Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Mii de copii din Europa vor studia limba, cultura şi civilizaţia românească
În Belgia, un număr de 12 grupe de elevi vor studia cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească (LCCR), în anul 2009-2010, conform unui centralizator al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI). Au fost formate în Belgia 17 clase de interculturalitate. Din cele 12 grupe care urmează cursul în limba română şase sunt din Bruxelles, unul din Evere, doi din Verviers, doi Tamines, unul Shape. Din cele 17 clase de interculturalitate formate, 10 sunt din Bruxelles, trei din Verviers şi patru din Tamines.
Un număr de 313 grupe de elevi au fost formate în Italia şi Spania pentru a urma în acest an cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească, potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI). Astfel, în Spania vor funcţiona 227 de grupe, iar în Italia, 86 de grupe. În Spania, în Comunitatea Aragon vor funcţiona 40 de grupe, Castilla La Mancha - 62 de grupe, Catalunya - 21, Andalucia - 8, Galicia - 2, La Rioja - 6, Madrid - 62 de grupe, Murcia - 6, Valencia - 17. În Italia, au fost formate 53 de grupe în Comunitatea Lazio, în Umbria - 3, Lombardia - 6, Piemont - 17, Veneto - 7. Cadrele didactice care vor preda cursul de LCCR în unităţi de învăţământ din state membre ale Uniunii Europene, în anul şcolar 2009-2010, au fost selectate în zilele de 9 şi 12 octombrie, potrivit metodologiei în vigoare. Astfel, selecţia şi repartizarea personalului care va preda în Belgia şi Italia s-a făcut ieri, 12 octombrie, iar pentru Spania, în ziua de 9 octombrie. Repartizarea orelor a avut loc, pentru Belgia şi Italia, tot ieri, 12 octombrie, iar pentru Spania, în data de 9 octombrie. Rezultatele pentru Belgia şi Italia vor fi făcute publice astăzi, 13 octombrie, iar pentru Spania au fost pe 10 octombrie. În Belgia, cursurile de formare a personalului se vor desfăşura în 22 octombrie, în Italia, în 24 octombrie ,iar în Spania, în 22 octombrie. Un număr de 2.800 de ore de cursuri de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească se vor preda lunar în anul şcolar 2009-2010 în Italia, Spania şi Belgia, potrivit metodologiei aprobate de MECI. Cursul este structurat pentru toate nivelurile de învăţământ preuniversitar, în format de două ore pe săptămână.