Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică POEZIE: Pr. Alexandru Pripon

POEZIE: Pr. Alexandru Pripon

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 21 Oct, 2020

Pr. Alexandru Pripon (n. 1977) este poet, eseist, publicist. A debutat în revista „Muguri” a Seminarului Teologic din Buzău. A colaborat cu versuri, eseuri şi articole în diverse publicaţii religioase şi laice: „Glasul Adevărului”, „Almanah bisericesc”, „Literadura”, „Cartelul metaforelor”, „Muntenia”, „Adolescenţa”, „Renașterea buzoiană”, portalul „Doxologia”. Din 2009 până în prezent a publicat frecvent articole în „Ziarul Lumina”. A primit diverse premii literare, cel mai important fiind premiul I la Concursul național de creație literară „V. Voiculescu” (1996).  Volume de poezie: „Războiul cuvintelor”, Biblioteca „V. Voiculescu” Buzău, colecția Autograf (1996); „La porțile sublimului”, Editura Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei (2018); prezent cu poeme în antologia colectivă „Row of Masks” (2020). Volume de publicistică: „Pași întru lumină”, Editura Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei (2015); „Printre rânduri - Pași prin istorie”, Editura Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei (2018); coautor al volumelor: „Slujba ta fă-o deplin” (2012), „Noi ctitorii bisericești la Întorsura Carpaților” (2012); „Arhiepiscopul Epifanie - de la aniversarea nașterii la ziua prohodirii” (2013); „Bucuria unui nou început” (2013), bilingv, autor al traducerii în limba engleză - toate apărute la Editura Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Este preot la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din municipiul Buzău. 

Autoportret

Tu Dumnezeu, iar eu pământ,
Eu amuțire, Tu Cuvânt.
Prin prăbușiri și împliniri,
Imaginea întregii firi
Se oglindește-ntr-un crâmpei
Din chipul Tău. În ochii mei...


Rondelul uitării

Uit, Doamne, tot mai des cine am fost,
Mă doare chipul Tău uitat în mine
Și nu mai știu cărarea către bine,
De când tot rătăcesc fără vreun rost.

Chip împietrit și un surâs anost,
Contur al vieții scurs între ruine,
Uit, Doamne, tot mai des cine am fost
Și tot mai des îmi este dor de Tine.

Străjer apatic, adormit în post,
Îmi este gândul. Zilele senine
S-au stins în neguri fade, anodine,
Iar viața fără Tine are-un cost:
Uit, Doamne, tot mai des cine am fost.


Gând

Doamne, cât de străin
Este acest gând
Pe care nu Tu mi l-ai trimis
Și nici eu nu l-am plăsmuit

Este aproape la fel de îndepărtat
De mine
Ca visul unei incomplete deveniri
În care apar alții
Deja ajunși acolo
Iar eu încă mă lupt
Pe drum
Cu propriul chip
Cioplit 
Pe pietre de râu
Pe trunchiuri de brazi
Pe cuvinte de dor
Doamne, cât de străină
Îmi este această viață
Atunci când încerc
Să Te înlocuiesc
Cu mine

Chipul meu încrustat
Pe fărâme
Din creația Ta


Iubi-Te-voi, Doamne

Iubi-Te-voi, Doamne, primește-mi iubirea,
Acum, când de Tine m-apropii-n tăcere
Și sunt pregătit să ating nemurirea,
Uitând pe vecie de orice durere.

Bolnav îmi e gândul, străină mi-e firea,
În sufletu-mi greu s-au păstrat doar ruine.
Iubi-Te-voi, Doamne, primește-mi iubirea,
Așază-mă, astăzi, aproape de Tine.

La ceas de-ntuneric mi-e dor de lumină,
Privind împrejur mă cuprinde uimirea,
Căci dragostea noastră e-atât de puțină,
Când doar nepăsarea unește zidirea.
Iubi-Te-voi, Doamne, primește-mi iubirea.


Tu ești totul

Tu ești totul
Iar eu sunt aproape-nimicul
Care Te înconjoară
Asemeni unui fluture
Orbit de lumină
Gata oricând să zboare
Departe
Dar rămânând
Și jinduind
Cu aripi ferfenițite
Să atingă
Pentru o ultimă clipă
De viață
Împlinirea

Și știu că nu sunt pregătit
Nici să rămân
Nici să plec
Nici să ucid cu sânge rece
Ideea aceasta
Care mi-a călăuzit existența
Dincolo de supraviețuire
Aici
Pe malul Sublimului
Unde să pot contempla totul
Scufundat în neputința de a fi
Altceva decât
Aproape-nimicul
Care a cutezat
Pentru o ultimă clipă
Să Te atingă încet
Cu privirea


Înțeleg

Rama ciobită
A acestui
Autoportret fără vise
Îngrădește un moment
Și un fel de a fi
Rupte din alte vremuri

Și tocmai de aceea
Privesc fulgerele
Așezate pe pânză
Încerc să îmi amintesc
Clipa uitării
Înțeleg
Cât de stupizi suntem
La ceas de fală
Când părem a ține în mâini
Lumea

Iar Dumnezeu ne privește
Parcă ușor amuzat
Parcă ușor trist
Cum pășim țanțoș
Spre cădere
Știind că ne va auzi
Curând
Plângându-ne de scurtimea viselor
Și de duritatea pământului
Peste care ni s-au prăvălit
Iluziile
Prea târziu

Gânduri expuse fluent
Într-o limbă abia cunoscută
Cuvinte rătăcite prin agora
Vehemente
Dar abia existente
Cântecul norilor întunecați
Vestind furtună
Deasupra acestui tărâm
Unde ne-am clădit
Palat fragil
Deasupra unui bordei

Lipsa divinului din noi
Ne-a năruit
Orice șansă
De a scruta infinitul
Cu ochii de copil
Ai călătorului
Care nu înfruntă zarea
Ci o îmbrățișează
Cu înțelepciunea atavică
A celui ce a îndurat
Prea multe furtuni
Privindu-și în ochi Creatorul
Pentru a se mai considera
Măcar o secundă
Învingător al stihiilor
Îmblânzitor al vremurilor

Portret fără vise
Al văilor pustii
Lipsite de vegetație
Lumea în care trăim
Fără de Dumnezeu
Oamenii lipsiți de repere
Și nu înțeleg
Cum am ajuns până aici
Purtând pe piept
Stindardul unei alte lumi
Fard aplicat nedibaci
Peste pomeții umbrelor
Care hălăduiesc tăcut
Dăruind și primind
Uitarea
Ca pe o veșnică
Adormire
Cu brațul peste ochi
Peste vis
Peste furtuna
Care ne înconjoară
Dincolo de cuvintele
Înțelese
Prea târziu


Imposibila visare

Fulger prin răgazul nopții,
Oglindindu-se în mare,
Lungi corăbii adormite
Tresar, parcă, din visare.

Al luminii joc prin beznă
Este singura mișcare
Din pustiul care pașnic
Se afundă în visare.

Iar furtuna ce se-anunță
Ne va regăsi (cum oare?)
Amorțiți, scrutând prin neguri,
Ca prin veacuri de uitare,
Imposibila visare...