academicianul.

Evocarea lui Marin Sorescu a fost organizată de Muzeul Național al Literaturii ­Române și de Fundația „Marin Sorescu".